Știți un director bun? Recomandați-l pentru Directorul Anului
S-a dat startul înscrierilor la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, evenimentul care premiază rezultatele remarcabile ale directorilor și directorilor adjuncți din liceele, școlile și grădinițele publice și private din România. Înscrierile se pot face online, până pe 14 august 2023 (ora 23.59).
Gala Premiilor pentru Directorii Anului are scopul de a pune sub lumina reflectoarelor directorii care, prin proiectele pe care le implementează în școlile și comunitățile din care fac parte, aduc schimbare și contribuie la transformarea sistemului educațional din România.
„Credem în puterea directorului de școală ca lider al comunității școlare. Este nevoie ca aceste modele de leadership și abordare antreprenorială, sustenabilă și care obțin rezultate să fie vizibile și cunoscute. Știm că împreună transformăm educația din România și vrem să îi cunoaștem pe acei care își asumă responsabilitatea de a asigura o experiență educațională de calitate pentru fiecare copil din școala pe care o coordonează”, spune Silvia Toth, director de programe educaționale la Asociației pentru Valori în Educație (AVE).
Prin intermediul Galei Premiilor pentru Directorii Anului sunt identificați printr-un proces amplu, bazat pe aplicații, și ulterior sunt premiați acei directori de școală care, prin schimbările pozitive reușite în decursul unui an școlar, contribuie atât la transformarea comunităților din care fac parte, cât și la cea a sistemului educațional din România.
În cadrul Galei, care se va desfășura pe 9 octombrie, la Ateneul Român, vor fi premiați 4 dintre cei mai buni directori pentru trei categorii consacrate: Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse, precum și marele premiu, Directorul Anului 2023. Sunt eligibili pentru înscriere toți directorii și directorii adjuncți în funcție în anul școlar 2022 – 2023, dar care nu au mai fost premiați în cadrul Galei. Pentru fiecare categorie va fi acordat un premiu în valoare de 3.500 de euro cu scopul de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare în cadrul școlii sau pentru a demara un nou proiect, dar și un loc asigurat în cadrul programului AVE. Școala va fi automat selectată pentru programul Asociației pentru Valori în Educație, unde aceasta va beneficia de parcursuri de dezvoltare bazate pe procese de transformare.
Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment recurent, organizat pentru al șaptelea an consecutiv de AVE. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul ave-romania.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.