Interesele investitorilor sunt grav afectate Scutirea de la plata taxelor vamale a materiilor prime importate în zonele defavorizate a fost una din facilităţile pe baza cărora s-au construit planuri de afaceri pe o perioadă de 10 ani, s-au fondat industrii şi s-au creat mii de locuri de muncă. La presiunea firmelor multinaţionale, Executivul pregăteşte anularea unor facilităţi acordate agenţilor economici care funcţionează în zonele defavorizate, întregul efort de relansare economică a acestor perimetre fiind astfel compromis. Instabilitatea legislativă a fost des invocată de agenţii economici autohtoni şi străini drept o cauză majoră a dezinteresului investiţional faţă de România, deşi există nenumărate regiuni puternic afectate de şomaj ca urmare a colapsului economic din zonele monocolore industrial (este vorba în special de fostele zone miniere). Prin Ordonanţa de Urgenţă nr.24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, Guvernul a instituit câteva facilităţi fiscale destinate exclusiv societăţilor care îşi au sediul social şi îşi desfăşoară activitatea în zone defavorizate pe toată durata de existenţă a acesteia, dacă prin investiţia realizată se creează noi locuri de muncă şi sunt desfăşurate activităţi din sfera producţiei, prestărilor de servicii, comerţ, agricultură şi zootehnie. Statul a dat cu o mână şi a luat cu două De la apariţia legii menţionate, Grupul European Drinks & Food a realizat în zona defavorizată Ştei-Nucet investiţii de sute de milioane de euro, înfiinţând mii de locuri de muncă, cu alte cuvinte a creat din plin efectele dorite de legiuitor. Trebuie însă menţionat că realizarea acestor investiţii a fost posibilă prin antrenarea unor credite financiare, parteneriate comerciale şi planuri de afaceri gândite pe baza facilităţilor acordate prin lege pentru un termen de 10 ani, cât este perioada de existenţă a zonei defavorizate Ştei-Nucet. Anularea chiar în parte a unor facilităţi va afecta puternic atât agenţi economici care au riscat să investească aici, cât şi segmentul social, aflat în pericol de a-şi pierde locurile de muncă. Pe orizontală vor fi afectate negativ alte mii de societăţi comerciale, precum şi zeci de mii de persoane care se găsesc în relaţii comerciale cu Grupul bihorean. În condiţiile în care Grupul European Drinks & Food şi-a respectat întocmai obligaţiile ce le revin din OUG 24/1998, este inexplicabil, inechitabil şi imoral ca Guvernul României să nu-şi respecte, la rândul său, obligaţiile asumate prin lege. Prin anularea facilităţilor din zonele defavorizate, se doreşte satisfacerea intereselor firmelor multinaţionale în detrimentul societăţilor autohtone şi se pot crea nedreptăţi ireparabile altor categorii de persoane: investitori, distribuitori, transportatori, comercianţi, celor care lucrează în mod direct cu produse realizate în zona defavorizată Ştei-Nucet. Pentru unii fiere, pentru alţii zahăr şi miere La presiunea companiilor multinaţionale, care au în proprietate majoritatea fabricilor din România, Guvernul a adoptat deja unele măsuri pentru protejarea acestora, majorarea la 90% a taxele vamale în cazul importului de zahăr rafinat fiind una dintre acestea. Măsura a fost promovată de ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, la insistenţele firmei britanice de lobby Central Europe Consulting Government Relations (CEC GR), care reprezintă deschis interesele Organizaţiei Interprofesionale Zahărul (care reuneşte companiile străine ce deţin fabrici în România) şi ale companiilor cu capital străin care produc în România băuturi răcoritoare şi dulciuri: Coca-Cola Hellenic Bottling Comp., Quadrant Amroq Beverages, Nestle România, Kraft Foods şi Excelent SA. Conform datelor Ministerului Agriculturii, situaţia importurilor de zahăr în zonele defavorizate din ultimii ani arată că în zonele defavorizate importurile de zahăr sunt infime faţă de consumul total. Astfel, în anul 2000, dintr-un consum total de 506.869 tone, doar 10.370 au reprezentat importuri în zonele defavorizate, în anul 2001, din 566.311 tone zahăr consumate, 38.676 s-au importat în zonele defavorizate, iar în anul 2002, dintr-un consum de 559.240 tone zahăr, doar 28.963 au fost utilizate în aceste zone. Rezultă că importurile de zahăr în zonele defavorizate reprezintă aproximativ 5% din necesarul de consum anual, deci activitatea din zonele defavorizate nu perturbă mediul concurenţial, importurile de aici fiind mult sub 10%. În plus, zahărul importat în zonele defavorizate este folosit integral la fabricarea unor produse finite cu valoare adăugată mai mare, nefiind destinat comercializării. Cui îi stau dulciurile româneşti în gât? Cu alte cuvinte, fără a fi afectată cu nimic producţia internă de zahăr, a devenit posibilă dezvoltarea unei industrii autohtone a dulciurilor şi a băuturilor răcoritoare, fapt care poate îi supără pe unii. S-a văzut, de altfel, că aceia care pretind că susţin interesele industriei româneşti (a zahărului) sunt firme cu capital străin. S-au îndrăgostit de România atât de tare acele firme sau la mijloc sunt frustrări din cauza vânzărilor? Cu atât mai mult cu cât, conform declaraţiilor domnului Nicu Vasile, vicepreşedintele camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti, din cele 412.000 de firme înregistrate doar 13.000 sunt profitabile. Care este raţionamentul pentru care firmele cu pierderi au fost lăsate să mai funcţioneze, şi, culmea, apar şi în Top 200 făcut de revista BIZ? În străinătate, o firmă nerentabilă este declarată din oficiu falimentară. Se pare că firmele respective nu declară profit, tocmai pentru a nu plăti taxele şi impozitele aferente. Taxe vamale exorbitante la o materie primă deficitară Motivul invocat de Ministerul Agriculturii, atunci când a susţinut cauza producătorilor de zahăr, a fost crearea condiţiilor de recuperare a producţiei interne de sfeclă de zahăr. Însă, şi după majorarea taxelor vamale la zahărul rafinat, fabricile de profil continuă să importe masiv zahăr brut din trestie, mult mai ieftin decât zahărul brut obţinut din sfecla românească. Mai mult, pe piaţa internaţională, preţul zahărului este în scădere, fie el brut sau rafinat, din trestie sau din sfeclă, în timp ce în România zahărul se scumpeşte. Or, nici o ţară din lume nu pune taxe vamale de aproape 100% pentru importul unei materii prime de care duce lipsă. Este ca şi cum ai importa buşteni cu taxe vamale uriaşe şi ţi s-ar cere să faci mobilă de calitate la preţuri foarte mici. Chiar ministrul Agriculturii a recunoscut că zahărul se va scumpi ca urmare a măsurilor protecţioniste, dar a insistat pe ideea că acesta este un ?sacrificiu necesar?. Pentru cine? Pentru producătorii de sfeclă? Aşadar, nici vorbă de intenţia Executivului de a menţine ?preţul de vânzare a zahărului în limite acceptabile?. Armeanu şi-a dat arama pe faţă! Ministrul Agriculturii a făcut precizări destul de lămuritoare asupra situaţiei reale a industriei zahărului din România, arătând că avem nevoie de importuri în continuare şi că vom avea nevoie de importuri chiar şi atunci când sfecla de zahăr produsă în România va asigura necesarul. Reprezentanţi ai Organizaţiei Interprofesionale Zahărul au afirmat că măsurile protecţioniste ar putea crea într-un viitor (cam incert) posibilitatea ca producţia de zahăr din materia primă internă să ajungă undeva la 200.000 de tone anual, deci ne putem aştepta la obţinerea cu greu a măcar jumătate din necesarul de consum. În concluzie, vom continua să importăm masiv zahăr. Dar la un preţ mai mare. În interesul cui? De menţionat este şi faptul că propunerea legislativă de distrugere a industriei produselor zaharoase şi de patiserie a fost făcută de un fost secretar de stat de la Ministerul Agriculturii, Ioan Armean, care a fost demis şi care se autointitulează preşedinte al industriei zahărului, nefiind producător de zahăr, ci producător de carne şi preparate din carne. Acesta este unul dintre cei care au promovat importurile de carcase de porc prin zonele defavorizate. Producătorii români de dulciuri rămân cu un gust amar Dacă se doreşte salvgardarea industriei autohtone, atunci ar trebui luate măsuri şi pentru protejarea industriei dulciurilor. Majorarea taxelor vamale cu 100% în cazul produselor cu conţinut de zahăr ar fi echitabilă, cu atât mai mult cu cât zahărul conţinut de produsele zaharoase importate nu este taxat la acelaşi nivel cu zahărul adus ca atare în ţară. Este inexplicabil cum Ministerul Agriculturii nu ia în calcul regimul taxelor vamale pentru produsele zaharoase şi de patiserie provenite din import. În acest sens, majorarea taxelor la 90% în cazul zahărului induce la nivelul industriei dulciurilor o concurenţă neloială între producătorii interni şi importuri. De altfel, această politică vamală este una în sens invers politicii de integrare. Să nu se uite că România se îndreaptă către anularea taxelor vamale. Deci, această politică aberantă care se doreşte în acest moment nu va duce decât la satisfacerea unor interese de grup. Se pare că firmele ce compun acest grup de interese şi-au asigurat deja importul de zahăr, atât pentru prezent, cât şi pentru viitor, din Republica Moldova în limita unui contingent scutit de taxe vamale. În ultima vreme, importurile au crescut alarmant în comparaţie cu exporturile. Ceea ce s-a încercat să se evite devine realitate. România devine piaţă de consum pentru producătorii din UE. De ce nu se încearcă măcar salvarea acelor ramuri ale industriei româneşti, printre care şi industria de produse zaharoase, care produc valoare adăugată şi contribuie la menţinerea unui dezechilibru al balanţei de plăţi externe la un nivel suportabil? Minciuna legislativă are picioare scurte Plasarea unei activităţi industriale într-o zonă defavorizată, cum este în cazul de faţă oraşul Ştei din judeţul Bihor, situat la o distanţă de 550 de km de Bucureşti, a presupus şi presupune cheltuieli foarte mari, pentru reconversia profesională a şomerilor proveniţi din minerit. Numai cheltuielile de transport şi distribuţie a produselor obţinute aici costă Grupul European Drinks & Food în jur de 1.000 de miliarde de lei pe an. Grupul şi-a creat politica de investiţii şi politica de afaceri pe legislaţia zonelor defavorizate din acel moment, valabilă şi în prezent, investind sute de milioane euro în această industrie şi creând mii de locuri de muncă la care se adaugă alte câteva zeci de mii de locuri de muncă pe industria orizontală (furnizori, distribuţie, servicii, comerţ etc). În concluzie, modificarea unilaterală şi, de altfel, singulară a legislaţiei în vigoare va aduce grave prejudicii investitorilor din zonele defavorizate şi, implicit, industriei de prelucrare a materiilor prime agricole, în general. De altfel, investitorii din zonele defavorizate vor fi nevoiţi să acţioneze statul român în judecată, atât în instanţele româneşti, cât şi în cele europene, pentru recuperarea prejudiciilor create de instabilitatea legislativă care este, de altfel, vehement contestată de mediile de afaceri occidentale. În urma unor procese care pot dura ani de zile, statul va fi obligat la plata a milioane de Euro despăgubiri pentru prejudiciile aduse, iar imaginea României în mediile economice şi politice europene va avea de suferit.