Știința și educația s-au întâlnit la Universitatea din Oradea - Noaptea Cercetătorilor 2018
Universitatea din Oradea a găzduit o nouă ediție a Nopții Cercetătorilor, eveniment ce s-a desfășurat simultan în aproximativ 300 de oraşe europene pe 28 septembrie, cu scopul de a populariza ştiinţa şi învăţarea distractivă.
În deschidere au vorbit: prof. univ. dr. Eugen Victor Macocian, prorectorul Universității din Oradea, conf. univ. dr. Simona Vicaș, reprezentanta Senatului Universității din Oradea și conf. univ. dr. Ligia Burtă, prorector. Programul a fost prezentat de către conf. univ. dr. Carmen Vasile.
În cadrul evenimentului, participanții au putut participa la Visiting Tour, având, cu această ocazie, şansa de a vedea trei dintre cele mai moderne infrastructuri de cercetare de la Universitatea din Oradea.
„La ora 18.00, a avut loc primul tur de vizitare a Universității, iar o oră mai târziu, a fost organizat cel de-al doilea tur. Unul dintre cele mai așteptate momente - observarea astronomică - a avut loc la ora 20.00, când au fost aduse telescoape de către Astroclub Oradea, Societatea Română pentru Astronomie Culturală și Școala Gimnazială Dacia. Cu acest prilej, au putut fi observate planetele Marte și Saturn”, ne-a declarat conf. univ. dr. Carmen Vasile.
Vizitatorii s-au putut bucura și de Zona SciFUN, dedicată științei interactive, zona experimentelor distractive legate de știință, zona unde descoperi explorând ştiinţa prin activităţi captivante, jocuri scifun. Cu acest prilej, participanții au putut experimenta și și-au putut testa înclinațiile spre știință.
Un robot care dansează şi imită mişcări, o lecție despre cum pot fi clonate plantele, dar și o cutie în care se creează o iluzie optică, cu picuri de apă care urcă, s-au numărat printre atracțiile ediției din acest an a evenimentului.
Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Prima ediţie a avut loc în 2005, iar de atunci şi până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.
Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2017 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.