Dacă nu știi ce să faci în afară de a sta în casă, de a merge la birou sau de a lucra de acasă, de a continua rutina pe care ți-ai creat-o în ultimul an, acest articol îți prezintă câteva recomandări pe care să le iei în considerare. Îndreaptă-te ușor și sigur spre un stil de viață mai activ, fii deschis la diverse activități pentru a strânge noi amintiri incredibile și încearcă să te bucuri de frumusețile vieții, pe cât de mult se poate, indiferent de vârsta pe care o ai.

  1. Pleacă în concediu într-o destinație nouă

Mulți oameni sunt obișnuiți să plece în doar câteva destinații pentru că le-a plăcut acolo și se simt confortabil. Anul acesta, de ce să nu încerci ceva nou? Fii dispus să mai schimbi vacanțele și să descoperi noi locuri, noi culturi și noi oameni. Dacă nu poți pleca din țară într-o destinație de vis, nu înseamnă că nu poți alege o altă zonă din România, față de cea în care ai tot plecat.

Deși există încă multe îmbunătățiri care trebuie făcute în cadrul turismului românesc, există și unele de care te poți bucura, așa cum sunt. Odată ce ai prietenii cu tine, va conta mai mult cum vă înțelegeți, cât de bine va simțiți unii cu alții și cât de creativi sunteți în a vă crea noi amintiri. Vizitați împrejurimile, bucurați-vă de soare și natură, încercați să vă simțiți iar ca la 18 ani, dar mai responsabili și răbdători.

În plus, dacă vremea nu este favorabilă, dar deja ați ajuns la destinație, puteți să vă distrați indoors. Există numeroase board games pe care le-ați putea avea la voi, puteți să profitați și să mai depănați amintiri, ori chiar și să facă fiecare ce vrea. Momentele de liniște nu înseamnă și plictiseală, dacă nu le lași să devină. Spre exemplu, poți să te distrezi online la diverse jocuri de noroc sau jocuri electronice, poți să editezi haios diverse poze, să vezi un film/serial, să faci orice te ajută să-ți ocupi timpul cât mai plăcut.

  1. Investește mai mult în tine

Ieși din zona de confort și încearcă o activitate nouă. Cu siguranță sunt diverse sporturi sau hobby-uri în care n-ai investit până acum. Fie că este vorba de pictură, fotografie sau scris, drumeții pe munte, diverse jocuri electronice, grădinărit sau poate chiar gătit, în online ai nenumărate materiale didactice. Ia o pauză de la îndatoririle zilnice și începe să faci și ce ți-ar plăcea. Nu știi niciodată ce impact va avea această decizie asupra ta și când va fi de folos.

Chiar dacă simți că nu ai timp sau energie pentru a încerca ceva nou, fă tot posibilul să ai măcar o fereastră în agenda ta, măcar o dată la 2-3 zile. Vei vedea că atunci când faci ce îți place, când începi să te implici într-un hobby, beneficiile se vor resimți și în viața de zi cu zi. Vei zâmbi mai des, vei simți că ai mai multe idei, vei reuși să ai motivația potrivită pentru a-ți termina task-urile la timp și nu numai.

Profită de vremea frumoasă de afară și ieși din casă. Ia-ți prietenii și încercați ceva nou.

  • Faceți drumeții în zone de deal / munte

  • Plecați cu cortul

  • Explorați natura sau un oraș cu o istorie bogată

Implică-te în diverse proiecte care să te scoată din “amorțeala creativă” sau socială. Vei avea noi amintiri și povești alături de cei dragi sau de oameni noi, pe care dacă vrei îi poți cunoaște mai bine. Nu poți să ai parte de noi experiențe, dacă nu faci primul pas spre a depăși limitele momentului.

  1. Îmbunătățește-ți stilul de viață

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Multe persoane au început să facă schimbări destul de mari în viața lor, odată ce pandemia părea că nu se mai termină. Unele au fost direct legate de abordarea diferită a activităților zilnice și de concentrarea masivă asupra îmbunătățirii stilului de viață. Iată ce ai putea să faci și tu în următoarea perioadă, pentru a avea mai multă grijă de tine, și fizic, nu doar emoțional sau psihic (deși acestea sunt interconectate):

  • Fă mai mult sport și încearcă să ai mai multă activitate fizică în fiecare zi.

  • Încearcă să-ți schimbi alimentația, reducând produsele care îți dăunează sau care nu sunt preparate sănătos.

  • Găsește modalități prin care să te relaxezi mai des.

  • Construiește-ți noi obiceiuri și fă o rutină mai echilibrată.

  • Lucrează la relația cu tine, acordând mai mult timp nevoilor corpului tău.

Sezonul cald este oportunitatea perfectă pentru a scăpa de rutină și pentru a face cât mai multe lucruri noi, alături de cei dragi sau de oameni noi. Chiar dacă de ceva ani, vremea a început să fie cam capricioasă, cu temperaturi prea mari sau zile cu prea multă ploaie, nu înseamnă că nu ai oportunități de distracție. Găsește-le pe cele potrivite ție și scapă de barierele autoimpuse!