Judecătoria Oradea anunţă: Potrivit O.U.G. 41/2004 privind modificarea şi completarea legii nr. 7/1996 şi H.G. 1210/2004 activitatea de publicitate imobiliară din cadrul judecătoriIlor urmează a fi preluată de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Punerea în aplicare a acestor prevederi legale impune efectuarea unui inventar complet a tuturor cărţilor funciare, a dosarelor, registrelor, opiselor alfabetice şi a tuturor celorlalte documente aflate în Sectorul de carte funciară din cadrul Judecătoriei Oradea până la data de 22.11.2004. Până la finalizarea acestuia programul la cartea funciară va suferi o serie de modificări începând cu data de 19.10.2004 atât în privinţa intervalului orar în care sectorul va fi deschis, cât şi în privinţa actelor ce urmează a fi primite în acest interval. Astfel, activitatea se va desfăşura numai în zilele de luni-joi, între orele 9.00-13.00 (distinct pentru public, avocaţi şi notari), iar actele ce vor fi primite spre înregistrare sunt numai cele cu caracter urgent (înscrieri şi radieri de ipoteci, contracte de vânzare-cumpărare, notări şi radieri de procese, notări şi radieri de somaţii transmise de executorii judecătoreşti şi bancari). Nu se vor înregistra în acest interval celelalte tipuri de acte, indiferent dacă e vorba de operaţiuni succesive (ex.: Intabulare, titlu de proprietate şi vânzare-cumpărare). De asemenea, în unele zile, nu se vor face nici un fel de operaţiuni şi nici nu se vor elibera extrase C.F. în colile ce urmează a fi inventariate în acele zile.