Cocheta catedrală ortodoxă „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Aleșd a fost gazdă primitoare pentru cei 450 colindători, dintre care 280 copii. Un cadru adecvat, în care spiritul Marii Sărbători a Nașterii Domnului a reînviat, prin frumoase colinde, starea emoțională a celor aproximativ 200 de spectatori în frumoasa poveste a întâmpinării Crăciunului.

 

Tradiționalele colinde scoase din lada de zestre moștenită de la străbuni ne-au condus imaginar spre izvoare, spre rădăcini, din care ne-am plămădit ca popor creștin. Glasurile cristaline și inocente ale micilor colindători, îmbrăcați de sărbătoare în frumoase straie, unele foarte vechi, moștenite de la bunici și străbunici au întregit imaginea Marii Sărbători pe care o cinstesc și o evocă prin colind. Colindele sunt cântece de leagăn aduse pruncului Isus, ca semn de cinstire și închinare. De aproape douăzeci de veacuri simfonia divină a cetelor îngerești, ce au vestit Nașterea Domnului, însoțită de cântarea păstorilor, se reactualizează în fiecare an de colindătorii de toate vârstele, care, în liniștea nopții din ajunul Crăciunului, merg din casă-n casă, vestind Nașterea Domnului Isus Cristos. Colindătorii sunt crainicii care vestesc marele eveniment creștin. Colinda este o „Evanghelie” populară, o „Biblie” nescrisă a Nașterii Mântuitorului. Sub aceste auspicii s-a desfășurat emoționantul festival al colindelor și tradițiilor creștine, primul din Bihor, care deschide un șir de manifestări de gen, ce premerg Crăciunului. Cuvântul de deschidere și rugăciunea „Tatăl Nostru” au fost rostite de preotul paroh Ovidiu Bocșan, principalul organizator și gazdă a festivalului. Binecuvântarea P.S. Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost transmisă de părintele Dragomir Balotă, secretar al Protopopiatului Oradiei. Festivalul a debutat cu corul „Glasul Credinței” al bisericii gazdă, dirijor prof. Matei Șunea, după care Nicoleta Ștef, prezentatoarea evenimentului a prezentat în ordinea evoluției grupurile de colindători. La secţiunea copii au colindat: 3 grupuri de preșcolari de la Grădinița Holcim Aleșd, instruiți și conduși de educatoarele: Gherlea Ioana, Pipa Delia, Pavăl Ancuța, Gavrilă Daniela, Vaida Florina, Pușcău Dorina. Au urmat  grupurile de la Fundația „Copiii Dragostei”, de la Biserica din Lugașu de Sus, preot Borbel Valentin, de la Școala Gimnazială din Călățea, de la Liceul Teoretic „Constantin Șerban”, al Bisericii din Subpiatră, preot Crișan Lucian, al Bisericii din Groși, preot Ioniță Călin, al Colegiului Tehnic „Alexandru Roman”, Grupul de copii din Tilecuș, coordonator prof. Maria Ardelean, un Grup de tineri din Roșia, grupul Bisericii din Peștiș, preot Bădilă Alexandru, grupul „Moșuț junior” din Vadu Crișului, coordonator prof. Liana Boț, grupul Școlii Gimnaziale din Bulz, cel al Școlii Gimnaziale din Luncșoara și cel al Şcolii Gimnaziale din Peștiș. Toți colindătorii au primit după tradiție pachete din care n-au lipsit merele și nucile precum și multe dulciuri, împreună cu diplome de participare. Au fost acordate diplome din partea Aforeo: pentru cea mai bună voce solistei Ina Rus și pentru cea mai veche și tradițională colindă Grupului de copii de la Biserica din Groși. Diplomele însoțite de cadouri au fost înmânate de prof. Alina Buzle. Secţiunea adulţi: au colindat grupurile Bisericii din Vârciorog, preot Gherman Dan, al Bisericii din Bratca, preot Marian Radu, „Dubașii din Hotar”, grupul din Măgești. Ne-a onorat cu prezența, pentru a doua oară, un grup semiprofesionist din comuna Bucea, județul Cluj, coordonator preot Mircea Dejeu. „Craii Măgurii” a împlinit 5 ani de la înființare și are în componența sa generații cuprinse între 25 și 75 de ani, cu profesii și ocupații diverse. Are în repertoriu: colinde, cântece religioase, patriotice, de petrecere, cătănie etc., palmares impresionant, prin premii și diplome obținute la festivaluri și concursuri în țară și străinătate. A înregistrat 2 CD-uri. Sunt purtători ai costumelor tradiționale, de vară și de iarnă. Alături de grupurile folclorice, au ridicat valoarea festivalului câteva voci de excepție ale melosului bihorean: Corina Lele Ionescu, Radu Ile, Nicoleta Ștef și tânăra „vedetă” Ina Rus, din Pădurea Neagră, câștigătoarea Marelui Trofeu de la Festivalul „Mamaia Copiilor”, 2017. După 4 ore de desfătare spirituală, a colindat cunoscutul Grup de colindători din Borod, coordonator Nicu Venter, care, în încheierea repertoriului său și a festivalului, a colindat împreună cu publicul din sală colindele bine cunoscute de toată lumea: „Trei Păstori” și „O, ce veste minunată”.  Meritul pentru reușita festivalului revine în primul rând preotului paroh Ovidiu Bocșan și prof. Nicolae Răcuciu, în parteneriat cu CJCPCT Bihor, Primăria orașului Aleșd șI, nu în ultimul rând, sponsorilor: Claudia Filip, Dan Corb, Adi Luca, Cristi Ardelean și Ionuț Dragodan. Tuturor felicitări și „Sărbători fericite”!