Repere istorice Casa regală românească provine din Casa de Hohenzollern, care a domnit în Prusia (1701-1918), în Germania (1871-1918) şi în România, prin ramura de Hohenzollern Sigmaringen. Regii României au fost: Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I. Carol I a fost mai întâi domn (principe) al României, între 1866 şi 1881, apoi rege al României, între 1881 şi 1914. Sub domnia lui Carol I, România şi-a cucerit independenţa naţională, în 1877, după Războiul pentru Independenţă. Atunci când a avut loc consultarea românilor cu privire la viitorul celor două Principate, Moldova şi Muntenia, în cadrul aşa numitelor "divane ad-hoc", s-a hotărât unirea Principatelor şi aducerea la conducere a unui Principe dintr-o familie domnitoare străină. După domnia de scurtă durată a lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1866, Locotenenţa Domnească l-a adus la putere pe tânărul de numai 27 de ani, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Carol s-a născut la Sigmaringen, în ziua de 7/20 aprilie 1939, fiind al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen şi al soţiei sale, Josefina. După terminarea cursurilor secundare, Carol a urmat la şcoala de cadeţi din Munster, iar apoi, în 1857, şcoala de artilerie de geniu din Berlin. El s-a remarcat, pe când avea gradul de locotenent, în războiul austro-germano-danez, participând la asediul cetăţii Fredericia. Sosirea la Baziaş În 1866, dupa ce Contele Filip de Flandra refuzase tronul Principatelor Unite, Ion C. Brătianu a plecat în Germania pentru a-l aduce în ţară pe Principele Carol. După o călătorie incognito plină de peripeţii, cu trenul pe ruta Duseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, pe data de 8 mai 1866, Carol a ajuns la Baziaş, unde s-a îmbarcat pe un vapor dunărean care l-a dus până la graniţa cu România. El avea un paşaport fals, călătorind deghizat ca om de afaceri, pentru că între Germania şi Austria exista la acea dată o stare conflictuală. La 10 Mai 1866, Carol a sosit la Bucureşti, capitala României, întâmpinat de mulţimi entuziaste. Acest moment a reprezentat naştera Dinastiei, şi în acelaşi timp începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească. România avea încă, la acea vreme, statut de ţară aflată sub suzeranitate turcă. Principele Carol a primit titlul de Domnitor şi a jurat credinţă în faţa adunării parlamentare. În 1869 Domnitorul Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, iar in 1871 se năştea Maria, prima principesă română din Dinastia de Hohenzollern. Din păcate, Maria a murit de scarlatină la numai 3 ani. La un pas de abdicare Primii ani ai domniei, nu au fost prea uşori pentru Carol. Domnitorul s-a adaptat destul de greu la agitata viaţă politică a Principatelor Unite, fiind, în jurul anului 1870, la un pas de abdicare. Nu avea, însă, să treacă prea mult timp până când Carol avea să se remarce, conducând armatele ruso-române în timpul razboiului pentru independenţă. Proclamarea Independenţei României pe 10 Mai 1877 a constituit un moment extrem de important în dezvoltarea statului modern român, moment la care Carol a avut o contribuţie esenţială. Afirmarea Romîniei ca ţară europeană independentă a făcut necesară schimbarea statului ei de Principat. Astfel, în 1881, Carol I primeşte titlul de Rege iar România devenea Regat. După proclamarea Regatului, Carol I l-a desemnat ca moştenitor al tronului pe Ferdinand, cel de-al doilea fiu al fratelui său mai mare. Prin aceasta se asigura continuitatea Dinastiei de Hohenzollern pe tronul României. "Şi în somn el purta Coroana pe cap" Cei 48 de ani de domnie ai lui Carol au dus la schimbări majore în viaţa statului român. Regele era un om extrem de sever şi disciplinat, cu o moralitate impecabilă. El a încercat toata viaţa să impună colaboratorilor stilul său meticulos şi exact. Regina Elisabeta spunea despre soţul ei că "şi în somn el poarta Coroana pe cap". România a parcurs o perioadă de dezvoltare marcată, atât în domeniul economico-social, cât şi în cel al culturii. La declanşarea Primului Război mondial, Regele Carol nu s-a opus hotărârii Consiliului de Coroană de a nu se alătura Germaniei, dar acest moment a însemnat pentru el o grea lovitură. În 1914, Regele Carol I avea să închidă ochii, la vârsta de 75 de ani, lăsându-l pe nepotul său, Ferdinand, să înfăptuiască ceea ce el nu a putut să facă: pornirea la luptă, în fruntea armatelor române, împotriva ţării sale natale şi unirea provinciilor româneşti într-un singur stat. Carol se odihneste la Curtea de Argeş, în Biserica Episcopală, unde după numai doi ani de la moartea sa, a fost înmormântată şi credincioasa lui soţie, Elisabeta.