Urmare a hotărârilor Permanenţei Consiliului Eparhial, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei au loc, în această perioadă, conferinţele preoţeşti de toamnă în cadrul celor patru Protopopiate ale Eparhiei. Conferinţele au ca temă comună "Teologia şi mărturisirea în viaţa şi opera Sfinţilor Capadocieni".

La iniţiativa Înalt Prea Sfinţitului Sofronie Drincec, episcopul Oradiei, Conferinţa de toamnă a Protopopiatului din Tinca s-a desfăşurat, joi, în Catedrala Parohiei Ortodoxe Române "Înălţarea Domnului" din Salonta. Evenimentul, la care au participat, alături de ÎPS Sofronie, 63 de preoţi ortodocşi din zona de sud-vest a judeţului Bihor, a fost marcat printr-o procesiune solemnă la Statuia lui Avram Iancu din Parcul central. Soborul de preoţi condus de ÎPS Sofronie a depus o coroană de flori în memoria revoluţionarului Avram Iancu, conducătorul de fapt al Ţării Moţilor în anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni împotriva trupelor revoluţionare maghiare ale lui Lajos Kossuth. ÎPS Sofronie Drincec, episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească, alături de protopopul de Tinca, pr. Vasile Popa, de preotul paroh iconom stavrofor Nicolae Marian, de preoţii şi diaconii prezenţi la Biserica ortodoxă "Înălţarea Domnului" din Salonta. Copiii, părinţii şi profesorii de religie au rostit rugăciuni pentru sănătatea şi liniştea familiilor creştine din Salonta. "Suntem onoraţi de dragostea şi binecuvântarea pe care ÎPS Sofronie, episcopul Oradiei, le aduce oraşului Salonta", ne-a declarat pr. Nicolae Marian. Aşa cum este cunoscut, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2009 să fie dedicat Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi celorlalţi Sfinţi Părinţi Capadocieni: Sfântul Grigore de Nazianz, Sfântul Grigore de Nyssa. Cu acest prilej, la nivelul întregii Patriarhii Române sunt în desfăşurare o serie de simpozioane şi activităţi cultural-teologice care au menirea de a marca acest eveniment. Printre acestea se numără şi Conferinţa preoţească de toamnă desfăşurată joi la Salonta. Pentru Biserica Ortodoxă Română există un motiv în plus de a cinsti memoria Sfântului Vasile cel Mare (născut pe la anul 330 la Cezareea Capadociei, dintr-o familie foarte evlavioasă), ierarh şi sfânt al Bisericii celei Una, deoarece Patriarhul României poartă şi titlul de "Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei".