O investiție inedită va începe săptămâna viitoare pe malul drept al Crișului Repede, în amonte și aval de Podul Ladislau. Este vorba despre o promenadă ce va trece pe sub Podul Sf. Ladislau, legând actuala promenadă de pe strada Emilian Mircea Chitul de strada Libertății, până la scările din dreptului Palatului Lévay.

Totodată, investiția include realizarea unei scări de pești cu ferestre de observare, ferestre ce vor permite trecătorilor să vadă secțiuni subacvatice cu faună și floră.

Având în vedere parteneriatul dintre Primăria Oradea și Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri, după finalizarea investiției de către Administrația Bazinală, Primăria Oradea se va ocupa de amenajarea zonei din punct de vedere estetic.

Proiectul Primăriei Oradea are ca obiect amenajarea arhitecturală a malului drept al Crișului Repede pe tronsonul cuprins între scările existente dinspre strada Emilian Mircea Chitul și treptele din strada Libertății. Investiția propusă este practic o continuare a amenajării malului drept, aceasta urmând să se realizeze pe construcția realizată de ABA Crișuri.

Amenajările propuse cuprind: placarea parțială a zidului de sprijin al malului, pavarea platformei pietonale și montarea balustradei, montare perete taluz (jardiniere), înierbarea cu gazon și plantare copaci, placarea și punerea în evidență a scării de pești, montarea de bănci de odihnă și coșuri de gunoi, corpuri de iluminat etc.

Lucrările de amenajare arhitecturală vor fi depuse de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională în cadrul unui contract de finanțare pe axa de mobilitate din cadrul Programului Regional Nord-Vest (PR NV). 

 

ABA Crișuri începe săptămâna viitoare lucrările

Lucrările Administrației Bazinale vor începe luni, 18 martie. Pe tronsonul situat amonte și aval de Podul Sf. Ladislau, pe o lungime cumulată de 212 m, se vor executa lucrări de consolidare în zona stației hidrometrice Oradea și va fi amenajată o promenadă de acces și o scară de pești cu ferestre de observare.

În prima etapă, în amonte de pod, pe o lungime de 87 m, în zona stației hidrometrice Oradea se va crea o promenadă cu o lățime de 2,5 m, care va facilita accesul pietonal pe malul drept.

În a doua etapă, în aval de pod, pe o lungime de 125 m, vor continua lucrările de amenajare hidrotehnică, iar în dreptul pragului de fund se va realiza respectiva scară de pești pe o lungime de 50 m. Aceasta va facilita libera trecere a peștilor din aval în amonte. De asemenea, se vor realiza trepte și rampe de acces către zona pietonală.

Pentru demararea lucrărilor, Comisia tehnică pe probleme de circulație a avizat instituirea restricțiilor de circulație de luni, 18 martie, până la data de 31 august, pe străzile Malului și Emilian Mircea Chitul.

Prin urmare, de luni, 18 martie, se va schimba sensul de circulație pe strada Emilian Mircea Chitul, astfel încât se va circula dinspre strada Szigligeti Ede (zona Podului Centenarului) spre strada Malului. Pe strada Malului se va circula în sens unic dinspre strada Emilian Mircea Chitul spre strada Ady Andre.