Diagnostic neaşteptat Îşi simţea sufletul pustiit de atâta suferinţă, dar tot mai spera. Aştepta verdictul comisiei medicale privind boala unicului lor fiu, Rareş, când prietenul lor, medic de gardă în acea zi, i-a anunţat că a fost pronunţat diagnosticul. Alexandra şi-a înfipt adânc unghiile în umărul lui Daniel, trezindu-l parcă la realitate. La auzul diagnosticului sever, Alexandra a leşinat. Daniel a încercat să facă faţă situaţiei, rugându-l pe medic să le ofere posibilitatea de a se interna cu copilul în renumita clinică de pediatrie din Lausanne. "Ar fi inutilă cheltuiala, evoluţia bolii este galopantă", le-a răspund medicul de gardă. Alexandra îşi revenise, şi-a luat copilul din mâinile asistentei şi a plecat cu el spre maşină. Au pornit în trombă spre casă, impunându-şi pe drum să nu plângă. Se ruga cu voce tare. Rareş credea că-i vorbea lui. Soluţia celulelor stem părea cea mai adevată pentru salvarea copilului, dar era nevoie de mulţi, foarte mulţi bani. Şi-au vândut tot ce aveau de valoare şi au ajuns în cele din urmă la renumita clinică, unde Rareş a fost supus operaţiei de transplant cu celule stem. Timp de două luni, cât a durat tratamentul, Alexandra l-a vegheat în permanenţă pe Rareş, bucurându-se de îmbunătăţirea stării lui de sănătate. La externare, profesorul le-a spus că Rareş este vindecat, dar nu avea voie să facă eforturi şi că îl va aştepta peste şase luni la o nouă consultaţie. Din şase în şase luni, Alexandra şi Rareş se prezentau pentru un control medical minuţios, rezultatul fiind de fiecare dată bun. Până la şapte ani, când, o dată, venind de la joacă, Rareş a căzut în baie. Nu apucase să se spele pe mâini, pentru masă, a simţit că îi este rău şi nu mai ştiu nimic de el, până la venirea medicului. Căzuse şi se lovise la cap, îi fusese frică să le spună părinţilor că nu i-a ascultat, iar acum suporta consecinţele nesăbuinţei lui copilăreşti. Medicul, prieten de familie de-al lor, i-a asigurat că-l va ţine sub observaţie şi că speră ca totul să fie o sperietură, un puternic şoc emoţional, dublat de un uşor traumatism cranio-cerebral. Timp de 212 de zile, Rareş a stat liniştit în spital sub tratament şi supraveghere medicală, refăcându-se complet. Între timp, Alexandra l-a sunat pe profesorul francez pentru a-i cere părerea. La ultimul consult, toate funcţiile biologice ale copilului fuseseră normale, deci nu aveau de ce să se teamă. Trebuie să se ferească de lovituri, căderi, efort mare, pentru a putea urma cursurile şcolii la care îl înscriseseră. Neliniştită de răspuns, Alexandra l-a dus pe Rareş la un nou consult, în Elveţia, unde a fost asigurată că fiul lor se va dezvolta normal, fără nicio recidivă a bolii. A fost ziua cea mai fericită pentru părinţii lui Rareş! Catastrofa aeriană Daniel, arhitect recunoscut şi peste hotare pentru ideile sale ingenioase, făcea dese zboruri dintr-o capitală în alta a lumii, unde era chemat pentru a le schimba înfăţişarea. Reîntors din Dubai, avionul în care se afla se prăbuşi imediat după decolare. N-au fost supravieţuitori. Şocul asupra familiei a fost devastator, cei mai afectaţi fiind Alexandra şi Rareş. Băiatul nu înţelegea, cu mintea sa de copil, de ce nu vine tata acasă. Unde să-l plângă pe Daniel, se întreba Alexandra, dacă printre trupurile carbonizate de incendiu ale pasagerilor al lui nu era nicăieri... Ani de şcoală Timpul trece şi vindecă rănile, spune un proverb. Alexandra, cu sufletul cernit de durere, îl supraveghea pe Rareş cu toată dragostea ei, amintindu-şi în permanenţă vorbele mamei sale: "Ne place cu adevărat numai ceea ce riscăm să pierdem". În adâncul sufletului ei, nu credea că Daniel nu mai există, simţea că el trăieşte şi se va întoarce. Nu îndrăznea să spună nimănui ce simţea, de teamă să nu fie considerată nebună. Şi totuşi... Venind o dată de la şcoală, Rareş i-a spus Alexandrei că mama colegului lui de bancă l-a văzut pe Daniel, cu geanta lui obişnuită, venind de la gară... Au stat, l-au aşteptat, dar degeaba, fusese probabil o confuzie... Dorinţa Alexandrei a fost ca Rareş să se înscrie la medicină, să fie mai conştient de felul în care îşi trăieşte viaţa, dată fiind suferinţa din copilărie. Aşa s-a şi întâmplat, Rareş intrând din prima încercare la facultate. Prins de studiu intens, în bibliotecă, Rareş a găsit un articol într-un ziar englez în care se prezenta în amănunţime accidentul aviatic în care îşi pierduse viaţa şi tatăl său, emiţându-se supoziţia existenţei unor supravieţuitori, după expertizele efectuate de specialişti, şi lipsa a trei cadavre carbonizate. Nu se dădea însă niciun indiciu asupra numelor pasagerilor, pentru a nu bulversa şi mai mult familiile celor din avion. Speranţa moare ultima Hrănindu-se cu ideea supravieţuirii tatălui său, Rareş o înconjura cu tot mai multă afecţiune pe Alexandra, simţind că greutăţile şi grijile de pe umerii săi îi măcinaseră în timp sănătatea. O dojenea adesea că munceşte prea mult, încerca să o trateze pentru afecţiunile apărute, împreună cu profesorul al cărui discipol era. Dar după nopţi nesfârşite de gardă, teren la patul bolnavilor cronici, Alexandra s-a îmbolnăvit. Când a ajuns acasă, Rareş a găsit-o căzută lângă telefonul pe care nu apucase să-l pună în furcă. A readus-o la viaţă, bucurându-se că o aude iar cum îl dojeneşte. Ştia că nu o va avea prea mult alături, aşa că o copleşea cu tot ceea ce ştia că i-ar face plăcere sufletului ei chinuit. Regrete tardive Alexandra îşi dorea mult o nepoţică. Într-o seară, pe când Rareş şi Diana aveau doi ani de căsătorie, pe verandă, Alexandra a zărit venind pe cineva spre căsuţa lor. I se părea o figură cunoscută. Era Daniel, neschimbat, aşa cum şi-l amintea, doar părul îi albise complet, după şocul accidentului. Bucuria enormă i-a provocat Alexandrei o criză de inimă din care abia au salvat-o. Profesorul pe care Rareş îl asista acum i-a atenţionat asupra stării precare a Alexandrei, propundu-i pensionarea. Ideea de a-şi înceta activitatea de-o viaţă o bulversă pe Alexandra, dar se consolă cu bucuria că va fi bunică. Tinerii îi spuneau zilnic că ea este fiinţa cea mai importantă din viaţa lor, că abia de acum va fi mai ocupată ca niciodată, cu creşterea nepoţilor pe care urma să-i aibă. Aşa a şi fost, i-au adus pe lume trei nepoţei superbi. Inima ei însă a obosit şi într-o zi a cedat. Au găsit-o în fotoliu, cu telecomanda de la DVD căzută alături de ea. Aparatul rula în continuare filmul copilăriei lui Rareş. Abia atunci Rareş şi-a dat seama că nu a îngrijit-o îndeajuns, precum făcuse Alexandra în copilăria lui. Regrete târzii... Daniel s-a închis în el, doar nepoţeii îl mai scoteau din starea lui de indiferenţă. Luptase să ajungă după catastrofă alături de cei dragi lui, acum era din nou fără fiinţa cea mai dragă, pe care poate nu o preţuise la adevărata valoare...