Atelierul de încondeiat ouă, găzduit de Muzeul Municipal Beiuș, a fost cea mai importantă manifestare din urbe dedicată, în acest an, Sărbătorilor Pascale. Evenimentul a fost organizat, în Joia Patimilor, de Primăria municipiului Beiuș, Casa de Cultură „Ioan Ciordaș”, Muzeul Municipal și Biblioteca Municipală „Constantin Pavel”.

 

De la Anca Banda, referent la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș” Beiuș, am aflat scopul organizării evenimentului și câteva dintre tehnicile de lucru specifice împistritului ouălor:

„Este deja o tradiție; chiar și în perioada pandemiei, respectând regulile impuse, am continuat să împistrim ouă în mod tradițional, cu ceară curată de albine și cu „condeiul”, cum se spune în alte părți, adică, după cum zicem noi, cu „bizarca”. Dacă măcar unul dintre acești copii frumoși, minunați, va rămâne cu această dorință de a împistri ouă, va continua acasă, va transmite tradiția, pentru noi este un real câștig! Scopul nostru este să păstrăm și să transmitem obiceiul împistritului ouălor, pentru asta explicându-le copiilor atât tehnica încondeierii, adică trasarea liniilor, care are o întreagă poveste, fiecare ou, fiecare desen fiind o poveste, cât și cum se pregătește ceara de albine pentru încondeiat, cum se face acel instrument numit bizarcă. De asemenea, ouăle se fierb înainte, se degresează și îi învățăm să aleagă ouăle pentru a prinde cel mai bine culoarea pe ele. Le arătăm cum se pregătește culoarea și cum li se dă ouălor de Paște luciul final, după care sunt gata de pus pe mesele noastre de sărbătoare”.

În cadrul atelierului, câteva zeci de copii au avut posibilitatea să deprindă elemente ale meșteșugului încondeierii ouălor de Paște, îndrumători fiindu-le Anca Banda, sora acesteia Mirela Boța, referentă la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș”, Anca Drăgan, meșter popular din Drăgoteni, și muzeograful Cristian-Remus Țoța.

Atmosfera specifică unei șezători a fost întregită de membrii Ansamblului „Muguri și mlădițe de tezaur” al Casei de Cultură Beiuș, care, în timpul încondeierii ouălor de Paște, au intonat pricesne.