Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, școală cu o tradiție de peste trei decenii în derularea proiectelor europene și deținătoare a acreditării Erasmus+, a marcat, în anul școlar trecut, încă două reușite în colaborarea cu partenerii de pe continent.

 

Este vorba despre ultimele două proiecte Erasmus+ desfășurate la unitatea de învățământ beiușeană menționată și gestionate, din calitate de responsabilă de proiect, de prof. ec. Claudia-Florina Cighir, directoarea instituției.

Primul dintre acestea, cu nr. 2023-1-RO01-KA121-VET-000125262, cel de-al doilea an de Acreditare VET, s-a adresat – după cum preciza ing. Rodica Monenciu, membră în echipa de gestiune a proiectelor și responsabilă cu diseminarea, formarea profesională și respectarea standardelor Erasmus – unui grup format din 25 de elevi ai școlii proveniți din învățământul liceal și profesional și din 5 profesori VET care predau module de specialitate pe domeniile de calificare în care sunt școlarizați elevii Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș:

„Prin acest proiect, am dorit să promovăm incluziunea, să creștem egalitatea de șanse pentru elevii aflați în formare inițială, să le facilităm accesul la un învățământ de calitate și tranziția de la școală la locul de muncă, după absolvire, să reducem absenteismul și abandonul școlar. De aceea, le-am oferit, prin acest proiect, posibilitatea de a accede la un mediu economic eficient, să fie integrați în echipe de lucru multinaționale pentru a-și forma unități de învățare specifice calificării în care se pregătesc, dar și competențe lingvistice, sociale și culturale, care să-i motiveze în finalizarea studiilor și dezvoltarea carierei. Celor cinci profesorii VET le-am oferit posibilitatea de a participa la activități de Job Shadowing într-un mediu european pentru dezvoltarea abilităților de a integra aplicații IT și instrumente digitale în procesul de predare-învățare-evaluare și, totodată, pentru a-i motiva să fie în pas cu cerințele mediului competitiv național și european de învățământ”.

Ing. Rodica Monenciu a enumerat și partenerii portughezi, și greci care au găzduit activitățile de pregătire din calendarul proiectului: Casa da Educacao, Escola Secundaria D. Pedro V, Escola Secundaria Braamcamp Freire și Universida de Aberta din Lisabona, pentru cei cinci profesori VET care predau module de specialitate; Centro de Formacao Profissional da Industria Metalurgica Metalomecanica și Casa da Educacao – Lisabona, pentru opt elevi din clasa a XI-a B, învățământ liceal, calificarea Tehnician proiectant CAD; Hotel Akti Musson și Pro European Education M.I.K.E. din Grecia, în cazul celor nouă elevi din clasa a X-a C, având calificarea Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație; Vakkas H. Ioannis & Sia O.E., Pro European Education M.I.K.E. (Grecia), pentru opt elevi din clasa a X-a A, învățământ liceal, calificarea Tehnician în activități economice.

Referindu-se la cel de-al doilea proiect Erasmus+ (nr. 2023-1-RO01-KA122-SCH-000125429, Medii de învățare multiculturale pentru o educație incluzivă), ing. Rodica Monenciu a început cu enumerarea obiectivelor urmărite de inițiatori: formarea de competențe profesionale și practici pedagogice crescute în domeniul educației incluzive pentru zece profesori ai școlii și creșterea motivației, pentru 15 elevi ai școlii, în vederea scăderii abseteismului, a prevenirii abandonului școlar, incluziunea elevilor din medii dezavantajate, combaterea violenței în școală și formarea competențelor multiculturale și transversale într-un mediu european. Activitățile de formare ale profesorilor și elevilor s-au desfășurat la Școala Platon M.E.P.E. din Katerini (Grecia), organizația de sprijin fiind Euro Education Services PC.

La final, ing. Rodica Monenciu a expus rezultatele multiple pe care Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, prin derularea celor două proiecte Erasmus+, le-a obținut: „25 elevi cu cunoștințe, abilități și atitudini crescute, bine pregătiți, formați în medii reale de lucru, cu atracție crescută pentru meseria studiată; 15 elevi cu compentențe muticulturale și transversale dezvoltate într-un mediu european; cinci profesori VET, participanți la mobilitate, mai bine pregătiți profesional în domeniul IT, care vor aduce plusvaloare atât școlii, cât și comunității locale; formarea de competențe profesionale și practici pedagogice prin cursul de formare european Medii de învățare multiculturale pentru o educație incluzivă, pentru zece profesori; extinderea hărții parteneriatelor europene ale școlii și oferirea unei educații de calitate grupurilor vulnerabile prin accesul la un învățământ atractiv; creșterea prestigiului instituției de învățământ la nivel local prin adăugarea de plusvaloare ofertei educaționale, realizând cifrele de școlarizare pe orizontul 2024-2025; lărgirea orizontului cultural și îmbogățirea abilităților de comunicare și lingvistice ale participanților la mobilități, fiecare dintre aceștia adăugând la portofoliul personal Documentul Europass Mobility și Certificatul de participare.