Aniversarea nașterii patriotului și omului de cultură român Alexandru Roman, la sfârșit de noiembrie, se îngemănează perfect cu Ziua Națională a României, sărbătorită la 1 Decembrie.

Folosind acest dublu prilej, la împlinirea a 195 de ani de la nașterea celui care a fost profesorul, publicistul și omul politic român Alexandru Roman, elevii Școlii Gimnaziale din Aușeu, ce poartă numele marelui român, au desfășurat un emoționant ceremonial aniversar pe platoul din fața primăriei, la bustul celui care a văzut lumina zilei în actuala casă parohială din Aușeu. La bustul său, copiii Școlii Gimnaziale „Alexandru Roman” Aușeu, coordonați de câțiva profesori, au recitat poezii, au intonat cântece patriotice și au depus o coroană de flori.

Adrian FORA