Primăria Cociuba Mare, unul dintre cei șase câștigători ai locului I în cadrul concursului „Campionatul bihorean al curățeniei”, a decontat premiul de 100.000 de lei prin amenajarea unui parc.

„Primăria a amenajat în centrul localității Cociuba Mare o zonă de recreere, care constă în realizarea unei alei principale, a unei pergole, a unui loc de joacă pentru copii, bănci, spații verzi și o piațetă. Suprafața totală este de 2.000 mp. Pe latura sudică a amplasamentului se află un loc de joacă pentru copii și două mese de tenis. Locul de joacă este dotat cu tobogan, carusel și leagăn. Prin acest parc s-a armonizat zona centrală, făcându-se legătura între primărie, școală, centrul de permanență și sediul poliției.

Valoarea totală a proiectului a fost de 1.000.000 lei, fără TVA. Diferența de 900.000 de lei a fost plătită din fondurile primăriei. Firmele care au realizat lucrările sunt SC Flodor Trans SRL și SC Saldecor SRL”, a anunţat Consiliul Judeţean Bihor.

Campania „Iunie – Luna curățeniei în județul Bihor” a fost organizată în luna iunie a anului trecut de către ADI Ecolect Group. În cadrul acestei campanii s-a desfăşurat concursul „Campionatul bihorean al curățeniei” în cele șase zone de implementare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) dintr-o zonă a concurat doar cu celelalte UAT-uri din zona sa. Astfel, au fost decernate 18 premii, câte 3 locuri în fiecare zonă.

În urma concursului, șase primării au câștigat câte 100.000 de lei, marele premiu. Potrivit regulamentului, câștigătorii sunt obligați să folosească banii pentru realizarea unui proiect verde (parc, loc de joacă, loc pentru picnic, teren de sport) care trebuie să fie destinat și copiilor.

Pe lângă Cociuba Mare, ceilalți câștigători sunt Aleșd, Biharia, Marghita, Sălacea și Criștioru de Jos. În luna septembrie a fost prezentat proiectul realizat de orașul Aleșd, iar în perioada următoare vor fi prezentate și celelalte investiții.