Odată cu preluarea serviciului de salubritate de către AVE BIHOR SRL - noul operator zonal, la firma de gospodărire comunală „Edilul” Beiuș era nevoie de o restructurare, de identificarea acelor servicii de care are nevoie comunitatea locală.

Cu un proiect în această direcție a venit primarul Gabriel Popa, care a propus Consiliului Local, încă de la începutul anului, un proiect de restructurare ce viza inclusiv schimbarea denumirii în „Administrația Domeniului Public Beiuș”. Totodată, Consiliul Local Beiuș a aprobat și declanșarea procedurii de selecție a celor cinci membri ai Consiliului de Administrație al SC Administrația Domeniului Public Beiuș SA.

Detalii despre domeniile de activitate ale viitoarei societăți a Consiliului Local ne-a oferit chiar primarul Gabriel Popa:

„Având în vedere pierderea domeniului de activitate principal, adică salubrizarea, din consultarea cu colegii consilieri, am hotărât să schimbăm atât denumirea, cât și domeniul de activitate, cel actual fiind administrarea domeniului public și privat al municipiului Beiuș.

Considerăm că o societate a Consiliului Local poate gospodări eficient diferite servicii publice, spre exemplu: administrarea parcurilor și zonelor verzi, măturatul stradal și colectarea gunoiului de pe domeniul public, întreținerea terenului sintetic din incinta bazei sportive a Colegiului Tehnic Ioan Ciordaș, administrarea pieței, plus orice alte servicii ce țin de domeniul public, chiar și deszăpezirea, la un moment dat.

În acest sens, se lucrează la studiile de oportunitate pentru a vedea dacă este o soluție optimă, sperând ca, în cel mai scurt timp posibil, să venim în fața Consiliului Local cu documentele necesare - studiu de oportunitate, regulamente, caiete de sarcini - pentru a reuși să punem pe picioare o societate a Consiliului Local care să gestioneze eficient tot ce înseamnă servicii publice, în viitor, poate și administrarea sistemului centralizat de încălzire”.

Edilul beiușean a prezentat și principalele obiective ale Administrației Domeniului Public Beiuș: „Prin această societate, încercăm, în primul rând, să optimizăm costurile, dar și să creștem eficiența, operativitatea administrației locale, degrevând Primăria de aceste activități care presupun o anumită atenție, în timp ce aparatul propriu al primarului ar trebui să se ocupe mai ales de dezvoltare, investiții, proiecte cu fonduri europene, serviciul de parcări, care trebuie și acesta înființat. Degrevând Primăria de serviciile menționate și transferându-le către ADP Beiuș, ușurăm și, în același timp, eficientizăm programul administrației publice locale”.

Organigrama noii firme este concepută pentru a facilita preluarea imediată de noi servicii, dacă autoritățile locale decid asta. De aceea, schema de personal a fost mărită de la 16 posturi, câte sunt în prezent, la 28, dintre care unul de conducere. După cum declara directorul interimar Călin Ardelean, posturile nou înființate nu vor fi ocupate decât pe măsură ce volumul și sfera de activitate ale ADP Beiuș vor crește.

Primarul Gabriel Popa a anunțat și declanșarea procedurii de constituire a noului Consiliu de Administrație de la ADP Beiuș:

„Am început procedura de selecție a membrilor din Consiliul de Administrație, care, la rândul lor, vor scoate la concurs postul de director. Actualul director este numit provizoriu, pe patru luni, după care postul se va scoate la concurs”.