Unul dintre cei mai mari arheologi din România ultimilor cinci decenii, Sever Dumitrașcu, s-a stins la 85 de ani. Printre numeroasele lucrări și premii primite se numără și Meritul Cultural Clasa I, în rang de Cavaler, acordat de Ministerul Culturii.

Arheologul și universitarul Sever Dumitrașcu a fost o personalitate reprezentativă a arheologiei și culturii românești, fiind autorul a 21 de cărți și peste 350 de studii și articole publicate în țară și străinătate.

Sever Dumitrașcu s-a născut pe 6 iunie 1937, în satul Rapoltu Mare, din județul Hunedoara. După terminarea Liceului Decebal din Deva, pașii l-au purtat spre Cluj-Napoca, unde a urmat cursurile Facultății de istorie-filozofie, Secţia de istorie universală antică şi arheologie. S-a făcut remarcat de profesori, iar după absolvire a fost reținut la Catedra Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj în 1962, mai apoi transferându-se, în 1964, la cel din Oradea. A lucrat la această instituție de învățământ superior până în anul 1977, când statul a decis desființarea Facultății de Istorie-Geografie, reluându-și activitatea didactică după reînființarea facultății în 1990, după căderea regimului comunist în decembrie 1989. În perioada 1972-1990 a fost director şi muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, unde, pe lângă atribuțiile administrative, s-a ocupat de publicarea a trei anuare, publicații de referință în literatura de specialitate („Crisia”, pe domeniul arheologie și istorie - 1971, „Nymphaea”, pe științele naturii, și „Biharea”, pe etnografie și artă - 1973), care au continuat să apară până în prezent cu regularitate.

Ca cercetător, conform prof. univ. dr. Sorin Șipoș, Sever Dumitrașcu a fost preocupat de perioadele de tranziție dintre diferitele epoci preistorice, precum trecerea de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Baden, Coțofeni) și tranziția de la epoca bronzului la epoca fierului (cultura Biharea).

Pentru perioada dacilor liberi și epoca prefeudală, Sever Dumitrașcu s-a aplecat asupra unor elemente care ar putea explica formarea poporului român şi în teritorii care nu au făcut parte din Dacia romană, dar care s-au înscris cu mai multă sau mai puțină fidelitate în aria locuită de daci. De-a lungul carierei a urmărit mai multe teme de cercetare. Cetățile dacice din nord-vestul și vestul Munților Apuseni, a fost una dintre ele. În acest sens au fost efectuate săpături la Clit (Arad), Marca (Sălaj) și Săcălăsău nou (Bihor) care arată că dacii din Crișana au participat la războaiele daco-romane din sec. I d.Hr. şi începutul sec. II d.Hr. Crişana nu a fost încorporată Daciei romane şi nici nu a existat o viață urbană. Continuă în schimb viaţa rurală, istoria dacilor liberi (sec. II-III d.Hr.) - pe care savantul i-a cercetat  - alături de care pătrund în zona vestică, de câmpie, sarmaţii-iazygi. O altă temă de cercetare a fost legată de așezările dacilor liberi de epocă romană. Au fost întreprinse cercetări în stațiunile arheologice de la Medieșul Aurit (Satu Mare), Cociuba Mare, Tinca (Bihor) și Moroda (Arad).

O altă temă importantă de cercetare a fost cea a așezărilor rurale din nord-vestul și vestul Apusenilor în mileniul I. Cercetări pe această temă s-au realizat la Biharea, Sânnicolau Român (Bihor), Unimăt (Satu Mare) și Moroda (Arad).

Ca șef de catedră la Istorie și membru al Școlii doctorale de Istorie a contribuit, într-un fel sau altul, la angajarea de după 1990 a majorității colegilor tineri, fiind adeptul politicii înțelepte de a-i sprijini pe cei care se aflau la început de carieră.