În calitate de inițiator al proiectului de pictură murală „Oradea 1900”, proiect aflat în fază de embrion, artista vizuală Roxana Netea se simte „ferm condamnată la nihilism”, principalul argument al comisiei de avizare/urbanism din cadrul Primăriei Oradea fiind acela că proiectul este prea încărcat din punct de vedere estetic.

       

Până în prezent, Roxana Netea a dat culoare oraşului Oradea coordonând proiectele: „Mozaic citadin”, „Dream Big” şi „Anotimpurile Art Nouveau”. Totodată, artista a câştigat, la finalul anului 2023, în cadrul Galei Comunităţii Bihorene, premiul „Promotor al culturii şi artei”, pentru modul în care promovează arta stradală și simbolurile reprezentative ale orașului Oradea.

Vă prezentăm mai jos întregul comunicat de presă, trimis de artistul vizual orădean Roxana Netea: 

 În calitate de inițiator al proiectului de pictură murală „Oradea 1900”, proiect aflat în fază de embrion, m-am simțit în mod irațional și ferm, condamnată la nihilism, adică mai pe scurt ,,proiectul nu se face!”. Ca principal argument al comisiei de avizare/urbanism fiind acela că proiectul este prea încărcat din punct de vedere estetic.

Succint, iată cum s-a desfășurat: Am fost convocată la una din ședințele CMUAT (Comisia de Urbanism) unde m-am izbit de un mod de operare foarte primitiv: deliberare dictatorială fără drept de apel, fără consultarea inițiatorului de proiect, dialog zero, fără consultare documentație pusă la dispoziție.

Nu neg, arta stradală e un domeniu nou la noi, o fațetă a artei ușor confundabilă de către neinițiați, cu graffiti sau cu acte de vandalism. Tocmai de aceea se impunea o consultare aprofundată a mai multor specialiști în domeniu, specialiști care practică arta stradală (nu doar teoreticieni!). După cum am văzut, componența juriu/comisie este discutabilă, întrucât din constituirea acesteia nu fac parte deloc artiști vizuali. Sunt, astfel, îndreptățită să contest decizia membrilor ei. Etica profesională nu este servită în ceea ce privește acest proiect mural.

Pe lângă lipsa de etică, la ședință, am fost tratată cu dușmănie și asaltată de un tir de săgeți veninoase care nu au avut o motivație precisă. Sunt doar inițiatorul unui proiect estetic, care are la bază două idei fundamentale: propagarea artei prin culoare și concept și crearea unei comunități artistice locale. Acestea fiind zise, dilema mea se referă la subiectul și direcția acestor săgeți veninoase, adică au o problemă cu arta stradală în sine sau, personal, cu mine, ca artist reprezentant al acestui fenomen? Prezența proiectului a stârnit neliniște majoră, s-au tulburat apele într-un mediu confortabil în care, decât să dezbatem, să armonizăm, să decodificăm, să găsim împreună soluții, mai bine anulăm tot, ignorând cele 700 de voturi ale cetățenilor acordate în favoarea acestuia. Se încalcă, astfel, orice principiu democratic, de elecție prin vot. Stau și mă întreb care mai e sensul acestor proiecte de bugetare participativă, dacă atât de facil inițiativa este absorbită de inerție?

Menționez că relocarea proiectului va fi dificilă, spre imposibil, din cauza tematicii pretențioase, ea nu poate fi aplicată în cartiere mărginașe, tematica fiind concepută pentru nișele de pe promenadă. Așadar, tema aleasă, „Oradea 1900”, perioadă de o mare ascensiune arhitecturală și de avânt economic, plasată în ancadramentele nișelor, conferă culoare și suflet unei zone gri-beton. Dacă nu se realizează aceste intervenții urbane, există pericolul ca zona respectivă să fie, într-adevăr, vandalizată de măzgălituri. Aceste spații vor fi revendicate de neinițiați, lucru care este deja în desfășurare.

Celelalte argumente ,,pertinente” ale comisiei, pentru a nu se realiza proiectul au fost: teama de caracterul permanent al muralelor, zonă inundabilă, contradicție vizuală cu proiectul ,,Scară pentru pești” de vis-à-vis.

Orașul Oradea este considerat un vârf de lance cu privire la implementarea proiectelor de infrastructură, motiv pentru care nici proiectele culturale nu ar trebui să rămână mai prejos. Aceste tactici de blocare a proiectelor avangardiste de artă, cotate masiv și apreciate de cetățeni, nu servesc nimănui, nicidecum progresului, și pun în lumină niște relicve încă funcționale în serviciul public. Concluziile întâmplării descrise sunt simple: este necesară facilitarea demersului artistic, fără false blocaje, fără orgolii de etnie sau generație, fără temeri de controverse. Trebuie deschis drumul inițiativei și găsite soluții de implementare, nu blocare cu anihilare totală a proiectelor creative.

Scoaterea artei din mediul formal (galerie) nu o trivializează, nu o transformă în contra cultură sau subcultură! Manifestăm o scrupulozitate excesivă, când vine vorba de artă, însă pretutideni suntem complet sufocați vizual de reclame comerciale cu gusturi îndoielnice pentru care nu e necesar niciun fel de aviz. De asemenea, nu înțeleg această sacralitate și prejudecată față de centrul orașului, întrucât arta stradală a devenit o practică frecventă și o componentă esențială în cotidianul urban din toate capitalele, orașele mari sau mici din lumea civilizată. Mi se pare firesc să explic inițiativa proiectelor. Ce nu mi se pare firesc sunt frânele constante și blocarea de ultimă oră a unui proiect gândit pentru comunitate. Contestarea constantă a actului artistic a devenit obositoare, de uzură, întrucât proiectele anterioare de artă stradală, duse la bun sfârșit s-au dovedit în timp de succes.

 Nu am explicație pentru motivele acestor frâne: să fie rea-voință? orgoliu? confort? comoditate? letargie? indiferență? sterilitate spirituală? Toate țin de periferia simțirilor individului, ca reprezentant al unei societăți cu pretenții occidentale.

Purtăm în noi suprema răspundere, aceea de a trăi, nu doar de a supraviețui, de a crea o lume autentică de confirmare a esteticului, ,,doborând” zidurile dintre noi, colorându-le pe cele din jurul nostru și de a evolua dinspre simplu și echilibrat spre complex și activ.

Roxana NETEA