Acum 160 de ani, "Crăişorul munţilor", primit cu entuziasm la Oradea
Moţul care a pus „pumnul în pieptul furtunii" la 1848 a intrat definitiv în conştiinţa şi sufletul românilor ardeleni. În mod special, în judeţele limitrofe Munţilor Apuseni, există pentru Avram Iancu un adevărat cult, în toate oraşele şi comunele importante instituţiile având cel puţin un bust sau un tablou cu „Crăişorul munţilor". Un episod mai puţin cunoscut publicului larg are loc la un an după înfrângerea mişcărilor revoluţionare din anii 1848-1849, când eroul şi conducătorul militar al românilor transilvăneni face un scurt popas la Oradea, în drum spre Viena, capitata Imperiului Habsburgic.
Refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea în Dieta de la Cluj a unirii Transilvaniei cu Ungaria au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare. Românii transilvăneni îşi iau soarta în mâini şi, organizaţi în legiuni, opun rezistenţă armată trupelor ungureşti. Centrul rezistenţei se mută în Munţii Apuseni, unde acţiunile armate sunt coordonate de Avram Iancu. Forţele româneşti colaborează cu autorităţile imperiale care le promit înţelegere faţă de problemele naţionale revendicate. În acest context, în iarna anului 1850, Avram Iancu face o călătorie la Viena, iar în drum face un popas, pe 6 februarie, la Oradea. Interesul faţă de neaşteptatul oaspete şi entuziasmul cu care a fost întâmpinat de români şi maghiari deopotrivă a fost amplu relatat în presa timpului. Iată cum a fost reflectat momentul în „Gazeta Transilvaniei" (1850) nr.11, pag.43: „Faima se lăţi ca fulgerul, peste o oră cetatea era plină. Românii doreau din inimă să-l vază pe iubitul frate; nici maghiarii mai puţin, numai unii neînsemnaţi cu numărul voiau să-l vază din curiozitate, ca pe un om renumit. În asta şi în următoarea zi nu se vorbea de altceva decât de Iancu, tot insul după ale sale închipuiri; vezi bine că mare parte cugeta de ceva om peste fire, extraordinar, cum li se înfăţişează lor în fabulă eroii vechimei." Ajuns în oraş, autorităţile l-au invitat în „casa cetăţii", unde „poporul se adunase ca prin farmec." În timpul cât se afla în primăria oraşului, „numărul poporului era înzecit." Apoi Iancu şi însoţitorul său, tribunul Balint, s-au cazat la hotelul „Pomul verde", unde alte sute de persoane au venit să-l cunoască. „I-a cuprins bucuros şi prieteneşte, ce foarte bine le părea, mai vârtos când le zicea că vine între ei ca amic şi le recomandă ca să trăiască cu românii în frăţietate."
Ca o adevărată personalitate a timpului, Avram Iancu a fost condus în dimineaţa următoare, la plecarea spre Viena, de o altă mare mulţime de orădeni. „La sosirea în car, Iancu şi Balint abia putură străbate prin poporul coadunat, care la plecare-i intonară un <éljen> (trăiască!) răsunătoriu... Maghiarii află că Iancu are purtare prea plăcută." Istoricul orădean prof. univ. dr. Viorel Faur relatează în lucrarea „Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919) despre faptul că autorităţile au făcut rapoarte amănunţite despre modul cum a fost primit Avram Iancu de locuitorii Oradiei. În aceeaşi zi în care Iancu pleca spre Viena, pe 7 februarie era trimis la Budapesta, de către generalul-maior Braunhof, un interesant raport despre Avram Iancu. „Autorităţile au urmărit cu multă tenacitate toate manifestările postpaşoptiste ale participanţilor la evenimentele trecute", arată istoricul orădean.
La Viena, tânărul împărat Franz Iosef îi strânge mâna pentru serviciile aduse casei imperiale. Peste doi ani, împăratul va face o vizită în Transilvania, deviind traseul prin Munţii Apuseni în semn de respect pentru Iancu. „Crăişorul munţilor" îi întoarce însă spatele şi refuză decoraţiile şi onorurile: „Am luptat pentru drepturi naţionale, nu pentru răsplătiri personale."
cam asa ceva. s-o bashit un prost si toti tre sa tacem. mai mare rusinea sa scrii de orasul asta de bozgori si romani lasi ca l-o primit pe Iancu si l-o mai si petrecut cu Eljen! faceti deserviciu romanilor, ne rad ungurii!
no ase ma redusu din arieseni, rupi izmenili da pa iei si suflali duhoari di ceapa si palinca sa simta cum puti libertatea pa la voi. manance-i amaru pa tatzi dusmanii nosti, aci in oras cu rumani di vai di pulutza lor di-i caleresc tazti bozgorii da ei sa kk pa ei la ziar c-o vinit Iancu la Oradi amu-s 160 da ani! no! vivat, crescat si mancat! ce articol de kkt!
Sunt din Arieseni si ma bucur de faptul ca mai pot citi despre Craisorul nostru, Avram Iancu, binecuvantat sa-i fie numele in vecii vecilor. Multumesc romanilor de la Crisana pentu faptu ca au redescoperit o fila de istoria neamului romanesc. Dumnezeu sa va ajute si sa-i bata cu puterea Lui pe toti dusmanii romanilor.
ce sa zic, cacafleosc cu copy/paste sa marcam toti patrihotii c-a trecut Iancu prin Oradea. abia astept articolul despre drumul de intoarcere de la Viena. n-aveti subiect sau vi-i lene sa va miscati bucile de la caldurica intre oameni sa vedeti ce probleme au? cand ati scris ultima data despre cum e tratat cetateanul intr-o institutie publica? cand ati dezvaluit ultima afacere ilegala pe banii nostri? cand ati criticat un politician pt incompetenta in afara de bolojan pt care ati facut un fix? cand i-ati intrebat pe parlamentari sau primari ce au facut de la alegeri incoace pt noi? mai lasati compunerile de scoala primara si copiatul dupa altii si coborati cu picioarele pe pamant ca nu-i gazeta de perete a scolii generale oltea doamna.
mda, jenanta insailare pseudojurnalistica. regretabila isterie patriotarda a unor batuti in cap din spita celor care urlau in anii 90: nu ne vindem tara. bine ma dobitocilor c-ati votat mereu cu niste javre care o dadura pe gratis. dupa atata campanie pro basescu va ascundeti dupa umbra Iancului? rusine, ba, ce-aveti voi cu duhul sfant al Motului intre moti?!