"Rustic şi gustos" - Tradiţii şi obiceiuri populare din Zona Bihorului
Sărbătorile de Iarnă şi în special Naşterea Domnului - Crăciunul aduc în prim plan o componentă spirituală legată de Marea Sărbătoare, materializată printr-o bogăţie de obiceiuri şi tradiţii creştine. Aceste manifestări ce compun tezaurul folcloric românesc se constituie în elemente ce definesc identitatea spirituală românească. Graiurile româneşti, folclorul muzical, dansurile, portul si bucătăria ţărănească sunt caracteristici definitorii, inconfundabile şi originale, care dau personalitate şi identitate poporului român. Contemporaneitatea şi modernismul, în exprimarea spirituală, sunt duşmanii tradiţiei şi culturii populare, care sunt ameninţate cu dispariţia.
Tocmai de aceea este de remarcat initiativa unor organizaţii care se apleacă cu mai multă atenţie spre reînvierea, conservarea şi promovarea culturii populare tradiţionale. În sfera acestor activităţi se înscrie şi ineditul proiect iniţiat de ANTREC Bihor, "Rustic şi gustos - Tradiţii şi obiceiuri populare din Bihor" ,în scopul reînvierii şi promovării datinilor şi obiceiurilor străvechi româneşti, care să se constituie în elemente de atracţie pentru turiştii români şi străini. Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Diversitatea zonelor etno-folclorice defineşte, prin portul popular, prin folclorul muzical şi coregrafic, prin obiceiuri şi tradiţii calendaristice, specificul fiecărei entităţi rurale, influenţate şi de varietatea formelor de relief şi contextul istoric. Nu întâmplător una din zonele alese pentru derularea acestui proiect este Valea Crişului Repede, cu locaţie specifică pe Valea Iadului, în comuna Bulz, satul Remeţi. Obiectivul proiectului „Rustic şi gustos"este promovarea unui produs turistic durabil care să respecte şi să perpetueze tradiţiile şi obiceiurile populare specifice din preajma Crăciunului. Ziua de sâmbătă,17 decembrie, nu tocmai propice din punct de vedere meteorologic, a debutat cu primirea oaspeţilor cu tradiţionala pâine şi sare de către frumoase fete îmbrăcate în straie populare de sărbătoare. Apoi, mai mulţi gospodari s-au angajat într-un concurs de tăiere tradiţională a porcului şi pregătirea preparatelor specifice. Vizitatorii au urmărit întreg ritualul sacrificării porcului: pârjolirea cu paie, despicarea şi tranşarea acestuia cu multă măiestrie, după care s-a trecut la concursul pentru pregătirea preparatelor tradiţionale: cârnaţi, caltaboşi, jumări, slănină, toroş. S-a constituit şi un juriu, care a ales dintre cei trei concurenţi, după aprecierea la superlativ a produselor degustate, un câştigător şi anume doamna Nicoleta Goga. Paralel cu această activitate s-a derulat o paradă a portului popular, fiind desemnaţi cel mai tânăr, Chirilă Andrei - 10 ani, şi cel mai în vârstă purtător de costum popular, Popa Dumitru - 80 de ani. Expoziţia de măşti a fost un punct de atracţie pentru participanţi. Programul folcloric, oferit de grupurile de colindători, copii şi adulţi, din Hotar - Dubaşii -, şi artiştii amatori i-au încântat pe cei prezenţi cu straiele populare deosebite, dansurile populare şi autenticitatea colindelor în graiul străvechi românesc. Amintim câteva: Cea sară, Colinda fetei mari, Colinda pruncului, Colinda fetei mici, Colinda Birăului, Colinda Crăciunului, Colinda oii etc. Grupul de „chiralăi" şi Viflaimul au impresionat prin calitatea şi naturaleţea interpretării. Pregătirea băuturilor tradiţionale, pălinca şi vinul fiert, a atras atenţia participantilor, în special a bărbaţilor, prin gustul şi aroma specifice. Am reţinut ingredientele folosite: scorţişoara, cuişoarele, zahărul, piperul (pentru vin) şi zahărul caramelizat şi chimenul prăjit (pentru pălinca aprinsă). Duminică, 18 decembrie, a fost dedicată datinilor şi din alte zone ale Bihorului. Un moment de referinţă cu care s-a reluat proiectul s-a derulat în biserica ortodoxă din Remeţi, unde, după oficierea Sfintei Liturghi, Grupul Poenarii şi colaboratorii săi, din Ansamblul Dacia, au oferit celor prezenţi un concert de colinde şi pricesne tradiţionale: Viflaimul, Noi umblăm a colinda, Sus, la Poarta Raiului, Deschide uşa, creştine, Copilul cu ochi senini, Aseară pe-nserat etc. Apoi, o paradă a portului popular a încântat privirile tuturor, remarcându-se multitudinea de culori, armonios îmbinate în portul popular din diferite zone folclorice ale Bihorului, care a dat o notă de eleganţă evenimentului, confirmând gustul artistic deosebit al strămoşilor noştri. Acest grandios spectacol s-a derulat pe o vreme de iarnă autentică, întrucât ploaia de sâmbătă s-a transformat în zăpadă, creând atmosfera tipică de sărbători. A urmat prezentarea de obiceiuri şi tradiţii, colinde, scenete şi dansuri populare: Mersul cu colindatul, Alditu colacului, Jocul turcii, dansul de Aleşd etc. Pentru reuşita deosebită a acestui eveniment, care contribuie la reînvierea tradiţiilor şi promovarea turistică rurală, felicitările pe deplin meritate se îndreaptă către toţi cei prezenţi, organizatori şi spectatori deopotrivă.
Naspa