Calendar creștin ortodox: Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Calendar greco-catolic: Sf. ap. și ev. Luca

 

REMEMBER 18 OCTOMBRIE

1599: Bătălia de la Șelimbăr. Mihai Viteazul învinge oastea transilvană condusă de Andrei Bathory; întregul teritoriu al Transilvaniei intra în stapânirea lui Mihai Viteazul.

1851: Romanul Moby Dick de Herman Melville a fost publicat în premieră, sub titlul The Whale (Balena).

1867: SUA au preluat regiunea Alaska.

1873: Au fost formulate primele reguli de fotbal american la întâlnirea de la New York, la care au participat delegații din Columbia, Princeton, Rutgers și ai Universității Yale.

1878: Rusia a luat în stapânire totală Basarabia.

1881: Inaugurarea liniei ferate Buzău–Mărășești, prima linie de cale ferată construită de inginerii români.

1883: S–a semnat, la Viena, într-un cadru strict secret, tratatul de alianță româno-austro–ungar.

1897: Este inaugurat viaductul Caracău, conform convenției de interconectare a rețelelor feroviare române cu cele austro-ungare.

1915: În timpul Primului Război Mondial începe a treia bătălie de la Isonzo în Campania italiană dintre Italia și Imperiul Austro-Ungar.

1918: Înființarea Societății simfonice „George Enescu” din Iași.

1922: Se înființează „The British Broadcasting Company, Ltd.”, care va fi înlocuită în 1927 de „British Broadcasting Corporation” (BBC).

1931: A murit Thomas Alva Edison, inventator și cercetător american (n. 1847)

1941: Se declanșează operațiunea militară de cucerire a Peninsulei Crimeea

1944: Uniunea Sovietică invadează Cehoslovacia.

1967: Stația interplanetară automată „Venus–4”, lansată la 12 iunie 1967, a atins suprafața Planetei Venus.

1967: Filmul de desene animate The Jungle Book („Cartea junglei”) ale studiourilor Walt Disney este prezentat în cinematografele americane.

1968: Un raid al poliției în apartamentul lui John Lennon și al lui Yoko Ono prin care s-a găsit 168 grame de marijuana. Mai târziu au pledat vinovat și au plătit 150£.

1968: Atleții americani Tommie Smith și John Carlos, câștigători ai medalilor de aur, respectiv bronz, în proba de 200 de metri sprint, la Jocurile Olimpice de la Mexico City, sunt excluși din lotul american și din satul olimpic. Decizia a fost luată după ce, la ceremonia de înmânare a medaliilor, cei doi protestaseră față de situația populației de culoare din SUA, făcând salutul specific organizației „Black Power”.

1991: Președintele Mihail Gorbaciov a semnat împreună cu liderii a opt republici sovietice Acordul de Colaborare Economică a Republicilor suverane (Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan, Turkmenia, și Uzbekistan).

2006: Alpinistul român Ticu Lăcătușu reușește să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Vârful a fost botezat Europa.