Ediţia din acest an a tradiţionalei manifestări populare "Târgul de Fete", programată pentru perioada 22-23 iulie, nu va mai fi organizată pe Muntele Găina din cauza drumului de acces impracticabil, manifestările cultural-artistice urmând să se desfăşoare în comuna Avram Iancu. Târgul de fete de pe Muntele Găina este menţionat pentru prima dată în anul 1816, desfăşurându-se, în fiecare an, în cel mai apropiat weekend de ziua de 20 a lunii iulie. Sărbătoarea reuneşte formaţii artistice din Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor şi Arad, precum şi din alte judeţe ale ţării, realizând un adevărat festival al cântecului, jocului, tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti. Prefectura şi Consiliul Judeţean Alba au decis să organizeze majoritatea manifestărilor din acest an din cadrul "Târgului de fete" în comuna Avram Iancu şi nu pe Muntele Găina, deoarece drumul de acces spre vârful muntelui, unde se desfăşurau de obicei manifestările, este aproape impracticabil, iar autorităţile nu au bani să investească în refacerea infrastructurii. Deşi în acest an marea parte a manifestărilor se vor desfăşura la poalele Muntelui Găina, în comuna Avram Iancu, se va încerca totuşi păstrarea tradiţiei Târgului de Fete de pe Găina, organizându-se pe munte, duminică, 23 iulie, un ceremonial religios la Crucea Iancului şi un spectacol cultural artistic, însă expoziţiile meşterilor populari şi cea mai mare parte a manifestărilor vor fi în Avram Iancu.