Un venerabil orădean, profesor de filozofie-istorie şi încadrat în structurile de elită ale PCR, a pătimit 20 de ani din cauza unei scrisori în care îl critica pe Nicolae Ceauşescu. Acum se judecă cu Statul Român pentru a-şi recupera o parte din proprietăţile confiscate şi cere, pentru suferinţele îndurate şi cele două decenii de domiciliu forţat, un milion de euro din averea fostului Partid Comunist Român.

 

 

În anii '60, Florian Vlaicu era angajat al Cabinetului Regional Crişana al PCR ca profesor titular al catedrei de filozofie-istorie. Fiul de ţăran din satul Făncica (comuna Abrămuţ) urmase cursurile prestigioasei Universităţi clujene, unde a prins la catedră crema dascălilor şcolii de filozofie, în frunte cu Lucian Blaga. Având origine socială sănătoasă a fost inclus în rândul cadrelor PCR şi se părea că avea în faţă o luminoasă carieră de nomenclaturist. Nu a fost aşa, dimpotrivă. "Una dintre sarcinile mele era să fac ore de educaţie politică şi patriotică cu activişti de partid, dascăli, militari, muncitori din întreprinderi. Eram trimis şi prin comunele mari, cu CAP-uri fruntaşe. Nu insistam pe marxism şi materialism-dialectic, ci mă concentram mai ales pe probleme de istorie, mai puţin cunoscute şi discutate", îşi aminteşte pensionarul orădean.

 

Scrisoare către delegaţii Congresului al X-lea din 1969

 

După moartea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej şi propulsarea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea statului, lucrurile păreau că se schimbă în bine. Atitudinea critică a secretarului general al PCR în faţa invaziei Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia în primăvara lui 1968 a stârnit o emoţie puternică în rândul românilor, dar şi un fel de solidaritate cu şeful statului. Florian Vlaicu a fost unul dintre puţinii români care au ghicit însă bine ce-i poate pielea lui Ceauşescu şi a tras un semnal de alarmă public. În vara lui 1969 pregătirile pentru organizarea celui de-al X-lea Congres al PCR erau în toi. Încadrat în aparatul de partid, profesorul de filozofie cunoştea foarte bine lipsurile cu care se confruntau românii, precum şi cifrele de producţie umflate, care erau raportate la centru. Pune mâna pe stilou şi întocmeşte o scrisoare către delegaţii Congresului în care le cere, nici mai mult nici mai puţin, să nu-l mai aleagă pe Ceauşescu în funcţia supremă în stat! Scrisoarea este expediată prin poştă şi primeşte număr de la Registratura Comitetului Central al PCR pe 9 august 1969. "În dosul cifrelor se ascunde o politică de dublă subjugare a poporului român: pe de o parte, o politică de intensificare a exploatării muncitorilor făcută de conducerea PCR în frunte cu atotştiutorul N. Ceauşescu, în numele socialismului, spre prosperitatea domniei lui personale şi a onoratei lui soţii, iar pe de altă parte, în numele independenţei şi suveranităţii naţionale, nu se dă în lături de la nimic. De fapt, este vorba de independenţa şi suveranitatea fotoliului pe care îl ocupă acest fără scrupule "conducător" lăudăros, care, în numele "dreptăţii", nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi asigura preamărirea personală, independenţa şi suveranitatea fotoliului pe care-l ocupă el şi suita pe care şi-a înjghebat-o treptat în numele poporului", scria Florian Vlaicu delegaţilor la Congresul al X-lea. Dascălul orădean continuă rechizitoriul nemilos la adresa conducerii de partid şi de stat pe care o acuză că, din servilism şi oportunism, a creat un cult al personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, prevăzând proclamarea iminentă a unei dinastii comuniste! "Spre regretul nostru, cultul personalităţii în floare al lui Ceauşescu pune în pericol abolirea monarhiei (...) viitorul Congres, sau alt for, urmează să proclame dinastia Ceauşescu ca succesoare a fostei dinastii de Hohenzollern. Dar această dinastie Ceauşescu este de un grad accentuat de mistificare, zeificare, care, să ne fie cu iertare, un om cu mintea sănătoasă n-ar putea accepta." În încheiere, profesorul de filozofie lansează câteva întrebări retorice: "...vă rugăm să meditaţi la câteva întrebări: cum este posibil ca un comunist să admită această zeificare? Cum se împacă cei de la conducere cu aceste situaţii de mistificare a conducătorilor de partid?"

 

Scrisoarea se încheie cu un post-scriptum de-a dreptul profetic: "Va veni vremea când vor trebui reconsiderate toate prejudecăţile actualei conduceri în numele dreptăţii."

(Va urma)