Crăciunul este sărbătoarea tuturor creştinilor. Este în egală măsură sărbătoarea copiilor, a adolescenţilor, a maturilor şi a celor de vârsta a treia. ,,Lăsaţi copii să vină la Mine!”, spunea Cel a cărui naştere o prăznuim în fiecare an la 25 decembrie.
Comunitate
Moş Crăciun a venit la întâlnirea cu elevii șteieni - „Magia Crăciunului” sub Apuseni
Sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei a fost marți, 18 decembrie, gazda spectacolului închinat Nașterii Domnului, „Magia Crăciunului”, în organizarea Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ștei, dar și Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei.
- 20 Decembrie 2018
- Citeste
Recunoștință fără sfârșit, un gând pios, o lacrimă, o floare - Monumentul Eroilor de la Sânlazăr
„Cu gânduri de iubire, lumină și armonie am onorat invitația poetului profesor Aurel Horgoş, fiu al satului Sânlazăr, în amintirea unui ideal măreț care ne determină să ne descărcăm energiile afective acumulate, în fața măreției trecutului și sacrificiul eroilor satului Sânlazăr care, alături de sacrificiul întregului popor, se înscrie în pagina de eroism din istoria neamului românesc, pe foița arămie a timpului” (Paraschiva Cărbunar).
- 19 Decembrie 2018
- Citeste
Școala de dans sportiv „Magia Dansului” - Serbare de Crăciun
Clara Șchiop, fostă campioană națională la dans sportiv și participantă pentru România la competiții internaționale, în prezent antrenoare profesionistă, a ajuns la Aleșd prin căsătorie.
- 19 Decembrie 2018
- Citeste
La Liceul din Suplacu de Barcău - Magia unei seri de Crăciun
Crăciunul e despre iubire, zâmbete, colinde şi timp petrecut împreună, este sărbătoarea care aduce oamenii împreună și le dă tuturor ocazia să împărtășească momente unice. Timpul petrecut împreună e cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla, și nimic pe lume nu-l poate înlocui ca valoare...
- 19 Decembrie 2018
- Citeste
Elevii din Tulca - Cu colidul la căminul de vârstnici
Copiii din clasa a II-a de la Școala Gimnazială Nestor Porumb din Tulca, au bătut marți, 18 decembrie, pentru al treilea an consecutiv, la porțile Centrului de îngrijire din Asociația „Smile”, Salonta, pentru a-i colinda pe vârstnici.
- 19 Decembrie 2018
- Citeste
Placă comemorativă în cinstea unioniștilor - Satul Bălnaca și-a cinstit eroii
Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în data de 15 decembrie 2018, s-a dezvelit o placă memorială pe Școala din Bălnaca, comuna Șuncuiuș, în semn de omagiu și prețuire pentru cei trei reprezentanți ai satului la Marea Unire, din 1918: Vasile David, Petru Martin și Gavril Zah.
- 18 Decembrie 2018
- Citeste
Ștei. Concert extraordinar - „Acasă de Crăciun”
Ca de obicei, sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie, mângâiere sufletească, cadouri și cetină de brad, iar în această perioadă, când zăpada s-a așternut cu o „pătură” consistentă peste tot, parcă strălucirea acestora sunt mai aparte.
- 18 Decembrie 2018
- Citeste
Profesorul vulcanist Ilie Rus - „Promotor al excelenței în educație”
Absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, profesorul Ilie Rus a activat fără întrerupere, chiar de la terminarea studiilor superioare, în 1978, la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș.
- 18 Decembrie 2018
- Citeste
Omagiu adus participanţilor la Alba Iulia - Urmaşii Marii Uniri îşi cinstesc înaintaşii
La Chioag, comuna Sârbi, duminică, 16 decembrie, avut loc dezvelirea unei plăci comemorative în cinstea lui Gavril Chişbora, care, acum 100 de ani, a înfruntat toate primejdiile şi, în numele sătenilor săi, a plecat cu căruţa la Alba Iulia, pentru a se alătura celor 100.000 de români veniţi să susţină decizia deputaţilor reuniţi în Sala Marii Uniri, unde s-a hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
- 18 Decembrie 2018
- Citeste


