Titlul comunicatului de pe pagina Consiliului Județean Bihor – „Producători locali, rețete tradiționale și concert Ducu Bertzi” – este sugestiv pentru evenimentul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, care a ajuns și la Beiuș.

Organizat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Beiuș, Agenția de Management al Destinației Bihor, susținut de ADP Beiuș, I Love Beiuș, Visit Oradea, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor și Asociația „Valea Ierului”, evenimentul „este un concept dezvoltat de Consiliul Județean Bihor în 2023” și „se distinge prin faptul că sunt preparate și comercializate doar produse tradiționale din Bihor”, acestea putând fi regăsite în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”, disponibil și online. Primăria municipiului Beiuș, la rândul său, le-a promis celor deciși să viziteze Parcul Central pe 4 și 5 octombrie, între orele 13 și 21,30, „două zile pline de savoare și multă voie bună”, iar promisiunea a fost pe deplin onorată. Numeroșii participanți la târgul „Gusturi și tradiții DE BIHOR” s-au putut delecta cu preparate culinare ce respectă rețetele tradiționale locale, precum sarmalele cu păsat, gulașul, feluritele plăcinte, tocana de Bihor, toroșul, tocănița de unghii de porc, gomboții cu prune, supa de vișine sau renumitele scoverzi, acestea din urmă fiind oferite de elevii Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”. Desigur, acestora li s-au alăturat vinul fiert, siropurile de fructe, dulcețurile, fructe și legume specifice locului. Pentru că a fost un târg în toată regula, nu doar o simplă prezentare gastronomică, și alte produse tradiționale, cum ar fi țesăturile, mai ales ștergarele și cămășile, au evidențiat arta meșterilor populari, determinându-i pe participanții la eveniment să le cumpere. Și, ca la orice moment comunitar de acest gen, muzica nu putea lipsi, iar oferta organizatorilor a fost una de calitate. Două concerte de muzică folk au pigmentat weekendul, pe scena din piațeta centrală urcând sâmbătă seara Emeric Imre și Marius Roje, urmați de Călin Pop și Raul Silaghi, pentru ca recitalul îndrăgitului solist Ducu Bertzi să încheie programul zilei de duminică. Printre invitații la ediția 2025 a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR” s-au numărat și reprezentanții orașului maghiar Komlo, înfrățit cu Beiușul, în frunte cu primarul József Polics, care s-au arătat interesați de țesăturile artizanale și de renumitele sarmale cu păsat ca la Binș. Cu o participare numeroasă, beiușenii, cu mic cu mare, dându-și întâlnire, în weekend, la târg, „Gusturi și tradiții DE BIHOR” a fost o reușită, motiv pentru care Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, prezent duminică la Beiuș, și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului, în frunte cu edilii urbei: „Îi mulțumesc pentru buna colaborare în realizarea acestei ediții domnului Gabriel Popa, primarul municipiului Beiuș”.