„Phoenix" este formaţia care a reuşit, pentru prima dată la noi, să realizeze o sinteză organică şi convingătoare între folclorul arhaic românesc şi muzica modernă. Născută şi afirmată în vremuri ostile spiritului liber ce vibra în cântecele sale, legendara trupă îşi duce mai departe, de 45 de ani încoace, destinul sintetizat în însăşi numele său, renăscând după fiecare nouă grea încercare.

Începuturile

Formaţia „Phoenix", intitulată iniţial „Sfinţii", s-a constituit ca formaţie de şcolari în 1962, în Timişoara, în vara aceea câştigând locul 2 la festivalul naţional al şcolilor din ţară. Comisia, alcătuită din cadre obtuze, nu a înghiţit alura modernă şi stilul de interpretare cu influenţe vestice. Trupei i se reproşează numele de „Sfinţii", sub pretextul că propagă misticismul. După scurt timp, formaţia îşi schimbă numele în „Phoenix", pentru a marca momentul considerat o renaştere din propria cenuşă.
În anii '60, apar primele compoziţii, au loc primele înregistrări în studiourile de radio naţional şi local, precum şi primele deplasări în ţară. Tot atunci, începe o colaborare fructuoasă cu textierul Victor Cârcu, concretizată prin primele succese ale trupei : „Vremuri", „Şi totuşi ca voi sunt", „Nebunul", „Floarea stâncilor" şi „Canarul", înregistrate pe două discuri Electrecord, ale căror tiraje iniţiale s-au epuizat în doar câteva zile. După emigrarea solistului vocal Moni Bordeianu, în toamna anului 1970, trupa va trece prin schimbări de componenţă şi de stil.

"Anii de sus ai gloriei lor''

În 1971, după vizita lui Ceauşescu în Coreea de Nord, începe încercarea sa de revoluţie culturală, una dintre consecinţe fiind impunerea folclorului românesc ca sursă principală de inspiraţie în muzică. „Phoenix" a profitat de situaţie pentru a realiza o sinteză între muzica arhaică şi sonorităţile moderne, munca lor de sondare a folclorului pre-creştin concretizându-se în albumul "Cei ce ne-au dat nume''. LP-ul, scos după trei sferturi de an de muncă şi după o documentare profundă în domeniul datinilor şi obiceiurilor păgâne, prezintă un ciclu al anotimpurilor, cu cântece şi jocuri prelucrate, dar şi cu unele compoziţii originale, inspirate din folclor. În acelaşi an, „Phoenix" obţine primele succese la festivaluri internaţionale de amploare.
Stilul se cristalizează, prelucrările de folclor sunt înlocuite cu piese originale, compuse în stilul acelei sinteze folclorice-rock ce caracterizează, de atunci, repertoriul formaţiei. Colaborarea cu textieri de mare talent îşi face şi ea simţit efectul, compoziţiile impunându-se prin ineditul lor. Următorul disc, produs în 1974, se intitulează „Mugur de fluier", titlu cu o semnificaţie metaforică deosebită. În iarna aceluiaşi an, componenţii săi se retrag în munţi, unde rămân timp de trei luni, perioadă în care se pun bazele operei rock „Cantafabule", inspirată din semnificaţia mitologică a animalelor din fabule şi legende. Discul dublu, înregistrat în primăvara anului 1975, este cea mai complexă şi profundă lucrare a formaţiei „Phoenix".
În 1976, are loc giganticul concert de la Sarmizegetusa Dacica, unde formaţia cântă acompaniată de „Dubaşii din Brăneşti", concert filmat de Televiziunea Română, dar cenzurat apoi, apariţia trupei pe ecran fiind interzisă. Pe fondul ostilităţii autorităţilor faţă de modul liber de exprimare, în mintea fondatorului şi liderului Nicolae Covaci încolţeşte gândul evadării.

Go West

El pleacă, prin căsătorie, în 1976, în Olanda, renunţând la cetăţenia română. În 1977, se întoarce în ţară şi, în boxe „Marshall" cu difuzoarele scoase, îi ascunde pe membrii formaţiei şi, riscându-şi vieţile, ies din ţară şi ajung în Germania.
Formaţia nu reuşeşte, însă, să se impună pe piaţa muzicală occidentală, dominată de noile curente comerciale - disco, punk, new wave - în dauna folk - rock-ului, astfel că fiecare caută succesul personal. Krauser, Kappl şi Lipan au încercat să se afirme sub numele de „Madhouse", dar proiectul lor a eşuat, iar ei s-au angajat în alte trupe, mai mult sau mai puţin de succes. Rămas singur în 1979, Covaci îşi alcătuieşte o altă formaţie, compusă din membri de diferite naţionalităţi, alături de care, în 1981, produce LP-ul „Transsylvania Phoenix". Cu toate că la începutul anilor 1980, „Phoenix" câştigă un premiu important, albumul respectiv, care se dorea o adaptare a stilului propriu în contextul rock-ului occidental, nu se impune pe piaţă.
În aceste condiţii, Nicolae Covaci se dedică artelor plastice, a doua sa vocaţie artistică, iar din punct de vedere muzical lucrează împreună cu Erlend Krauser, în 1986, la înscenarea operetei lui Loyd Weber, „Evita", la teatrul din Osnabrück. Expresie a succesului neaşteptat, teatrul îi solicită să conlucreze la înscenarea operetei „Jesus Christ Superstar", şi această acţiune fiind încununată cu un succes imens. Ulterior, apar noi creaţii, după care formaţia se reuneşte în jurul lui Covaci şi concertează de câteva ori în Germania, iar în 1989 are loc concertul de la „Hyde Park" din Osnabrück, dedicat revoluţiei române.

Reîntoarcerea

În mai 1990, are loc prima întâlnire a lui Nicu Covaci cu publicul român, după o absenţă de 13 ani, în Bucureşti, unde cântă câteva piese vechi, cu Mircea Baniciu, care rămăsese în ţară. Surprinzător, publicul, alcătuit în mare parte din tineri ce nu prinseseră vremea de glorie a anilor ‘70, cântă alături de ei, demonstrând perpetuarea succesului, în ciuda absenţei şi a interdicţiilor. În 1992, „Phoenix" produce un disc de înaltă ţinută artistică, implicând vestitul cor „Song" şi „Orchestra simfonică a Radio Bucureşti", disc intitulat „Symphoenix - Timişoara". Sărbătorirea, în 1997, a 35 de ani de activitate, aduce cu sine albumul jubiliar „Aniversare 35", care conţine o nouă înregistrare a vechilor succese.
Un an după aceea, are loc un gigantic turneu prin cele mai mari oraşe ale României, cu punerea în scenă a „Cantafabulelor", cu balet, costumaţii, proiecţii de film şi video, susţinute de o uriaşă instalaţie de sunet şi lumină. După alţi doi ani, apare primul disc cu cântece noi, intitulat „În umbra marelui URSS", însoţit de o variantă în limba engleză „In the shadow of the big bear", interpretată de fostul basist al formaţiei „Black Sabbath", Malcolm J. Lewis, după care are loc un turneu de prezentare a noului disc în Germania. În toamna lui 2002, la Sala Polivalentă din Bucureşti, are loc concertul de aniversare a 40 de ani. Sunt invitaţi foşti membri ai trupei, muzicieni de diverse generaţii, iar spectacolul, care a durat cinci ore, a însemnat un remember muzical al celor patru decenii de activitate.
În 2005, este lansat albumul „Baba Novak", care conţine melodii mai vechi, compuse în engleză, în anii ‘80, acestea fiind prelucrate şi adaptate pe texte româneşti. Este realizat, cu această ocazie, primul videoclip „Phoenix", la piesa „Mila 2 de lângă 3''.

 

Aniversare 45

Anul acesta, „Phoenix" a împlinit 45 de ani, prilej cu care preşedintele Traian Băsescu i-a decorat pe actualii membri ai trupei: Nicu Covaci, Josef Kappl, Mani Neuman, Cristi Gram, Bogdan Bradu şi Ionuţ Contraş, cu Ordinul Cultural al României în grad de Cavaler, iar Ovidiu Lipan Ţăndărică a primit Ordinul în grad de Ofiţer, deoarece deţinea deja cealaltă medalie.
Din punct de vedere muzical, evenimentul a fost marcat, luni, printr-un concert unplugged, la Teatrul Naţional din Bucureşti, alături de invitaţi de marcă: Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Johnny Răducanu, Marius Mihalache, Stelu Enache şi Tavi Colen. Urmează, în decembrie, noi concerte în capitală şi în ţară. Marele absent, atât de la ceremonia de la Cotroceni, cât şi de la concertele aniversare, este Mircea Baniciu, cel care, datorită unei noi escaladări a eternului diferend cu Nicu Covaci, a decis să părăsească formaţia.
Dincolo de orgoliile acestor mari artişti, care fiecare în parte reprezintă o importantă personalitate artistică de sine stătătoare, rămâne, însă, contribuţia muzicii „Phoenix" la patrimoniul de cultură autentic românească.
„S-ar putea să fie ultima aniversare", afirma, zilele trecute, liderul trupei, Nicu Covaci, privind, însă, cu celălalt ochi, plin de speranţă, la proiecte de viitor, dintre care se remarcă preconizata apariţie, în primăvara anului următor, a unui nou album, intitulat "Antemioriţa". Legenda merge mai departe în acelaşi ritm haiducesc.