Comuna Vadu Crişului, situată în estul judeţului, cu o populaţie de 4400 de locuitori, cuprinde patru localităţi: satul cu acelaşi nume, Topa de Criş, Birtin şi Tomnatic, ce se remarcă printr-un pitoresc aparte, având un vast potenţial turistic, tradiţie în meşteşugul olăritului. În fruntea administraţiei locale este primarul Dorel Cosma, aflat la al treilea mandat, care ne-a expus principalele investiţii realizate pe parcursul acestora. foto Primărie Nou sediu al primăriei Anul trecut, au fost demarate lucrările de ridicare a unui nou sediu al primăriei, care va fi dat în folosinţă în toamna acestui an, aşa cum speră edilul şef al comunei. Pentru execuţia lucrărilor au fost investiţi până în prezent 780.000 lei, dintre care cinci au fost primiţi prin hotărâre de guvern, iar restul provine din bugetul propriu al primăriei. De asemenea, conducerea primăriei a investit în dotarea instituţiei cu echipamente de birotică şi calculatoare, iar în curând va achiziţiona mobilier pentru noul sediu, a cărui valoare se va ridica probabil la circa 100.000 de lei. În incinta primăriei va funcţiona şi un centru de informare, în cadrul unui proiect intitulat "Economia bazată pe cunoaştere", şi va fi pusă la dispoziţia publicului o sală informatizată, gen net cafe, destinată cetăţenilor comunei. În faţa noului sediu al primăriei va fi amenajat şi un parc de joacă pentru copii, dotat cu aparatura specifică. Comuna Vadu Crişului dispune de o staţie de captare a apei, o alta - de tratare complet informatizată, o reţea de alimentare cu apă, la care sunt racordate atât instituţiile publice, cât şi gospodăriile particulare, existând, de asemenea, în centrul de comună, pentru alimentarea cu apă şi cişmelele stradale. "Unul dintre planurile administraţiei locale este acela de introducere a reţelei de furnizare a apei potabile şi menajere şi în localităţile Birtin şi Topa. Pentru punerea acestuia în aplicare există deja un studiu de fezabilitate, urmând ca în acest an să identificăm surse de finanţare şi să accesăm fondurile necesare", a precizat Dorel Cosma. În paralel, va fi pusă la punct şi o reţea de canalizare în localităţile Vadu Crişului, Birtin şi Topa de Criş. Foto: şcoala Reparaţii capitale la colegiu şi grădiniţă Primăria a primit recent aprobarea de la autorităţile din Sănătate pentru înfiinţarea unui nou post de medic de familie, pentru ocuparea căruia se va organiza în viitor concurs. În prezent, în comună există două cabinete medicale de familie, unul stomatologic, un centru de permanenţă şi două farmacii în centrul de comună, iar în Topa de Criş, un punct farmaceutic. Pe teritoriul comunei există trei grădiniţe cu program normal, cinci şcoli cu clasele I-IV şi Colegiul Tehnic Vadu Crişului care cuprinde ciclurile primar, gimnazial, liceal de zi şi seral, şcoală de arte şi meserii şi postliceal, în care învaţă peste 2200 de copii şi tineri. În cursul anului trecut, primăria a investit în amenajarea Colegiului Tehnic Vadu Crişului, pentru care au fost alocate 370.000 lei, a şcolii cu clasele I-IV din Birtin, unde s-a investit suma de 190.000 de lei, şi a unui alt corp de clădire din cadrul şcolii din centrul de comună, care a beneficiat de 150.000 lei. La Colegiul Tehnic Vadu Crişului s-au efectuat lucrări de schimbare a tâmplăriei, tencuieli exterioare şi interioare, a fost montat parchet, iar grupurile sanitare, reamenajate, fiind în continuare necesare doar câteva finisări. În acest an, grădiniţa din centru de comună va fi suspusă unor lucrări de reparaţii capitale, cu bani de la bugetul local. + foto Cămin cultural Proiect de recompartimentare a căminului cultural În centrul de comună există şi un cămin cultural, care a fost dotat anul trecut cu un nou mobilier, achiziţionat din bugetul primăriei, în valoare totală de 58.000 lei. De asemenea, au fost efectuate aici lucrări de renovare a acoperişului (schimbarea ţiglei şi refacerea şarpantei). În acest an, potrivit edilului şef al comunei va fi demarat un nou proiect, mult mai amplu, de renovare a căminului cultural, care să cuprindă efectuarea de zugrăveli interioare şi exterioare şi recompartimentarea clădirii, astfel încât să fie creată o sală de festivităţi şi de şedinţe. "Căminul cultural dispune actualmente de o bucătărie pentru diverse festivităţi, dar şi de o bibliotecă dotată cu un fond de carte de aproximativ 12.000 de volume. În cadrul aceluiaşi proiect, vor fi amenajate şi grupuri sanitare şi vor fi finalizate lucrările de renovare a şarpantei", a precizat primarul comunei, Dorel Cosma, adăugând că proiectul e aflat acum în faza de studiu, estimând că valoarea acestuia se va ridica la 200.000 lei. O nouă sală de sport amenajată modern, aparţinând Colegiului Tehnic Vadu Crişului, se află, de mai mulţi ani, la dispoziţia elevilor care urmează cursurile unităţii de învăţământ din centrul de comună, fiind destinată în acelaşi timp şi competiţiilor sportive locale. foto: Drum comună Prioritate în acest an: asfaltarea tuturor drumurilor Un alt proiect aflat în derulare este acela de reabilitare a iluminatului public, prin montarea de lămpi economice, cu fotocelule, prin aprindere şi stingere automată. Până în prezent au fost instalate 500 de lămpi în toată comuna, investiţie ce a costat 2250 lei. În paralel, administraţia locală derulează şi un proiect de asfaltare a Drumului Comunal (DC) 175, care face legătura dintre centrul de comună, Vadu Crişului, şi localitatea Ortiteag, pe o lungime de 1,5 kilometri. Investiţia se ridică la 330.000 lei, lucrările fiind demarate din cursul anului trecut, urmând să fie finalizate în acest an. Tot în 2006, au fost efectuate şi pietruiri de drumuri, spre satul Tomnatic, între Birtin şi Vadu Crişului, pe o lungime de 2,5 kilometri, iar în centrul de comună s-a aplicat asfalt pe o porţiune de drum de trei kilometri şi beton pe un tronson de un kilometru. În prezent, drumurile din localitatea Vadu Crişului sunt asfaltate în proporţie de 80 la sută, iar cele din întreaga comună, în procent de 50 la sută. Primul gospodar al comunei, Dorel Cosma, intenţionează ca în acest an să deruleze un proiect de finalizare a asfaltărilor drumurilor comunei. Proiectul va fi finalizat în cursul acestei luni, după care în scurt timp vor fi începute lucrările propriu-zise, al căror cost a fost estimat la suma de trei milioane de lei. Documentul prevede pe lângă asfaltarea străzilor şi reabilitarea trotuarelor precum şi montarea de rigole pentru scurgerea apelor pluviale. Foto: peisaj Turismul, ţinta numărul 1, ochită de administraţia locală Agenţii economici care au investit pe teritoriul comunei oferă aproximativ 700 de locuri de locuri de muncă pentru localnici, în diverse domenii, amintim doar câteva dintre acestea: asamblarea de produse din mase plastice, producţia de ceramică, de sobe de teracotă, croitorie, producţie avicolă (pui de o zi) etc. Administraţia locală doreşte să atragă noi investitori, în special în domeniul turismului, segment pe care intenţionează să îl dezvolte cu preponderenţă, având în vedere, în acest sens, potenţialul uriaş al zonei. Pe teritoriul comunei există trei pensiuni turistice, iar cabana Vadu Crişului, retrocedată unei persoane fizice la solicitarea acesteia, se află în atenţia Consiliului Judeţean, care doreşte să o cumpere pentru a fi folosită de Muzeul Ţării Crişurilor. Autorităţile locale doresc să construiască şi un pod peste râul Crişul Repede, pentru a creşte accesul turistic în defileu. De asemenea, conducerea muzeului intenţionează să înfiinţeze aici un muzeu al satului. De-a lungul Defileului Crişului Repede există numeroase cavităţi carstice, pe o suprafaţă de 270 de hectare de teren, inclus în ariile protejate. Cea mai importantă dintre acestea este Peştera Vadu Crişului, descoperită de Czaran Gyula în 10 noiembrie 1903. Alături de aceasta alte 15 peşteri sunt incluse în circuitele turistice din defileu (Peştera Devenţului, Caprei, de la Casa Zmeului, Roşie, Fugarilor, Baia Cocoşului etc.). Prima atestare documentară a comunei Vadu Crişului se presupune a fi în anul 1256 sau 1257 şi a devenit renumită ocupând un loc de top în mai multe domenii. Alături de celebra vamă a sării de la Birtin, comuna Vadu Crişului se poate mândri cu biserica ortodoxă , care are cel mai vechi iconostas din ţară, fiind declarată monument al naturii, cu primul liceu din mediul rural din România, iar meşteşugul olăritului este o veche tradiţie în zonă.