Reporter: Domnule profesor, am dorit să vă solicit acest interviu deoarece sunteţi un personaj controversat şi readus în prim plan, de o bună bucată de vreme. Există un săptămânal orădean, care numai de bine nu vorbeşte despre dumneavoastră, acuzându-vă de implicare în alegeri, de reclamaţii la minister etc. Care credeţi că este motivul unei asemenea atenţii deosebite din partea presei de scandal?

Ghe. Ionescu: Aş dori, încă de la început, să clarific câteva aspecte ale acestor atacuri din presă la adresa mea. Faptul că se scrie despre mine, nu mă deranjează deloc. Faptul că se scrie de rău, este tot un punct bun, deoarece de bine se scrie, de obicei, doar despre morţi, ori eu sunt, încă, viu şi am, totuşi, un cuvânt de spus în comunitatea academică orădeană. Despre tot felul de neadevăruri, care se scriu la adresa mea, nu pot să spun decât că „numai în pomul care are roade se aruncă cu pietre". Dacă nu aş reprezenta nimic şi părerea mea nu ar conta, nu s-ar mai omorî nimeni să mă împroaşte cu noroi.

R: Da, cred că aveţi dreptate, dar, totuşi, sunteţi acuzat că aţi implicat sindicatul, al cărui preşedinte sunteţi, în alegeri, sprijinindu-l pe domnul prof. Bara Vasile.

I.G.: Acestea sunt nişte acuze deosebit de grave, care vor trebui dovedite de către cei care le colportează. În primul rând, este aberant să se spună că sindicatul a acordat sprijin în alegeri unui candidat. Dacă vreun membru de sindicat, senator, deoarece numai membrii senatului au avut drept de vot, poate afirma că eu am făcut, în vreun fel, presiuni asupra lui pentru a vota cu un anumit candidat, nu are decât să depună mărturie împotriva mea. Ar fi foarte grav. Să ştiţi că sindicatul are probleme importante în care se implică, dar în niciun caz nu apelează la manipulări, dezinformări şi anonime, lovituri pe la spate şi activităţi paralele cu legea. Altă categorie din universitate are drept armă de atac răzbunarea, uzând de toate mijloacele, şi nicidecum sindicatul. Este cu totul altă treabă dacă sunt acuzat eu, ca persoană fizică, membru de drept al Senatului Universităţii din Oradea, că l-am sprijinit pe domnul prof. Bara Vasile (adică i-am acordat votul meu). Cu toate că votul este secret, eu nu am negat niciodată că am votat cu domnul Bara. Este dreptul meu şi nu credeam că voi porni o adevărată isterie pe această temă. Domnul Bara mi-a fost decan, ştiu foarte bine ce a realizat în facultatea pe care o conduce de aproape opt ani şi l-am apreciat ca şi manager, motiv pentru care l-am considerat o alegere bună la acea oră. Domnul profesor Felea mi-a fost îndrumător de doctorat şi ţin să-i mulţumesc, şi pe această cale, pentru ajutorul pe care mi l-a acordat în această calitate, am avut toată consideraţia pentru profesionalismul domniei sale, dar calităţile de manager nu m-au convins sau poate nu am eu cunoştinţă despre realizările domniei sale pe această linie, fapt pentru care îmi cer scuze. Au mai fost încă 58 de voturi împotriva domnului Felea, dar se pare că doar votul meu a deranjat.

R: Tot cu acea ocazie aţi fost acuzat că aţi făcut o adresă la minister în numele sindicatului, prin care l-aţi fi susţinut pe Bara.

I.G.: Da, este adevărat că am înaintat la ministerul de resort o adresă, în numele sindicatului, prin care, după o trecere în revistă a evenimentelor din senat, am făcut un calcul simplu, demonstrând că dacă s-ar anula cele 12 voturi contestate de domnul Felea şi s-ar scădea toate din totalul de voturi obţinute de domnul Bara, tot dumnealui ar avea majoritatea. În finalul adresei am solicitat ministerului următoarele: „Drept urmare, Sindicatul „Corpul Profesional Universitar" - Oradea, prin reprezentantul său legal, prof .univ. dr. ing. Gheorghe - Constantin IONESCU, în calitate de preşedinte, Vă roagă să luaţi cu celeritate o hotărâre favorabilă învăţământului orădean şi să puneţi capăt acestui interimat prea lung şi cu repercusiuni grave asupra implementării unui management eficient.", făcând şi următoarea remarcă: „În concluzie, prea mult scandal pentru nimic. Unii oameni, din păcate, nu ştiu să piardă cu demnitate."
La ora aceea, domnul Bara nu avea nevoie de ajutor, deoarece era rectorul ales în mod democratic.

R: Deci, dezminţiţi faptul că aţi fi fost un manipulant din culise, la acele alegeri?

I.G.: Stimată doamnă, eu nu am stat niciodată în culise. Sunt tot timpul pe scena deschisă şi mă străduiesc să fac faţă provocărilor, chiar dacă sunt murdare. Dar, dacă tot vreţi ceva din culise, daţi-mi voie să vă explic cum s-a ajuns la acel „bâlci" din senat, la alegeri.

R: Chiar vă rugăm, deoarece prea multe se vehiculează şi am dori să aflăm şi părerea unei persoane care a participat direct la evenimente.

I.G.: În momentul anunţării rezultatului, adică faptul că domnul profesor Bara Vasile este noul Rector ales, domnia sa a fost invitat la microfon şi rugat să se adreseze senatului. După mulţumirile de rigoare, domnul Bara a solicitat membrilor senatului acceptul pentru a schimba echipa de conducere, deoarece are de dus la bun sfârşit un program managerial şi consideră că nu îl va putea îndeplini cu actuala echipă. Ehei, atunci să fi văzut etică universitară, democraţie, verticalitate etc. Doi dintre cei trei prorectori au avut o reacţie de-a dreptul isterică, numai la gândul că nu vor mai beneficia de avantajele puterii. A fost un moment de-a dreptul penibilo-jenant. Singurul prorector cu adevărat onest a fost domnul prof. Gh. Bumbu, care, cu ocazia debarcării vechiului rector, şi-a dat demisia din funcţie, motivând că a obţinut această funcţie la solicitarea rectorului şi, o dată cu mazilirea lui, se simte obligat să plece şi domnia sa. Aceeaşi atitudine trebuiau să o aibă şi restul prorectorilor, deoarece au format o echipă, mai ales că aceşti prorectori au făcut parte şi din echipa domnului rector Teodor Maghiar, deci nu pot spune că sunt curaţi ca lacrima vis-a-vis de acuzele aduse familiei Maghiar. Tocmai acesta a fost motivul pentru care domnul Bara, cunoscând foarte bine realizările măreţe ale echipei de prorectori, a dorit un suflu nou, cu care să poată scoate universitatea din impas.
Acesta a fost adevăratul motiv al contestaţiei domnului Felea, sprijinit de cei trei prorectori cărora le-a promis că îi păstrează dacă ajunge rector. Dacă ar fi ieşit domnul Felea rector, fiţi convinşi că nu mai era nicio problemă cu alegerile. Acelaşi lucru se întâmpla şi dacă domnul Bara nu ar fi fost corect din prima clipă şi aştepta ordinul ministrului, schimbând prorectorii abia după aceea. E grea democraţia, mai ales când trebuie să recunoşti un eşec.

R: Este foarte interesantă relatarea dumneavoastră, dar totuşi, ce a reuşit să facă noua conducere, autointitulată ca fiind promotoarea „Universităţii de mâine."?

I.G.: Nimic imprevizibil. După acele jocuri de culise, despre care vorbeaţi adineauri, la care eu nu am avut bilet, s-a reuşit o întoarcere a situaţiei în rândul senatorilor şi la al doilea tur de scrutin a fost ales rector domnul prof.dr.ing. Crăciun - Cornel ANTAL. Prima măsură drastică a fost declaraţia că păstrează pe cei doi prorectori rămaşi, completând echipa cu încă trei, drept recompensă pentru sprijinul acordat la vot.

R: Deci, să înţeleg faptul că s-a împrospătat, totuşi, echipa cu încă trei persoane?

I.G.: Da. Nu a avut nimeni nimic de obiectat, sperând cu toţii la o minune. Din păcate, preocupaţi fiind de răzbunare, de reglări de conturi, au uitat că au de făcut ceva pentru binele universităţii şi s-au limitat la atacuri în presă, ţintă permanentă fiind atât eu, cât şi domnul Bara şi, lucru de neînţeles, fosta mea soţie, care este nelipsită de anonime, înscenări murdare, anchete ilegale şi alte măsuri democratice, puse la cale de ziarul acela de scandal care scrie după dictare.

R: Cum adică fosta soţie? Circulă zvonul că trăiţi împreună.

I.G.: Cred că e momentul să clarific o dată pentru totdeauna şi această problemă. Suntem divorţaţi din 2002. Nu comentez motivele, deoarece este viaţa mea personală şi nu cred că este problema nimănui. Sunt mii de cupluri care, divorţate fiind, trăiesc sub acelaşi acoperiş, din mai multe considerente. Sunt şi doi copii la mijloc. Mai multe nu vreau să spun, însă un lucru este cert, nu admit sub nicio formă, nimănui, să-mi denigreze familia şi, cu atât mai mult, pe mama copiilor mei. Suntem universitari, suntem colegi şi indiferent de statutul nostru familial, fosta mea soţie este o membră fondatoare a sindicatului, este lider pe facultate şi eu, ca preşedinte de sindicat, am obligaţia să îi acord tot sprijinul împotriva hărţuirii intelectuale şi profesionale la care este supusă. Vă puteţi imagina până unde s-a ajuns cu ura şi dorinţa de răzbunare, încât, în plin senat, dorindu-se blocarea scoaterii la concurs a postului de profesor la care candida fosta mea soţie, s-au încercat tot felul de măgării - cuvântul este cam dur, dar lupta în sine este mârşavă, aşa că nu retractez - total împotriva legii, iar doi prorectori au declarat în plen că vor avea grijă să vorbească cu membrii comisiei de concurs ca să-i purice dosarul filă cu filă. Mă întreb şi în ziua de astăzi unde este democraţia pe care o trâmbiţează actuala conducere şi până unde cred aceşti oameni că pot merge cu nelegiuirile?! Atunci era momentul să se autosesizeze celebra, de acum, Comisie de Etică, dovedind, astfel, că nu face jocurile conducerii şi nu sunt manipulaţi. Nici poveste, probabil că abia această atitudine denotă o etică profundă, o colegialitate debordantă şi o adevărată democraţie. Dar să revin la fosta soţie. Faptul că trăim împreună este coşmarul domnului profesor Olah Gh., care nu scapă ocazia să ne reproşeze acest lucru, ca fiind o problemă de Senat. Poate vrea să-i facă curte fostei mele soţii şi crede că sunt o piedică în calea domniei sale. Se înşală! Problema ar fi cu faptul că fosta mea soţie stă la bloc (deci, nu-i foloseşte curtea deloc) şi că domnul Olah ar putea să-i fie tată.


R: Vă înţeleg perfect indignarea şi vă dau dreptate, dar să revenim la binele ce s-a revărsat asupra angajaţilor universităţii de când cu noua conducere.

I.G.: Da, aveţi dreptate, acestea ar fi trebuit să fie preocupările aleşilor şi nu orgoliile.

R: Apropos, chiar dumneavoastră sunteţi acuzat că aţi fi un om orgolios.

I.G.: Le recomand tuturor celor care îmi atribuie acest calificativ, faptul că ar fi bine să mai citescă, din când în când, DEX-ul. Sunt suficient de realist, autocritic şi responsabil în tot ceea ce întreprind, aşa că nu îmi atribui nimic în plus faţă de cele cu care m-a înzestrat natura. Valoarea şi importanţa socială mi-o atribuie, prin atacurile la care sunt supus, chiar cei care şi-au făcut o nouă ocupaţie din a mă denigra prin presă. Sunt poate lipsit de modestie, dar asta e cu totul altceva. Orgoliile, din păcate, sunt caracteristice persoanelor care mă etichetează astfel, pe principiul „hoţul strigă Hoţii!" Să revin la măreţele realizări. În afară de elaborarea de tot felul de proceduri alambicate şi neclare (oricum, neaplicabile), de înfinţări de comisii, comitete şi alte structuri paralele, treburile merg din ce în ce mai prost. Scuze! O mare realizare ar mai fi denigrarea vechii puteri, cu referiri permanente la clanul Maghiar şi la delimitări ferme de acţiunile acestora. Câtă ipocrizie poate caracteriza nişte oameni, care de două legislaturi sunt în nucleul de conducere, au ajuns acolo mulţumită „clanului" pe care, până mai ieri, îl proslăveau şi acum îl înfierează. Eu chiar nu pot fi acuzat de partipriuri cu familia Maghiar. La înfiinţarea sindicatului, în 1999, am dat conducerea universităţii în judecată, am câştigat procesul, am încheiat şi semnat împreună cu domnul rector Teodor Maghiar primul Contract Colectiv de Muncă din istoria universităţii şi în acea perioadă toţi şi-au luat salariile integral, s-a primit al 13-lea salar în fiecare an, exista cumul, plata cu ora şi erau plătite integral. Pe mine, Teodor Maghiar nu m-a făcut nici conferenţiar, nici profesor, nici decan, nici turist prin lume pe banii universităţii şi nici nimic altceva, dar am atâta decenţă să nu arunc cu pietre în fântâna din care beau apă. Cele două granturi la care am participat (Roma - Italia, trei luni şi Debrecin - Ungaria, două luni) au fost finanţate de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, cu care am avut o colaborare de excepţie, iar specializarea mea pe tărâmul sindical a fost finanţată de colegii belgieni.


R: Aţi pomenit de contractul colectiv de muncă. Rectorul dumneavoastră a amintit la capitolul nerealizări şi de eşecul semnării unui nou contract colectiv de muncă. Nu a amintit nimic de sindicat. Cu cine urma să-l semneze?

I.G.: Nu ştiu ce şi cu cine dorea domnul rector să semneze. Cert este că un contract colectiv de muncă se semnează cu organizaţia sindicală reprezentativă din instituţie. Cu sindicatul pe care îl conduc nu a semnat niciun contract. Vechiul contract colectiv de muncă şi-a pierdut valabilitatea în decembrie 2006. Încă din ianuarie 2007, am solicitat demararea negocierilor pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă. Au fost mai multe blocaje, orgoliile de care am vorbit ceva mai devreme au acţionat, aşa că s-a tot amânat negocierea. Într-un târziu, procesul a fost demarat, dar orice solicitare din partea sindicatului a fost refuzată de către conducere. Trebuie să menţionez faptul că oportunitatea unui contract colectiv de muncă la o instituţie, fie ea de stat sau privată, este justificată dacă în acel contract se prevăd anumite drepturi suplimentare, peste cele stipulate în legi. Dacă acest lucru nu se acceptă de către conducere, încheierea şi semnarea unui astfel de contract este inutilă şi se aplică prevederile legale în vigoare. Numai de dragul de a bifa un angajament luat prin programul managerial al domnului rector, la depunerea candidaturii, sindicatul nu este dispus să continue negocierile şi nici să semneze un astfel de contract. Ultima corespondenţă, pe această temă, cu conducerea, a adus în discuţie condiţionarea continuării negocierilor de publicarea în Monitorul Oficial al Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Învăţământ, dorinţă acceptată de conducerea sindicatului. În concluzie, aşteptăm Monitorul Oficial cu acel contract. Ceea ce nu ştie Oficiul Juridic şi nici conducerea, bineînţeles, este că un contract colectiv de muncă este operabil şi îşi produce efectele imediat după înregistrarea acestuia la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi al Familiei sau la DMSSF din municipiul reşedinţă de judeţ, în cazul contractelor locale. CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ UNIC LA NIVEL DE RAMURĂ ÎNVĂŢĂMÂNT - 2007-2008 este operant şi valabil din 12/11/2007, când a fost înregistrat la MMSSF cu nr. 596/15.

R: Şi, deci, cum rămâne cu negocierile?

I.G.: Noi suntem cadre didactice, eu sunt inginer şi nu ridic salariu de jurist, drept urmare nu mă simt obligat să dau lecţii juriştilor universităţii, deoarece i-aş jigni şi nu doresc acest lucru. Aşadar, aşteptăm publicarea contractului în Monitorul Oficial al României.

R: Deci, să înţeleg că se poate şi acest lucru bifa la capitolul „realizări" ale noii conduceri?

I.G.: Da, apropos, să continui cu realizările. În loc să condamne „moştenirea grea", la care au o contribuţie importantă, mai bine ar fi dovedit că sunt în stare de ceva constructiv şi benefic pentru imaginea destul de şifonată de astăzi a universităţii. Din păcate, nu au dovedit nimic. Au mai făcut ceva măreţ: s-au omorât o lună de zile, cu comisii peste comisii, să elaboreze o Metodologie de alegeri în care, la două articole, au din nou grijă părintească faţă de numele de Ionescu, sindicat et. Co.

R: Staţi puţin. Trebuie să recunosc că este greu să fiţi oprit, dar totuşi, e foarte interesant ce spuneţi. Sunt introduse prevederi în metodologie referitoare la dumneavoastră?

I.G.: Da. Pe de o parte s-a prevăzut că orice funcţie de conducere din structura universităţii este incompatibilă cu funcţia de lider de sindicat, iar la alt articol se spune că între funcţia de lider de sindicat şi orice funcţie de conducere există incompatibilitate, dacă între cele două persoane este o legătură de rudenie de gradul I sau II sau soţ, soţie.

R: Nu puteţi fi puţin mai explicit? Pare că ambele prevederi stipulează acelaşi lucru.

I.G.: Nicidecum. Prima este cu trimitere directă la faptul că, momentan, sunt şi prodecan al Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii, fapt ce nu poate fi contestat, deoarece nici legea sindicatelor nu interzice acest lucru şi nici statutul sindicatului, legalizat prin sentinţă judecătorească şi care prevede că nu pot, în calitate de preşedinte de sindicat, să ocup funcţiile de decan, prorector, director general administrativ şi rector. Deci sunt foarte deranjaţi de faptul că sunt şi prodecan.

R: Probabil incompatibilitatea ar veni din faptul că beneficiaţi de două indemnizaţii de conducere.

I.G.: Nu. Eu nu beneficiez de nicio indemnizaţie în calitate de preşedinte de sindicat. Mi-a mai reproşat cineva că precis indemnizaţia de preşedinte e mai mare decât cea de decan şi l-am invitat politicos să facem schimb de indemnizaţii. A refuzat imediat ce a aflat că nu primesc nimic pentru munca sindicală şi că este o muncă voluntară, dar de mare responsabilitate - e drept, numai pentru cei care au simţul răspunderii.

R: A doua prevedere la ce se referă?

I.G.: Al doilea articol se referă la faptul că dacă eu sunt preşedinte de sindicat, soţia mea sau orice rudă de gradul I sau II, nu poate ocupa nicio funcţie de conducere.

R: Înţeleg acum: vechea obsesie cu soţia.

I.G.: Da. Şi această reglementare este nelegală, deoarece incompatibilităţile se referă la faptul că nu pot fi în relaţii de subordonare soţ, soţie sau rude de gr. I şi II, ori preşedintele de sindicat, pe lângă faptul că nu este o funcţie de conducere în structura universităţii, ea nu este în relaţii de subordonare cu nicio funcţie de conducere din universitate. Mâine vor avea pretenţia că nici membrii de sindicat nu pot fi rudele preşedintelui şi că i se interzice apărarea drepturilor oricărui membru de sindicat care e brunet, ca preşedintele. Vă daţi seama până unde s-a ajuns cu răzbunarea?

R: Într-adevăr, pare incredibil!

I.G.: Dar cât se poate de adevărat! O altă prevedere, paralelă cu legislaţia în vigoare, este faptul că la funcţiile de conducere pot participa şi membrii comunităţii academice care nu fac parte din structurile care le aleg.

R: Cum adică? Asta chiar că nu o mai înţeleg.

I.G.: Simplu. De exemplu, decanul este ales de Consiliul Facultăţii. Conform noii metodologii, poate să-şi depună candidatura de decan şi o persoană care nu face parte din consiliu. La fel şi la rector, poate candida orice cadru didactic care nu face parte din senat. Este aberant. Dacă Rectorul ar fi ales de către membrii comunităţii academice, aşa cum cer sindicatele să se prevadă în noua lege a învăţământului, ar fi în regulă. Dar, atâta timp cât rectorul este ales de Senat, el trebuie obligatoriu să fie membru al acestei structuri, la fel şi pentru prorectori, decani, prodecani etc.

R: Totuşi, cum se pot face aşa gafe? Nu există jurist la universitate sau Oficiu Juridic?

I.G.: Ba da. Şi este foarte bine organizat. Are vreo cinci angajaţi, toţi unul şi unul, cu ani de facultate aprofundaţi, care, cum are universitatea un proces mai serios, cum cere aprobarea senatului să angajeze casă de avocatură pe bani grei, că restul proceselor oricum le pierd şi nu fac nici recurs, deşi legea îi obligă. Acest Oficiu Juridic este total ineficient, dar nu intră în marile schimbări promise de noua conducere.

R: Din cele relatate de dumneavoastră, problemele din universitate s-au înmulţit în loc să se rezolve. Care credeţi că ar fi soluţia pentru o ieşire din impas?

I.G.: Nu sunt profet, însă un lucru e cert. Până la alegeri nimic nu se va schimba. Să mizăm pe înţelepciunea membrilor comunităţii academice orădene şi să aşteptăm rezultatul alegerilor noilor organe de conducere, pentru noul mandat de patru ani.

R: Domnule profesor, pentru a fi corecţi şi, în acelaşi timp, imparţiali, ce ne puteţi spune despre realizări şi nerealizări în cadrul sindicatului pe care în conduceţi?

I.G.: Vedeţi dumneavoastră, spre deosebire de conducerea unei instituţii, care are pâinea şi cuţitul în mână (gestionează locurile de muncă, acordă salarii, premii, indemnizaţii etc.), conducerea unui sindicat implică probleme cu mult mai delicate. Pe lângă faptul că eu, ca preşedinte, nu sunt remunerat, nu am nicio pârghie de manipulare a membrilor de sindicat. Nu le ofer salarii şi nici locuri de muncă, ci din contră, aceştia plătesc organizaţiei sindicale o cotizaţie lunară, în cuantum de 1% din venituri, din care se suportă şi cotizaţia către Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER", la care suntem afiliaţi. Postul meu didactic trebuie onorat şi obligaţiile cuprinse în fişa postului - îndeplinite. După-amiaza, serile târzii, nopţile, în zilele libere şi în perioada concediilor de odihnă (nu mi-am făcut concediul de şase ani), fac muncă sindicală. Avem o structură sindicală bine organizată, atât la nivelul universităţii, unde sunt ajutat de un secretar general, de doi vicepreşedinţi şi de 44 de reprezentanţi la nivelul colectivelor din universitate - fără de care mi-ar fi imposibil să acopăr toate problemele cu care ne confruntăm - , cât şi la nivel de ţară, unde forul suprem de conducere este Consiliul Naţional de Conducere, care este format din toţi preşedinţii din teritoriu. Preşedintele federaţiei, domnul Răzvan Bobulescu, are mai bine de zece ani pe această funcţie, aşa că este bine ancorat în realitate. Împreună am reuşit multe pentru învăţământul românesc şi ne implicăm în activităţi diverse, pe lângă grija permanentă pentru asigurarea unui trai decent în învăţământul superior. Numai anul acesta s-au obţinut trei tranşe de majorări salariale, o nouă tranşă de bani pentru dotări laboratoare şi procesul continuă. Avem contribuţii importante în elaborarea unor capitole noi din Legea Învăţământului şi Statutul Personalului Didactic. Când spun avem, mă refer şi la contribuţiile mele personale, deoarece sunt cooptat la nivel naţional în mai multe comisii care lucrează împreună cu echipe din minister la elaborarea actelor legislative. În urma unor cursuri organizate în colaborare cu colegii noştri din Belgia şi Olanda, am fost selecţionat într-o echipă de opt preşedinţi de organizaţii sindicale din ţară şi am urmat o specializare de două săptămâni în Belgia, în 2004, de unde m-am ales cu o diplomă de negociator european. Din acel moment, aproape nu există manifestare internaţională pe teme de învăţământ la care să nu fiu invitat. În decembrie 2006 am fost invitat la Consiliul Europei din Luxemburg, împreună cu încă trei colegi din ţară şi trebuie să vă mărturisesc cu mândrie că am avut o intervenţie, bine primită de participanţi, în legătură cu noul sistem de învăţământ bazat pe Procesul de la Bologna. Anul acesta am fost invitat la A VI-a Conferinţă Internaţională a Învăţământului Superior şi a Cercetării, care a avut loc la Malaga, Spania, unde din nou am avut o intervenţie la secţiunea „Comercializarea învăţămâtului superior". De data aceasta costul deplasării a fost suportat de universitate, la rugăminţile domnului preşedinte Bobulescu. Să nu credeţi că nu mi s-a reproşat că mi s-a făcut un favor şi eu nu mă aliniez la noua conducere. Eu nu am făcut turism pe banii universităţii şi de fiecare dată am reprezentat cu cinste, nu numai Universitatea din Oradea, ci şi România şi învăţământul românesc. Nu am aşteptat niciodată nici felicitări şi nici menţionarea activităţii mele sindicale în şedinţele de senat, deşi cred că erau motive de informare a comunităţii academice Orădene cu mersul lucrurilor în învăţământul românesc şi mondial. Mă străduiesc în orele târzii din noapte, prin intermediul poştei electronice, să transmit atât membrilor de sindicat, cât şi membrilor senatului, cât mai multe informaţii utile tuturor angajaţilor universităţii, dar o mediatizare a acestor evenimente, venită de la nivelul conducerii - ar fi mult mai utilă.
Pe lângă aceste activităţi neştiute, dar care îmi ocupă o bună parte de timp, împreună cu membrii Comitetului Director, încercăm să depistăm problemele cu care se confruntă anumite categorii de salariaţi şi, împreună cu conducerea - când suntem ascultaţi - să găsim soluţii. Anual, împărţim membrilor de sindicat - şi nu numai - bilete de odihnă la preţuri foarte convenabile, fiecare membru de sindicat primeşte acasă o felicitare, cu ocazia zilei sale de naştere şi un cadou cu prilejul sărbătorilor de iarnă, care, nu în puţine cazuri, depăşeşte contribuţia anuală prin cotizaţie. Mai sunt şi multe alte activităţi mărunte, de rutină, pe care sunt obligat, prin funcţia pe care o deţin, să le îndeplinesc, aşa că nu pot fi acuzat că mi-ar rămâne prea mult timp liber. Singura mea mulţumire este că fac această activitate cu multă plăcere şi sunt recompensat de rezultate.

R: Domnule profesor, în încheiere, puteţi să ne spuneţi ce v-aţi fi dorit pentru finalul de an 2007 şi ce vă doriţi pentru anul 2008?

I.G.: Sincer, mi-aş fi dorit să încheiem anul într-o atmosferă de pace şi prietenie, să ne petrecem sfârşitul de an împreună, membrii Biroului Senatului, cu familiile şi prietenii, să fim o echipă care doreşte acelaşi lucru şi anume: binele universităţii, creşterea prestigiului ei, bunăstarea membrilor comunităţii academice Orădene şi, prin aceasta, recunoaşterea municipiului Oradea ca centru cultural de nivel naţional. Ce-mi doresc pentru 2008? Să avem parte de o conducere care să realizeze tot ce nu s-a realizat în mandatul 2004-2008, care să lase la o parte lupta de orgolii, răzbunarea pentru diferenţe de opinie şi care să conştientizeze că numai într-o adevărată echipă se pot înfăptui lucruri măreţe. Dezbinarea, ura, duşmăniile sunt trăsături care ar trebui să fie total străine unui mediu academic.