Revista Familia face parte din patrimoniul cultural național și este o instituție finanțată de Consiliul Județean Bihor (CJB). Relațiile de după 1990 au fost întotdeauna bune, iar disfuncționalitățile și divergențele administrative trecătoare au fost rezolvate convenabil. Reprezentanții CJB, proveniți din UDMR, PSD sau PNL, au simțit importanța revistei și au rezolvat și au gestionat cu multă responsabilitate problemele care au apărut. Grupul redacțional a fost unit și eficient, până de curând, în primăvară, când a apărut zâzania, pe fondul în care trei dintre redactori sunt reangajați după pensionare. Șefii actuali beneficiază de cumulul pensiei cu salariul, situația fiind în concordanță cu legea. Se simte însă oboseală, blazare, conformism, inerție și lipsă de idei în coordonarea activităților.

Pentru prima dată în istoria revistei Familia echipa managerială a introdus scandalul în stilul de conducere. În toată istoria de peste 150 de ani ai revistei nu s-a întâmplat niciodată ca șefii ei dintr-o anumită perioadă să se îndrepte cu dușmănie împotriva unui redactor și să-l expună oprobriului public. Astăzi, directorul Ioan Moldovan și redactorul șef Traian Ștef și-au reunit eforturile pentru a-l discredita și a-l îndepărta pe redactorul cu jumătate de normă Ion Simuț, profesor la Universitatea din Oradea.

Filmul evenimentelor interne este, pe scurt, următorul. Ion Simuț a publicat în numărul 5, din mai 2019, al revistei Familia un articol în care a pus în principal problema crizei de public a tuturor revistelor culturale din țară și a lansat un semnal de alarmă că trebuie întreprins ceva pentru redresare. Ar fi necesară o reformă de conținut și de stil publicistic, în condițiile în care în țară apar aproximativ o sută de publicații culturale, cele mai multe finanțate de la bugete locale (consilii județene sau primării) sau naționale (prin Ministerul Culturii). Articolul a stârnit reacții de adversitate din toate părțile, sub temerea generalizată că sunt puse în pericol finanțarea și apariția pe mai departe a revistelor culturale. Au reacționat negativ în România literară și Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România (=USR), și Gabriel Chifu, vicepreședintele aceleiași uniuni de creație. Șefii revistei Familia s-au speriat că ar fi făcut o mare gafă (publicarea articolului), care le-ar aduce lor prejudicii, în condițiile în care în ultimul timp sunt preocupați mai mult să intre în grațiile șefilor USR, pentru a obține premii, călătorii în străinătate, participări la festivaluri, toate girate de USR. Însăși revista Familia a fost trecută în ultimii ani sub egida USR, mai mult simbolic, nu știu dacă și cu acordul CJB. Afilierea ar fi, în principiu, benefică, pentru că USR este o garanție de profesionalism și prestigiu național, dacă nu ar fi grevată și de consecințe neașteptate: obligația ocultă de a respecta sensibilitățile și idiosincraziile conducerii USR. În acest fel, revista Familia își pierde independența de opinie în aspecte de detaliu care privesc valorizările, atitudinea față de anumiți scriitori, promovarea anumitor idei și inițiative culturale. Șefii noștri de la Oradea urmăresc să fie totalmente în ton cu șefii de la București, pentru a nu-și pierde privilegiile și promisiunile de recompense, deși revista Familia nu este subordonată nici administrativ, nici financiar USR, ci CJB. Repet: totul ar fi bine, dacă nu ar exista consecințele acestei subordonări totale de opinie literară și culturală. De aici derivă și represaliile pe care conducerea revistei Familia le-a declanșat împotriva mea: dacă s-au supărat pe mine șefii de la București, trebuie să se supere și mai rău șefii de la Oradea.

Precizez că nu există în biografia mea antecedentele niciunui conflict sau divergențe de opinie, nici cu USR (am obținut de două ori premiul USR pentru critică și istorie literară, ultima dată chiar anul trecut), nici cu România literară (unde am publicat sute de articole), nici cu colegii de la Familia. Nu am avut pe plan local niciun fel de disensiuni, care să fi izbucnit acum. M-am trezit brusc cu reacții de totală adversitate din partea întregii redacții, intrată în rezonanță cu șefii noștri mânioși foc, care scriu în numărul 6, din iunie 2019, al revistei Familia, două articole total nedrepte și aberante. Directorul încheie editorialul prin a-mi cere demisia, iar redactorul șef publică un articol defăimător și calomnios, oribil prin insanitățile și înviunirile imaginare pe care le propagă. Soluția normală ar fi fost să discutăm despre viitorul revistelor literare, așa cum le-am propus colegilor, când i-am văzut cât sunt de aberanți în reacția lor. Degeaba: rațiunea lor nu mai funcționa.

Indiferent de motivul acestor anomalii de comportament, șefii revistei Familia au făcut câteva erori grave de conducere și management, pe care le supun analizei CJB și atenției opiniei publice:

1. Directorul a cerut în public demisia unui redactor, într-un editorial al revistei, fără niciun argument valid, numai din nervozitate – ceea ce echivalează cu un abuz în serviciu.

2. Directorul a permis publicarea unui articol denigrator, semnat de redactorul șef, fără a verifica acuzele ce mi se aduc și informațiile false vehiculate, ceea ce e de natură să-mi aducă grave prejudicii morale și de imagine publică. Dialogul de idei a fost înlocuit de către redactorul șef cu un înverșunat și grobian atac la persoană, de natură penală.

Pentru ca abuzurile să fie și mai deșănțate, cele două articole denigratoare ale șefilor revistei Familia au fost puse pe Facebook-ul revistei, selectiv, numai ele din tot cuprinsul.

3. Conducerea revistei (directorul) a cenzurat dreptul meu la replică, pregătit și trimis pentru numărul 7-8, din vara 2019, al revistei Familia, ca răspuns firesc la articolele denigratoare din revista Familia și la alte atacuri nejustificate din  România literară. Având în vedere acest blocaj al dreptului la replică, un nou abuz, am fost nevoit să apelez la alte publicații pentru a-mi face cunoscute apărarea și punctul de vedere. A fost o eroare de strategie a directorului aceea de a-mi refuza dreptul la replică, pentru că apariția lui în alte publicații, în Obervator cultural și în Crișana, i-a dat o mai mare vizibilitate și i-a asigurat un ecou mai mare.

În concluzie, cel puțin din aceste motive, directorul și redactorul șef ai revistei Familia au compromis public imaginea unei instituții de interes național, distrugând-o din interior prin măsuri de tristă amintire (calomnie, excludere, cenzură), ca în ședințele de demascare a dușmanului de clasă din anii 1950. Comportamentul lor administrativ, deontologic și publicistic este unul abuziv, nedemn, cu nebănuite consecințe asupra onorabilității și prestigiului revistei Familia. Cei doi șefi vor trebui să învețe civilizația dialogului, la bătrânețe, dacă nu au reușit să și-o însușească până acum, elementară pentru un intelectual de secol XXI.

Aceste disensiuni nu trebuiau să aibă loc, în asemenea proporții, în condiții de inteligență normală, putând fi înlocuite cu o dispută de idei și propuneri de soluții pentru salvarea presei culturale, aflată, cu câteva excepții, într-o gravă criză de public, blocată în conformism, platitudine, anti-reformism, lipsă de atractivitate și de relief jurnalistic.

În speranța unei bune înțelegeri în viitor și a unei armonizări pentru interesul public al unei reviste Familia renăscute și generos primite de publicul cititor,

 

Ion Simuț,

redactor asediat