Interviu cu Pr. Dr. VASILE MIHOC, Profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie „ Andrei Şaguna " din Sibiu.

Părintele Vasile Mihoc este Profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, fiind unul dintre cei mai renumiţi teologi români contemporani, remarcându-se prin contribuţii importante la promovarea studiilor biblice nou-testamentare atât în ţară cât şi în străinătate, fiind membru activ al celor mai prestigioase societăţi internaţionale de studii biblice ( Societatea Interortodoxă de Studii Biblice; Studiorum Novi Testamenti Societas; Colloquium Paulinum-Roma ). Având în vedere competenţa Prea Cucerniciei Sale în probleme de teologie şi exegeză a Noului Testament, precum şi interesul manifestat de publicul românesc în problematica manuscriselor de la Qumran, am realizat cu Prea Cucernicia Sa un interviu pe marginea acestui subiect, realizat într-o serie de 5 episoade.


-P.C. Părinte Profesor, plecând de la interesul pe care îl manifestă o mare parte a publicului cititor de la noi din ţara în privinţa manuscriselor de la Qumran, V-am rugat să acceptaţi acest dialog pe această temă, ţinând cont de faptul că o perioadă de timp aţi studiat şi aţi fost ghid în Ţara Sfântă şi aţi intrat în contact direct cu Qumranul. Vă rog pentru început să Vă opriţi asupra unor generalităţi legate de comunitatea de la Qumran .

-Mai întâi o precizare: nu am fost ghid în Ţara Sfântă. În câteva rânduri am făcut-o pe ghidul pentru nişte grupuri faţă de care eram obligat dar nu-i mai puţin adevărat că cunosc foarte bine Ţara Sfântă. Îmi cereţi să vă spun câteva lucruri cu caracter general despre comunitatea de la Qumran. E bine spus comunitatea pentru că la Qumran a fost o comunitate eseniană care ţinea de fapt de o mişcare mai largă ce avea şi alte comunităţi. Deci vorbind despre Qumran ne referim la o comunitate a acestei mişcări, care se pare că a apărut în timpul lui Ionatan (160 - 142 î. Hr.), fiind o ramură a acelor aşa numiţi „haşidim" din epoca Macabeilor, adică „pioşi". Din aceşti „haşidim" se trag pe de-o parte fariseii, foarte cunoscuţi din Evanghelii, oameni cu mare zel pentru Legea lui Moise şi pentru datinile părinţilor, iar pe de altă parte se trag aceşti „esenieni", care însă se constitue în comunităţi separate cu un caracter aparte, chiar curios. Pe vremea Mântuitorului erau destul de mulţi în Ţara Sfântă. Ne vorbeşte despre existenţa lor în primul rând cel care constituie până astăzi izvorul principal pentru cunoaşterea epocii respective şi anume Iosif Flaviu. Acesta vorbeşte despre esenieni ca despre o a treia filozofie după cea a fariseilor şi a saducheilor, deci erau orientări religioase diferite. Sunt şi alte grupări dar nu au caracter religios. De pildă gruparea irodienilor pomeniţi în Evanghelie sau gruparea zeloţilor , care erau grupări cu caracter politic. Saducheii, fariseii şi esenienii sunt grupări cu caracter în principal religios. Deci în sec. II î. Hr. , probabil pe vremea lui Ionatan, apar esenienii ca o reacţie faţă de această stăpânire a dinastiei macabiene. Ei considerau că Ionatan a uzurpat sacerdoţiul (preoţia), că nu era în drept să fie arhiereu. Ca atare ei se constituie ca o grupare aparte, ca o comunitate - remarcă toţi specialiştii - eminamente sacerdotală, ei considerând drept scop al lor acela de a restaura preoţia şi cultul în puritatea iniţială, o puritate care a dispărut prin uzurparea hasmoniană, prin uzurparea dinastiei pe care o reprezenta Ionatan. Desigur că despre ei vorbeeşte şi Filon din Alexandria şi chiar un autor păgîn, Pliniu cel Bătrân, care se referă la o comunitate de esenieni, la comunitatea de pe ţărmul occidental al Mării Moarte şi precizează că este vorba despre un loc între En-Ghedi şi Ierihon. Iată ce spune Pliniu cel Bătrân: „ Nişte solitari, tot ce poate fi mai extraordinar pe lume ; ei trăiesc fără femei, fără dragoste , fără bani.Palmierii sunt singurii lor tovarăşi ". E clar deci, datorită acestei localizări pe care o face Pliniu, că el are în vedere o comunitate de esenieni , anume, comunitatea de la Qumran. Noi îi spunem Qumran pentru că aşa îi spun arabii, deci este o denumire posterioară epocii în care ei au trăit, de aceea nu se vorbeşte în documentele vechi de Qumran, aceasta fiind denumirea actuală a locului. Ce era de fapt la Qumran ? Erau nişte ruine pe care lumea nu le lua în seamă. Practic ele sunt lângă drum. Toată lumea le vedea şi nimeni n-a luat în seamă aceste ruine până când s-au descoperit manuscrisele din peştera de la Qumran. Abia atunci specialiştii s-au apropiat de aceste ruine şi s-au făcut săpăturile care au dovedit că ele sunt ruine de o foarte mare valoare, că sunt vechi de peste 2000 de ani. Deci acesta este Qumranul descoperit ca o aşezare de tip monastic esenian. Acolo la Qumran au fost redactate o parte şi copiate manuscrisele descoperite în cele unsprezece peşteri din împrejurimi. (va urma)