Microsoft, prin platforma Microsoft educator Community, pune la dispoziția cadrelor didactice diferite cursuri, materiale și oportunități de colaborare pentru cadrele didactice și elevi, care au ca scop promovarea unui învățământ modern, bazat pe includerea tehnologiei moderne în procesul de predare - învățare - evaluare.

Microsoft oferă, de asemenea, cadrelor didactice înscrise pe platformă o serie de certificări, printre care „Microsoft Educator Experts”, „Microsoft Innovative Educator Experts” și multe altele. Totodată, școlile care au cadre didactice înscrise pe platformă și care au obținut calificări pot dobândi titlul de Microsoft School sau Microsoft Showcase School, două certificări importante prin care se demonstrează implicarea cadrelor didactice în utilizarea tehnologiilor Microsoft și apoi implicarea elevilor în utilizarea acestora. Obținerea celei de-a doua certificări pentru școală dă posibilitatea implicării directe a firmei Microsoft în sprijinirea inițiativelor de utilizare a noilor tehnologii în procesul de predare. În anul trecut școlar, 2016-2017, Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd deținea singurul Microsoft Innovative Educator Expert din județul Bihor, în persoana prof. Antonia Silaghi. Din acest an școlar, județul Bihor se poate mândri cu trei experți: prof. Sânziana Neșiu, de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea, prof. Mirela Tanc, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea, și prof. Antonia Silaghi, de la Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd, pentru a doua oară consecutiv. Datorită implicării celei din urmă, liceul teoretic din Aleșd a primit prima calificare de Școală Microsoft, urmând ca prin atragerea altor profesori și elevi în procesul de utilizare a tehnologiei Microsoft să poată candida la titlul de „Școală Showcase”.

Prof. Antonia SILAGHI; Nicu RĂCUCIU