Joi la prânz, în cadrul “Campionatului bihorean al curățeniei”, 48 de ambarcațiuni și aproape 90 de persoane (elevi, profesori, consilieri locali, persoane din mediu de afaceri, autoritatea locală) au ecologizat malurile și râul Crișul Repede în rezervația naturală, între zona numită Ciunta și podul nou din Vadu Crișului. Rezultat: 3,32 de tone de gunoaie evacuate.

 

Natura e totdeauna adevarată, serioasă și severă. Ea are întotdeauna dreptate, iar greșelile și rătăcirile sunt ale omului a spus W.F. Goethe. Omul, într-adevăr a fost întotdeauna dezordonat în exploatarea naturii, a abuzat-o deseori în loc să se folosească înțeleptește de bogățiile ei; el a uitat complet de nevoile viitorimiii, a distrus valori economice și stări de echilibru în natură, care de multe ori nu se mai pot reface. Natura nu a trădat niciodată inima care a iubit-o, a fost creată deopotrivă deschisă și la bine și la rău, pentru ca omul să se îndemne a hotărî liber încotro s-o ia. Desigur omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei. Natura, ca o mamă surâzătoare, se pretează tuturor visurilor și capriciilor noastre. De-a lungul timpurilor, mulți oameni au descoperit importanța protecției naturii, care este o măsură preventivă de a împiedica ceva rău, iar reconstrucția ecologică o măsură curativă de reparare a răului comis.

Cursul naturii este arta lui Dumnezeu. În natură există o mișcare și un circuit grație cărora, pentru realizarea progresului tuturor, lucrurile superioare se apleacă spre cele mai puțin evoluate, iar pentru ajungerea la perfecțiune și fericire, lucrurile inferioare se înălță spre cele superioare. “Apa tu ești nu numai necesară vieții, ci însăși viața; ești bogăția fără seamăn pe Pământ, tu ești cea mai pură, tu ești sufletul Pământului” a spus Antoine de Saint-Exupery. Însuflețiți de aceste gânduri aproape 90 de persoane s-au adunat joi la prânz la baza firmei SC Master Adventure SRL din Vadu Crișului, au încărcat bărcile, caiacele pe mașinile de transport, s-au echipat în costume neoprene și au fost transportați spre Șuncuiuș, în zona numită Ciunta. Aici, după un instructaj, cei prezenți au urcat în ambarcațiuni și, echipați cu mănuși și saci pentru gunoaie, au început ecologizarea malurilor și al râului. La orele 17, bărcile încărcate cu deșeuri soseau pe rând lângă platoul de la pod. De nu erau în saci, puteam să deschidem un Târg de vară, asemănător Târgului de la Negreni, din lucrurile ce au fost pescuite din Criș, și o zi întreagă aveau ce admira vizitatorii fără să se plictisească. După eveniment, voluntarii au fost invitați la un bograci.

Multumim Primăriei, firmelor de rafting din Vadu Crișului, Colegiului Tehnic din localitate, membrilor Salvamont-Salvaspeo Bihor, Asociației de Promovare a Destinaţiei Turistice Defileul Crişul Repede și voluntarilor pentru această activitate de succes și cu folos pentru comunitate. 

Să ne îndrume în continuare gândurile lui Confucius: “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte!” Până când?