În perioada 6-7 august, Oradea a găzduit un eveniment regional organizat de Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai echipelor de implementare a proiectelor cu fonduri europene din municipiile reședință de județ din regiunea Nord-Vest, oferind un cadru pentru o vizită de studiu și un schimb de bune practici.

„Evenimentul a avut ca scop consolidarea parteneriatelor și facilitarea unui dialog constructiv între administrațiile locale, pentru a îmbunătăți procesul de implementare a proiectelor europene în regiune. Vizitele pe teren și discuțiile au fost esențiale pentru a asigura o mai bună pregătire și implementare a proiectelor destinate transformării vieții locuitorilor din regiune”, precizează Primăria Oradea.

Pe parcursul celor două zile, participanții au avut ocazia să viziteze și să analizeze diverse proiecte de succes realizate în Oradea, inclusiv Cetatea Oradea și Piața Cetății, promenada pietonală din zona centrală, Casa Darvas, pasajele rutiere supraterane și subterane, Spitalul Județean Municipal, Aquapark-ul Nymphaea și Incubatorul de Afaceri - Cresc Oradea Mare, care a găzduit evenimentul. „Aceste proiecte demonstrează modul în care fondurile europene pot fi utilizate eficient pentru îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor publice”, menţionează municipalitatea.

În cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, toate cele șase municipii reședință de județ din regiune au semnat deja contracte în valoare de 28,1 milioane de euro. De asemenea, proiecte cu o valoare totală de peste 423 de milioane de euro se află în diverse etape de evaluare.

Autoritatea de Dezvoltare Regională Nord-Vest a apreciat activitatea Direcției Management proiecte cu finanțare internațională din cadrul Primăriei Oradea, care a coordonat cu succes implementarea unor proiecte majore în oraș. „Această direcție a demonstrat un angajament exemplar în utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunității, contribuind semnificativ la creșterea atractivității municipiului”, au declarat reprezentanții ADR Nord-Vest.

„Primăria Oradea își exprimă aprecierea față de eforturile depuse de echipele de implementare din Baia Mare, Bistrița, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare și Zalău pentru reușita evenimentului și le urează succes în continuarea activităților lor”, afirmă municipalitatea orădeană.