Sucursala Bihor a Băncii Naţionale a României (BNR) împlineşte anul acesta 90 de ani de activitate. Clădirea din Parcul Traian nr. 8, în care a funcţionat în tot acest timp, este definitiv imprimată în memoria colectivă a bihorenilor. Impozantul edificiu a fost construit la ordinul autorităţilor imperiale de la Viena cu destinaţia de sediu al Băncii Naţionale Austro-Ungare. După prăbuşirea imperiului multinaţional, în urma Primului Război Mondial, România cumpără mai multe imobile-sedii de bancă, printre care şi cel din Oradea. Anul 2010 mai are o semnificaţie aparte pentru Banca Naţională a României, împlinindu-se 130 de ani de la înfiinţarea ei, în aprilie 1880.

Înfiinţarea Sucursalei bihorene a BNR
Intrarea Bihorului sub administraţie românească, în 1919, făcea necesară deschiderea unei sucursale a Băncii Naţionale, având ca prim rol retragerea diferitelor monede străine aflate în circulaţie şi introducerea leului ca monedă unică. Pe 10 octombrie 1920, Consiliul de Administraţie al BNR transmitea o scrisoare către noile teritorii alipite, în care se arăta: "Vă facem cunoscut că pe 15 octombrie a.c. vor începe să funcţioneze pe teritoriile alipite următoarele sedii: (...) Oradea Mare, cu următorul personal: Ştefan Ciuntu - director, Jan Baciu - contabil, Ioan Păuga - casier".
Personalul se instalează în actualul sediu din Parcul Traian, iar banca funcţionează efectiv din 10 noiembrie 1920, sub numele de Agenţia Oradea Mare. Banca găseşte în municipiul de pe Crişul Repede un sistem bancar consistent, aici funcţionând 24 de bănci cu capitaluri diferite. Dintre ele, una singură era cu capital românesc, Institutul de Credit şi Economii Bihoreana SA, vechile autorităţi austro-ungare îngrădind dreptul românilor de a deţine capital bancar, de a acumula proprietăţi ori de a exercita meserii urbane, cu excepţia celor necalificate.

Statul român a cumpărat sediul orădean
Colapsul statului austro-ungar şi formarea noilor state naţionale a atras după sine lichidarea instituţiilor devenite inutile. Ca atare, Banca Austro-Ungară a intrat în proces de lichidare, reprezentanţii statului român încheind, pe 29 septembrie 1921, la Turnu Severin, un "Contract de vânzare-cumpărare al terenurilor şi instalaţiunilor filialelor Băncii Austro-Ungariei în lichidare situate pe teritoriul Statului Român". Alături de sediul din Oradea sunt cumpărate încă 12 sedii, pentru cel din Oradea plătindu-se cea mai mare sumă, 307.621 coroane de aur. Semnatarii actului din partea lichidatorilor au fost dr. Giuseppe Luscadro, Gilbert de Mones del Pujol şi Alexandru Zenceanu, desemnaţi în aceste funcţii de către Comisia Internaţională de Reparaţiuni sub abrevierea "Lichidatori". Partea română a fost reprezentată de dr. Eftimie Antonescu, consilier la Înalta Curte de Casaţie a României, "delegat şi în mod special acreditat şi investit cu depline puteri de către Guvernul Regatului Român, pentru a lucra în numele şi prin contul Statului Român, precum şi în numele şi pentru contul Băncii Naţionale României." (va urma)