O întâlnire parcă deloc întâmplătoare cu un coleg de facultate din Bichigiu Năsăudului de anul trecut a prilejuit pentru mine fericita cunoaştere a vieţii şi martirajului unuia dintre cei mai de seamă fii ai Ardealului şi României: Tănase Todoran din Bichigiu, un simplu ţăran iobag, luat cu arcanul la oaste în "kaiserlich und koniglich Wehrmacht" (armata cesaro-crăiască) şi care a fost canonizat acum o săptămână împreună cu alţi ţărani năsăudeni - Vasile din Zagra, Grigore din Telciu şi Vasile din Mocod pe platoul zis "Mocirla" de lângã Salva - de un impresionant cortegiu de înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi în mijlocul a aproximativ 15.000 de credincioşi sosiţi de pe tot cuprinsul ţării. Mărturisesc că până în momentul întâlnirii cu colegul năsăudean Flore Pop, poet şi profesor universitar la Cluj-Napoca, aveam convingerea că primii români traşi pe roată în Transilvania au fost Horea şi Cloşca, în 28 februarie 1785, la Alba Iulia. Nu este aşa. Primul român tras pe roată din ordinul Mariei Tereza şi al generalului Buccow a fost Tănase Todoran din Bichigiu, în 13 noiembrie 1763, la Salva de lângă Năsăud, cu 22 de ani înainte de supliciul moţilor din Apuseni. Alţi trei ţărani,Vasile din Zagra, Grigore din Telciu şi Vasile din Mocod au fost spânzuraţi tot în aceeaşi zi. Şi tot atunci, încă15 ţărani au fost pedepsiţi să treacă de 10 ori în sus şi de 10 ori în jos printre loviturile cu vergile de la puştile a 300 de soldaţi.

Dar de ce?
Împărăteasa Maria Tereza dorea o Transilvanie catolică. După eşecul cuceririi Vienei de către Imperiul Otoman şi victoriile necontenite ale prinţului Eugeniu de Savoia, Ungaria şi Transilvania au fost eliberate de sub tirania Semilunii. Casa de Austria, o citadelă a catolicismului, voia să restaureze credinţa papalităţii, prin recâştigarea poziţiilor pierdute în urma Reformei religioase din secolele XVI-XVII, în dauna protestanţilor - reformaţii, calvinii, unitarienii (unguri) şi luterani (saşi)) - şi atragerea românilor care erau de credinţă ortodoxă, considerată "schismatică". Cum nobilimea maghiară opunea rezistenţă, ameninţând cu spectrul apariţiei unui nou Rakoczi în Ardeal, atenţia Vienei s-a îndreptat asupra maselor compacte de români de a îmbrăţişa peste noapte catolicismul. În acest scop, românilor li se promite marea cu sarea: aceleaşi privilegii ca şi celorlalte stări privilegiate din Ardeal, adică ungurii, saşii şi secuii, ajungându-se ca sub presiuni să se proclame unirea religioasă cu Roma în anul l700, primul episcop unit fiind Atanasie, care a fost însă afurisit de patriarhii ortodocşi ai timpului şi poreclit pentru trădarea sa drept "Satanasie". Nemulţumirile ortodocşilor convertiţi încep să se manifeste din ce în ce mai puternic, primul mare deziluzionat fiind însuşi episcopul Inochentie Micu Klein care încearcă fără niciun folos să se plângă Curţii Imperiale de la Viena de nerespectarea făgăduinţelor şi moare întristat la Roma după ce îi îndeamnă pe ai săi să nu se lase de credinţa veche, strămoşească, ortodoxă. În tot acest timp se intensifică măsurile Vienei cu privire la întărirea catolicismului în Transilvania. Una dintre măsuri a fost şi cea a creării graniţei militare (Militargrenz) transilvănene (1761-1762) cu răspândirea forţată a uniunii bisericeşti în rândul românilor transilvăneni. Cu această misiune, deloc uşoară, este însărcinat generalul Adolf Nikolaus von Buccow. Pe perioada 1761-1766 s-au înfiinţat şase regimente de graniţă: regimentul 1 românesc de la Orlat, regimentul 1 şi 2 grăniceri secui (Miercurea Ciuc şi Tg. Secuiesc), regimentul de husari secui şi români de la Sf. Gheorghe, regimentul 2 românesc de la Năsăud, regimentul de dragoni de la Năsăud, ultimul fiind desfiinţat în anul 1770.
Graniţa militară năsăudeană din nord-estul Transilvaniei cuprindea iniţial locuitorii a 21 de sate, apoi numărul lor a crescut la 44, întinzându-se din nordul satelor Ruşii Munţi şi Morăreni până în pasurile Prislop şi Şetref, cu o lungime de circa 110 km şi o lăţime între 60-90 km. O astfel de măsură l-a nemulţumit profund pe Ladislau Kemeny, guvernatorul Transilvaniei, care era puternic sprijinit de cercurile nobiliare transilvănene, şi voia să convoace Dieta celor trei stări privilegiate. Dieta nu a mai avut loc pentru că generalul Buccow efectua execiţii de forţă cu trupele imperiale în principatul ardelean. De teama unui conflict deschis între guvernator şi generalul austriac şi prin mjlocirea abilă, diplomatică şi misionară a episcopului catolic de Alba Iulia, Bajtai, oponentul Curţii de la Viena, guvernatorul Kemeny, a fost înlăturat de la conducerea principatului prin pensionarea sa anticipată şi primirea unei considerabile stipendii imperiale. Drumul spre întărirea catolicizării era din nou deschis. Dar unde nu a izbutit Dieta Transilvaniei şi nobilii unguri, au triumfat nişte iobagi - până atunci anonimi - din Ţara Năsăudului.

Revolta de la Salva

În data de 10 mai 1763 era programată depunerea jurământului militar de către 9 companii ale regimentului 2 românesc de la Năsăud (o companie avea un efectiv de 250 de soldaţi), iar un regiment avea 12 companii. Celelalte trei companii urmau să depună jurământul câteva zile mai târziu. La Salva era dislocat sediul statului major al regimentului 2 românesc de graniţă, comandant fiind lt. col. Georg Rauschutz, numit în această funcţie de Consiliul Aulic de Război de la Viena. La Năsăud era dislocat sediul statului major al regimentului românesc de dragoni cu un efectiv de 1500 de soldaţi, conduşi de lt. col. Johann Dambrowka. Acest regiment de dragoni depusese jurământul cu o zi înainte la Năsăud, fără incidente şi nemulţumiri din partea soldaţilor şi rudelor acestora, prezente la festivitatea de depunere a jurământului. În acea zi de 10 mai 1763, pe platoul zis Mocirla de lângă Salva, erau prezenţi generalul Buccow şi suita sa de ofiţeri, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron al Blajului, protopopul greco-catolic al Năsăudului, numeroşi alţi preoti trecuţi la uniaţie, precum şi multă lume adunată din satele româneşti ale Năsăudului. Când s-a trecut la depunerea jurământului militar şi rostirea angajamentului de a servi împărăţia austriacă peste tot în Europa "pe pământ şi pe apă" (zu Land und zu Wasser), ţăranul din Bichigiu, pe nume Tănase Todoran, de 104 ani, fost soldat imperial, a trecut cu un curaj demn de analele glorioase ale oricărei istorii în fruntea trupelor de grăniceri aliniate şi a rostit cu glas tare următorul discurs care s-a păstrat în arhivele oraşului împărătesc Bistriţa: "De doi ani suntem cătane, adecă grăniceri şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti,copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem niciun drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege (se referea la religia ortodoxă - n.a.) să ni-o ciufulească tisturile (ofişerimea - n.a.). JOS CU ARMELE ! ALUNGAŢI AFARĂ PĂGÂNII DINTRE HOTARELE NOASTRE! Auziţi, CREŞTINI; numai atunci vom sluji când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu (Viena - n.a.) e nimica, îs minciuni goale de azi până mâine!" Scurta cuvântare demascatoare şi înflăcărată din partea unui bătrân venerabil şi despre care aproape toţi ştiau că a fost "cătană împărătească" a avut un efect de-a dreptul electrizant: soldaţii au refuzat să mai depună jurământul militar, au aruncat cu puştile de pământ şi, iritaţi de ameninţările oficialilor, s-au revoltat împreună cu alţi locuitori ai satelor prezenţi la festivitatea sfinţirii de către preoţii uniţi a drapelelor de luptă. Protopopul greco-catolic din Năsăud a încercat să potolească spiritele, mizând pe faptul că ar fi popa locului, dar asta i-a înfuriat şi mai tare pe cei revoltaţi din rândurile soldaţilor. Nici generalul Buccow n-a reuşit să stăvilească furia românilor înşelaţi, astfel că a fugit, urmat de "piscupul" Blajului, Petru Pavel Aron, care încercase în ajun să intre în biserica din Bichigiu, dar care a fost oprit de către Tănase Todoran şi care a refuzat să-i dea cheile lăcaşului religios. Cu mare greutate, prelatul unit de la Blaj a scăpat teafăr, în schimb, vizitiul acestuia s-a înecat în apa Someşului. Ruşinat şi umilit, înaltul ofiţer distins cu "Ordinul Maria Tereza" se întoarce la Viena pentru a-i relata împărătesei ce s-a întâmplat la Salva. Represiunea ordonată de împărăteasă a fost cumplită, după ce o comisie aulică a făcut cercetări vreme de şase luni pentru a afla cine au fost capii revoltei de la Salva.
În data de 12 noiembrie 1763, în faţa cvartirului militar din Bistriţa, colonelul baron Schroder publică sentinţa ce urma să fie aplicată cu o grabă de-a dreptul suspectă şi de teama altor revolte. Execuţia a avut loc în ziua următoare publicării sentinţei de condamnare la moarte, fără nicio posibilitate de a se reveni asupra ei. Această sentinţă, păstrată tot în arhivele Bistriţei, a fost tradusă mai întâi de istoricul Virgil Şotropa şi sună în felul următor: "1. Todoran a lui Dănilă din Bichigiu de 120 de ani (în realitate 104 ani - n.a.) să fie frânt cu roata de sus în jos, iar capul să fie legat (geflachten) de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire(cu biserica Romei, n.a.) şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc, precum şi pentru că, la cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să-i ofere acestuia sfânta cuminecătură (de la duhovnicul unit,n.a.); 2.Vasile Dumitru a Popii alias Vasoc din Mocod să fie trecut de la viaţă la moarte prin ştreang pentru rebeliune; 3. Manu Grigore din Zagra să fie spânzurat tot pentru aceeaşi crimă; 4. Vasile Oichi de la Telciu să fie pedepsit la fel. Trupurile acestor criminali să fie lăsate neînmormântate pe locul de pierzare (a vieţii, n.a.), ca pildă de groază pentru al?ii; 5. Ion Scuturici,6.Dumitru Scuturici, 7. Miron Natul, 8. Dumitru Homei din Telciu, 9. Apostol Moldovean, 10. Petru Bârzo din Rodna, 11. Dâmbu Alexa,12. Ioan a Popii Petre din Zagra, 13. Petre a Popii Nicolae din Bichigiu, 14. Zinvel Vasile din Poieni, 15. Ion Anghelini din Runc, 16. Ieremie Bucşa din Mocod, 17. Finigar Samuilă din Găureni, 18. Ioan Hanţ din Năsăud, 19. Anghel Nicolae din Sângiorz, acestor 15 criminali încă li se citeşte sentinţa să fie spânzuraţi, dar după publicare sunt graţiaţi de la moarte şi li se dictează pedeapsa: să treacă de 10 ori în sus şi de 10 ori în jos printre loviturile de vergi a 300 de soldaţi". Cronicile vremii de atunci nu mai amintesc despre urmările bătăii cumplite administrate cu vergile de la puşcă celor 15 ţărani "graţiaţi de la moarte", dar este uşor de închipuit că un astfel de tratament brutal nu putea să nu lase urmări pe tot restul vieţii lor, poate că a provocat chiar decese ulterioare. Braţul înarmat al generalului Buccow a lovit necruţător, dar martirul Tănase Todoran a trecut în nemurirea cântecelor locului, după cum sună una dintre baladele din Ţara Năsăudului: "Nu vă daţi feciori cătane/ Asta v-o spune de-un an/ Moşul vostru Todoran/ În pământ de m-or băga/ Nu mă las de legea mea/ Asta-i legea lui Hristos:/ Sloboziţi puştile jos!...".
Apoi, din doinele populare, martirul ortodox Tănase Todoran a trecut, împreună cu ceilalţi mărturisitori ai dreptei noastre credinţe ortodoxe în rândurile sfinţilor năsăudeni la a căror canonizare am avut marea bucurie de a participa alături de mii şi mii de credincioşi sosiţi din toată România pe locul supliciului lor de acum 245 de ani.
(va urma)