Un cititor al ziarului Crişana semnalează mai multe nereguli grave pe care le-a întâlnit pe şantierul pentru construcţia pasajului subteran din zona Gării CFR. Orădeanul consideră că „modul de lucru al constructorului pune în pericol siguranța, sănătatea și chiar viața locuitorilor din zonă”.

„Vă scriu pentru a vă semnala o serie de nereguli grave și situații de-a dreptul alarmante generate de modul în care este gestionat șantierul pasajului rutier subteran din zona Gării Centrale (pe axa Str. Republicii). Modul de lucru al constructorului pune în pericol siguranța, sănătatea și chiar viața locuitorilor din zonă.

​Vă prezint aceste probleme în ordinea gravității lor:

​1. Blocarea totală a accesului de urgență (Risc vital și de siguranță).

Cea mai critică problemă este că firma constructoare a blocat complet accesul spre blocurile de locuințe din zonă, spre o clădire medicală (unde funcționează cabinete ale medicilor de familie) și spre punctele de lucru CFR. În acest moment, singura rută teoretică pe unde s-ar mai putea asigura accesul ar fi prin organizarea lor de șantier, situată lângă clădirea Poștei (după cum se poate observa în imaginile atașate). Totuși, și acel culoar este complet blocat de un container și un gard al constructorului.

Întrebarea vitală pe care o ridicăm este: Cum ar putea intra o autospecială mare de pompieri dacă ar izbucni un incendiu la aceste blocuri sau la clădirea medicală? Cum sunt afectați timpii de intervenție ai ISU  într-o situație de urgență majoră în care fiecare secundă contează? Locuitorii sunt efectiv prizonieri.

​2. Pericol iminent de prăbușire a arborilor.

O a doua problemă de siguranță publică majoră o reprezintă toți pomii de mari dimensiuni aflați pe marginea șantierului, înspre gară. În urma excavărilor, acestora le-au fost tăiate și rupte mai bine de jumătate din rădăcini. Structura lor de rezistență este grav compromisă. La prima furtună sau la primul vânt mai puternic, acești arbori riscă să se prăbușească peste pietoni sau clădiri. Cine va fi tras la răspundere pentru o eventuală tragedie?

​3. Lipsa totală a iluminatului stradal pe timp de noapte.

Pe toată porțiunea cuprinsă între gară și magazinul Crișul, firmele nu au asigurat absolut deloc iluminat stradal. Sistemul vechi al primăriei a fost dezafectat pentru lucrări, dar era de așteptat și obligatoriu din punct de vedere legal ca zona să beneficieze de un sistem de iluminat provizoriu pe timp de noapte. Zona a devenit o beznă totală, fiind extrem de nesigură pentru cetățenii care trebuie să tranziteze șantierul după lăsarea întunericului.

​4. Focar de infecție din cauza imposibilității colectării deșeurilor

Nu în ultimul rând, lipsa căilor de acces generează o problemă gravă de igienă și sănătate publică. Autospecialele RER nu mai pot ajunge la țarcurile de gunoi de la blocurile lăsate fără acces. Așa cum puteți vedea în fotografiile atașate, deșeurile se adună necontrolat în afara pubelelor, atrăgând dăunători și generând un miros insuportabil.”

Toate problemele semnalate sunt aduse în atenția municipalității orădene, de la care așteptăm un răspuns pentru a-l da publicității.

 

UPDATE. Răspunsul Primăriei Oradea

În urma celor sesizate, Primăria Oradea a venit cu câteva precizări.

„Referitor la aspectele semnalate privind accesul în zona șantierului pasajului subteran din zona Gării Centrale, precizăm că, împreună cu reprezentanții ISU și ai serviciilor de urgență, au fost analizate și stabilite traseele care pot fi utilizate în cazul unei intervenții. Astfel, accesul echipajelor de intervenție în zonă este asigurat, chiar dacă, din cauza configurației actuale a șantierului, acesta se realizează pe trasee diferite față de cele utilizate înainte de începerea lucrărilor.

În același timp, Primăria Oradea va solicita constructorului amenajarea unui drum provizoriu care să îmbunătățească accesul în zona blocurilor și a celorlalte imobile afectate de lucrări. În ceea ce privește celelalte aspecte semnalate – situația arborilor aflați în vecinătatea lucrărilor, iluminatul provizoriu și accesul autospecialelor de salubritate – acestea vor fi verificate punctual împreună cu constructorul și serviciile responsabile, urmând să fie dispuse măsurile necesare acolo unde se constată probleme”.