Venituri de 2,38 miliarde lei, 1,15 miliarde lei pentru investiții - Bugetul Oradiei, în dezbatere publică
Primăria Oradea a lansat vineri, 13 ianuarie, în dezbatere publică, proiectul de buget pentru anul în curs, propuneri şi observaţii putând fi depuse până în data de 30 ianuarie. Potrivit proiectului, veniturile sunt estimate la 2,38 miliarde lei, din care pentru investiţii sunt prevăzute 1,15 miliarde lei.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, se aduce la cunoștința publică „Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023”. Potrivit prevederilor art. 8 și 39 din Legea nr. 273/2003 privind finanțele publice locale, proiectul bugetului local se publică în presa locală, pe pagina de internet a instituției publice sau se afișează la sediul unității administrativ-teritoriale”, a anunţat vineri, 13 ianuarie, Primăria Oradea.
Pentru anul 2023, este propus un proiect de buget consolidat al municipiului Oradea, structurat astfel: la venituri - sunt estimate venituri în sumă de 2.384.604.390 lei ținând cont de politica fiscală aprobată de Consiliul local al municipiului Oradea pe anul 2022, de prelevările de la bugetul de stat, sumele atrase cu titlul de surse rambursabile (credite) şi cele nerambursabile (Excedentul aferent anului anterior care s-a utilizat în repartizarea acestuia asupra cheltuielilor 50.832.070 lei); la cheltuieli - resursele au fost alocate pentru susținerea cheltuielilor operaționale cu funcționarea instituțiilor şi serviciilor publice în sumă de 1.280.495.560 lei şi pentru cheltuielile cu investițiile în sumă de 1.154.940.900 lei, reprezentând un total de cheltuieli de finanțat în valoare de 2.435.436.460 lei.
„Veniturile bugetului consolidat înregistrează o creștere față de valorile realizate în anul precedent cu 46% pe fondul creșterii sumelor estimate a fi încasate din cote defalcate din impozitul pe venit, a finanțărilor nerambursabile europene, a sumelor prevăzute a fi trase din contractelor de credit încheiate. În anul 2023, s-a estimat o creștere a veniturilor proprii cu 9% față de încasările din anul precedent, ca rezultat în principal al creșterii sumelor încasate din Cota defalcată din impozitul pe venit cuvenită autorităților publice locale”, precizează municipalitatea orădeană. Totodată, sumele estimate din finanțările nerambursabile UE înregistrează o creștere de 21% față de execuția anului anterior, având în vedere sumele achitate în anul 2022 și care urmează a fi rambursate în anul 2023, dar mai ales avansarea lucrărilor aflate în execuție în vederea încheierii sesiunii de finanțare 2014 - 2023.
În ceea ce priveşte investiţiile, acestea sunt distribuite pe domenii, după cum urmează: Directia Logistică - 1.315.500 lei; Compartiment IT - 7.008.260 lei; DASO - 841.000 lei; Poliţia Locală - 211.700; OTL - 4.899.870 lei; Compania de Apă - 42.671.850 lei; Termoficare - 21.953.000 lei; ADP - 7.954.600 lei; ZMO şi ADLO - 5.855.750 lei; Direcţia Tehnică - 141.109.960 lei; Direcţia Patrimoniu - 106.229.530 lei; DMPFI -793.871.150 lei; Spital - 20.774.590 lei; Şcoli - 244.140 lei.
Proiectul supus dezbaterii publice poate fi consultat: pe site-ul Primăriei Municipiului Oradea - www.oradea.ro sau la sediul Primăriei Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1. Până în data de 30 ianuarie 2023 se pot înainta propuneri, sugestii și opinii privitoare la acest material, prin: email pe adresa: primarie@oradea.ro; fax la nr. 0259/437.544; poștă, pe adresa Primăriei Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1; depuse la Centrul de relații cu publicul - Primăria Municipiului Oradea, Piața Unirii, nr. 1.
Materialele transmise vor purta mențiunea: „Recomandare privind Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.