„..voi toţi care aţi dus Drapelul român în ţinuturile hotarelor noii Românii întregite, aduceţi-vă aminte necontenit că pe steagurile noastre sunt scrise cuvintele: „Onoare şi Patrie" - Ferdinand I

Unirea cea mare a început şi s-a finalizat la Oradea!
Declaraţia de la Oradea din 12 octombrie 1918, a reprezentat documentul juridic de început al organizării alegerilor de delegaţi pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Nu este nici o exagerare când se afirmă că Declaraţia de autodeterminare naţională, a celor peste 3 milioane şi jumătate de români din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, poate fi considerată ca uvertură a Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918, ea înscriindu-se pe acelaşi flux istoric cu "Suplex Libellus Valachorum" şi "Memorandumul din 1892", documente şi mărturii cu semnificaţie europeană, privind idealurile şi aspiraţiile de reunire şi formare a unui stat modern la nivelul întregului spaţiu românesc. Apropierea zilei celei mari i-a determinat pe reprezentanţii Partidului Naţional Român să se întrunească la Oradea în ziua de 29 septembrie / 12 octombrie 1918, într-o Consfătuire naţională. Pornind de la caracterul momentului istoric, care deschidea orizonturi pentru bătălia finală de unire a Transilvaniei cu România, participanţii la întrunire au declarat fără echivoc că "naţiunea română din Ungaria şi Ardeal" este îndreptăţită să "dispună singură şi liberă de soarta ei" şi să "hotărască singură plasarea ei printre naţiunile libere(...)". Prin urmare, după citirea Declaraţiei de la Oradea în Parlamentul de la Budapesta, de către Al. Vaida Voievod, în esenţă nu mai era recunoscută nici autoritatea statal-juridică imperială anterioară, prin Consiliul Naţional Român Central începându-se pregătirile pentru alegerea delegaţilor pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. La 1 decembrie 1918 ardelenii au hotărât unirea pe vecie cu România.

Eliberarea Bihorului
Pe direcţia Crişului Repede, trupele Diviziei 6 infanterie au acţionat pe trei coloane, cu atacuri combinate de front şi cu manevre pe flancuri. Nerezistând acestor atacuri puternice, susţinute de artileria de câmp şi de munte, inamicul a fost silit să se retragă. În Bihor, pe lângă trupele de honvezi şi secui, au luat parte la lupte şi cadeţii din anii 3 şi 4 ai Şcolii militare din Oradea, care au opus o puternică rezistenţă. Manevra făcută de Detaşamentul Lt. col.Rasoviceanu a permis întoarcerea dispozitivului ocupat de cadeţi. În apropierea Beiuşului s-au dat lupte violente, încheiate cu 11 răniţi din rândul voluntarilor ardeleni şi un mort. Cinstea de a fi „în fruntea coloanei ce a eliberat Beiuşul (la 19 aprilie 1919) a revenit tocmai Batalionului 2 din Regimentul ce purta numele oraşului. Pe ambele maluri ale Crişului Repede, trupele generalului Holban înaintau spre Oradea. Pe Valea Barcăului, Regimentul 24 Infanterie a eliberat localitatea Marghita în ziua de 19 aprilie, iar la stânga dispozitivului, pe Valea Crişului Negru, executând un marş forţat, trupele Detaşamentului Rasoviceanu au atacat noaptea şi au cucerit, pe 19 aprilie, Tinca şi Salonta. Ungurii din zonă, proprietari de pământuri, terorizaţi de forţele „roşii şi albe" au ieşit în întâmpinarea armatei române. Chiar fratele grofului Ştefan Tisza (Kalman) a cerut protecţie armatei române. În fruntea dispozitivului din centru, marşul triumfal spre Oradea, era avangardat de generalul Traian Moşoiu. Evenimentele se succedau cu repeziciune. Neliniştea şi spaima generală era înlocuită cu bucuria primirii eliberatorilor.


Primirea în Oradea cu flori de liliac
Ştirile privind intrarea trupelor române în Oradea au animat viaţa oraşului în care ungurii aveau un puternic centru de recrutare, mobilizare şi de propagandă bolşevică. Nu întâmplător Bella Kun aici, la Oradea, şi-a făcut stagiatura de revoluţionar comunist! Trenurile venite dinspre Ciucea şi Bratca aduceau răniţi de pe front, care povesteau despre moralul scăzut al soldaţilor unguri. Propaganda bolşevică nu mai funcţiona, căci trupele se apropiau. Pe când se încheia slujba la biserică la 11.30, se ivise prima patrulă de roşiori, în frunte cu locotenentul Teodorescu, împodobiţi cu lilieci, floarea primăverii, întâmpinată de populaţie cu urale "Vive la France" şi cu răspunsul soldaţilor "Vive la Roumania". Apoi defilarea trupelor desfăşurată până noaptea târziu a fost întâmpinată de orădeni cu strigăte Trăiască armata română! şi "Ejen a roman hadsereg", "Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional". Deşi nimeni nu-l văzuse până atunci, speranţele tuturor se legau de el, văzându-l ca pe un simbol al dezrobirii naţiei româneşti aşteptat de 4 luni. Aţi fost aşteptat - a spus un localnic, şi a izbucnit în lacrimi - să ne trăiţi!. Acum putem muri cu toţii, că am văzut înfăptuit cel mai frumos vis al vieţii noastre, am văzut pe fiul Ardealului, pe Dumnezeul nostru, intrând triumfător, sfidând moartea, ca să ne salveze pe noi .

Întâlnirea lui Roman Ciorogariu cu generalul Traian Moşoiu
Primarul oraşului Oradea, Rimler, însoţit de consilieri municipali, după ce au întâmpinat armata la uzinele de apă, l-a asigurat pe general că în oraş este linişte şi au cerut protecţie, apoi cu toţii s-au îndreptat spre sala primăriei unde generalul a dat ordinele necesare, preluând conducerea administrativă şi numind pe generalul Holban Stefan comandant al garnizoanei. De remarcat că prin ordinul generalului Moşoiu "toate organele administrative ale oraşului şi judeţului rămân neschimbate", pe lângă care s-a numit câte un inspector român. Din acest moment teritoriul juridic unit prin Hotărârea de la Alba Iulia devenea efectiv diriguit de autorităţile române. Cu autoritatea militară românească episcopul vicar Roman R. Ciorogariu lua contact direct în sfânta zi de Înviere, din 20 aprilie 1919, când l-a întâmpinat pe generalul Traian Moşoiu, la ieşirea acestuia din primărie. Generalul Moşoiu încă în aceeaşi zi a plecat cu automobilul mai departe. Comandant al trupelor din Oradea a rămas generalul Holban. Acesta a primit delegaţiile oficiale locale şi a dat asigurări pentru bunele intenţiuni de a menţine cea mai desăvârşită ordine în garnizoană. Evenimentele de la Oradea ne sunt cunoscute din cartea document „Zile trăite", semnată de Roman Ciorogariu, fapt pentru care vom concluziona doar că 20 aprilie 1919 a fost „o zi de glorie pentru municipiul Oradea", după cum consemna Nicolae Iorga, care scria că nu ştie, "nu-mi aduc aminte ce s-a petrecut aici în aceea zi de 20 aprilie 1919, dar istoria românilor s-a făcut în ziua aceea acolo". Generalul Traian Moşoiu devenise „eroul nostru naţional", întâmpinat de primarul Rimler Karoly „la intrarea în oraş, cu pâine şi sare".


Omagierea înaintaşilor
Reuniunea Femeilor române din Bihor a cinstit memoria ostaşilor conduşi de viteazul erou, general Traian Moşoiu şi au eternizat intrarea trupelor române în Oradea la 20 aprilie 1919, prin aşezarea unei plăci în holul de la intrarea în Primărie, la 20 aprilie 1920, iar în 1937 i s-a ridicat un monument. Această sărbătoare a fost marcată apoi anual. După 1992 tradiţionala sărbătoare a fost din nou marcată prin expoziţii, sesiuni ştiinţifice şi serbări culturale. Cu aceleaşi sentimente de mândrie patriotică şi astăzi ne amintim că la Oradea s-a pus piatra de temelie a României Mari şi tot aici s-a încheiat, prin lupte politice şi jertfe de erou, desăvârşirea unităţii naţionale. La împlinirea a 90 de ani de la eliberarea Bihorului de sub teroarea bolşevică dăm din nou ONOR de libertate cu flori de liliac!