1 Decembrie - file de istorie scrise acum 95 de ani - Beiuşul vibrează româneşte
În urmă cu 95 de ani, Beiușul a vibrat alături de întreaga suflare românească la gândul apropierii clipei mărețe a unirii pe vecie a tuturor fraților de-un neam. Beiușul s-a aflat în centrul evenimentelor premergătoare Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, din Beiuș putând fi amintiți cinci voluntari în armata română: Dr. Cornel Papp (notar public), Ghiță Cosma (mai târziu primar al orașului), Amos Borlan (avocat), Ioan Nestor (medic) și Eusebiu Ștefan.
Comitetul Executiv al Partidului Național Român s-a întrunit la 12 octombrie 1918, la Oradea, în casa lui Aurel Lazăr și Teodor Mihali. Printre participanți, alături de Vasile Goldiș, Nicolae Ivan, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Alexandru Vaida-Voevod sau Aurel Vlad, s-au aflat și câțiva patrioți români din Țara Beiușului, Gheorghe Crișan, Sever Dan și Gh. Popoviciu, în frunte cu beiușeanul Ioan Ciordaș. În urma Declarației de la Oradea, Alexandru Vaida-Voevod anunța retragerea pe vecie a reprezentanților românilor din Parlamentul de la Budapesta. La 3 noiembrie 1918, va fi constituit Consiliul Național Român din Beiuș, președinte fiind ales Ioan Ciordaș. Imediat s-a înființat o comisie care să discute în problemele comune cu comisiile similare ale Consiliului Național Maghiar și ale celui muncitoresc din oraș. Totodată, din Consiliul Național Român din Bihor făceau parte și câțiva beiușeni: Ioan Ciordaș, Gavril Cosma, Alexandru Pteancu, Constantin Pavel, Ioan Bușiția și protopopul ortodox al Beiușului, Petru E. Papp. Zilele începutului lui noiembrie au fost la fel de animate: la 4 noiembrie, tricolorul flutura deja pe casa avocatului Ioan Ciordaș, la apelul căruia s-a format Garda Națională locală, sub directa conducere a Consiliului Național Român. Această gardă provizorie, formată din voluntari, va fi înlocuită în 6 noiembrie, la cererea Consiliului Militar Român din Oradea printr-o gardă permanentă, condusă de I. Voștinar și formată din doi sublocotenenți, un sergent major, un cadet aspirant, patru plutonieri, șase sergenți, șapte caporali și 31 de soldați. Se înființează tot în aceste zile consilii naționale în toate satele românești, iar la 12 noiembrie, Ioan Ciordaș este numit pretor al cercurilor pretoriale Beiuș și Vașcău și este însărcinat să le organizeze în vederea preluării administrației, în aceste ținuturi, de către români. La 27 noiembrie 1918, la Casina Română, au loc alegerile de deputați pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Au fost aleși cu unanimitate de voturi următorii cinci reprezentanți ai cercurilor Beiuș și Vașcău: avocatul Ioan Ciordaș și meșteșugarul Ilarie Crișan (ambii din Beiuș), Teodor Cornea din Meziad, Atanasiu Toader din Sighiștel și Lăpădat Cioflan din Ghighișeni. Îndrumate de Viora Ciordaș, soția martirului nostru, femeile beiușene s-au întrunit și ele la 27 noiembrie 1918 pentru a hotărî înființarea Reuniunii Femeilor Române din Beiuș și jur și pentru a-și desemna pe cele două reprezentante la Alba Iulia, în persoana Elenei Muntean și Elenei Ardelean. În aceeași zi a fost ales și reprezentantul Reuniunii industriașilor din Beiuș în Marea Adunare Națională, acesta fiind fierarul Ioan Chidioșan. La 26 noiembrie, cu o zi înainte, fuseseră aleși și deputații instituțiilor de învățământ din urbe: Victor Borlan, din partea gimnaziului superior greco-catolic, și Camil Selăgian, directorul școlii civile greco-catolice de fete. Din partea Filialei Fondului de Teatru din Beiuș, pleca la Alba Iulia Alexandru Ghera, iar din partea Casinei Române, dr. Gavril Cosma și Roman Cristian. Societatea de cântări "Lyra" era reprezentată de Ioan Bușiția, dirijorul societății și de tânărul avocat Nicolae Bolcaș. Protopopul Beiușului, Petru E. Papp, a reprezentat, în Marea Adunare Națională, Consistoriul eparhial. Un ultim eveniment memorabil care a premers măreței zile a Unirii celei Mari s-a consumat la 23 noiembrie, când a fost reintrodusă limba română la gimnaziul greco-catolic din Beiuș. Pe lângă cei menționați mai sus ca delegați oficiali și cu drept de vot, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a mai participat o numeroasă delegație, formată din 90 de persoane. Dintre beiușenii prezenți în Orașul Unirii celei Mari, doi au fost aleși în Marele Sfat Național: Ioan Ciordaș și protopopul Petru E. Papp. Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost sărbătorită însă și la Beiuș într-un mod cu totul deosebit. Au avut loc slujbe religioase, cuvântări emoționante și o serbare în fața liceului vulcanian, unde a impresionat discursul distinsului profesor și istoric dr. Constantin Pavel. Seara a fost încununată de o retragere cu torțe și intonarea de cântece patriotice.
După 95 de ani, duminică, 1 Decembrie, numeroși beiușeni și invitați s-au îndreptat spre Monumentul Martirilor Beiușului, acolo unde s-a derulat festivitatea dedicată Zilei Naționale a României. Manifestările aniversare au început cu intonarea Imnului de Stat și cu ceremonialul religios, săvârșit, pe rând, de un sobor de preoți ortodocși și de un altul greco-catolic, după care au urmat cuvântările profesorului Sorin Cuc și primarului municipiului Beiuș, prof. ec. Adrian Domocoș, primul vorbind despre semnificația Zilei de 1 Decembrie 1918, în timp ce edilul urbei a trecut în revistă câteva dintre realizările și proiectele administrației locale din acest an. La începutul celei de-a doua părți a festivităților, a avut loc ceremonia depunerii de coroane, după care au urmat spectacolul prezentat de Corul "Lyra" și de Ansamblul "Muguri și mlădițe de tezaur", tradiționala Horă a Unirii și parada militară.
Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro
un om al locului mereu uitat.... si de la această aniversare- mitropolitul ioan ignatie papp-mitropolitul marii uniri.născut în pociovelişte a fost copreşedinte al marii adunări naţionale de la alba iulia....