Zboruri Oradea - Varșovia - O singură ofertă
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că până vineri, 15 martie, când a expirat termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitației pentru selectarea unei companii aeriene care urmează să opereze curse regulate între Oradea și Varșovia, a fost înregistrată o singură ofertă
Astfel, firma care va opera zboruri între Oradea şi capitala Poloniei, a fost depusă de către firma Polskie Linie Lotnicze.
Următoarea etapă constă în evaluarea ofertei prezentate de către comisia desemnată la nivelul Consiliului Județean Bihor.
Aeroportul din Varșovia este cel mai mare hub aerian din Europa central-estică, având legături cu câteva zeci de alte destinații din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada și Asia. Procedura prevede impunerea unei obligații de serviciu public în ceea ce privește cursele aeriene regulate între aeroporturile din Oradea (OMR) și Varșovia (WAW) pentru o perioadă de 4 ani, cu respectarea următoarelor standarde minime: capacitatea aeronavei utilizate pentru operarea zborurilor să aibă cel puțin 75 de locuri și programul de zbor săptămânal să includă cel puțin 4 zboruri de la Oradea la Varșovia și retur.
Prețurile biletelor vor fi stabilite de ofertant, iar operarea rutei va fi compensată financiar de Consiliul Județean Bihor, după un model de calcul stabilit în caietul de sarcini. Compensația se va plăti trimestrial și va acoperi doar cheltuielile de operare efectivă a serviciilor aeriene și cheltuielile aferente operațiunilor pe aeroporturile OMR și WAW. În condițiile în care zborurile vor fi operate în regim profitabil, cofinanțarea Consiliului Județean Bihor va fi redusă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.