Anul revoluţionar 1848 cuprinsese aproape toate naţiunile din Europa. Rând pe rând, însă, aceste revoluţii au fost înfrânte de forţele armate ale aristocraţiei feudale europene, cu excepţia revoluţiei din Ungaria, condusă de Kosuth, care încă din 1849 mai rezista şi ameninţa destrămarea Imperiului habsburgic, condus de la Viena. Pentru evitarea acestui deznodământ, Imperiul habsburgic se aliază cu Imperiul ţarist rus şi împreună îşi propun să lupte pentru lichidarea armatei revoluţionare maghiare. Dar şi aceasta ia măsuri de întărire, mai întâi prin entuziasmul general al poporului maghiar, apoi prin participarea şi constituirea legiunilor militare voluntare ale diferitelor popoare din Europa în cadrul armatei revoluţionare maghiare. Aşa s-au constituit: o mare legiune poloneză, una italiană, una germană şi, spre sfârşit, una română, prin efortul depus de Nicolae Bălcescu. Rezultatul final din această confruntare a fost înfrângerea totală şi definitivă, în august 1849, a armatei maghiare la Şiria, judeţul Arad, capturarea şi executarea celor 13 generali maghiari. În cursul acestor confruntări a apărut cazul Rulikovski. Rulikovski a fost ofiţer în armata ţaristă rusă. El era de origine poloneză şi a fost trimis să lupte împotriva conaţionalilor lui polonezi din legiunea poloneză şi împotriva generalului Bem, comandantul armatei, care era şi el de origine poloneză. Conştiinţa lui şi sentimentele adânci faţă de conaţionalii lui nu i-au permis să lupte împotriva acestora, astfel că a pactizat cu ei, devenind un inamic al propriei lui armate. Dar revoluţia maghiară fiind înfrântă, Rulikovski a fost prins, judecat ca trădător, condamnat la moarte, executat şi înmormântat în cimitirul din Oradea, unde, în fiecare an, la data de 1 noiembrie, "Ziua morţilor", mii de cetăţeni din Oradea de origine maghiară depun la mormântul lui jerbe de flori şi aprind lumânări, ca prinos de recunoştinţă pentru pactizarea lui cu revoluţia maghiară de la 1848, care, de fapt, a fost o pactizare cu conaţionalii lui polonezi şi nu cu ungurii, aşa cum greşit cred astăzi maghiarii din Oradea. Rulikovski n-a pactizat cu revoluţia maghiară şi nici nu-l însufleţeau ideile acesteia, pentru că el provenea din pătura aristocratică din Rusia (nu oricine putea deveni ofiţer în armata ţaristă, în care aveau prioritate odraslele aristocraţilor şi, cu totul excepţional, datorită calităţilor personale, elemente din pătura mijlocie). El a pactizat deci cu conaţionalii lui nu pentru a sprijini sau apăra revoluţia maghiară, cu care nu avea nicio afinitate, ci dintr-un sentiment de frăţie şi solidaritate cu conaţionalii lui polonezi, care erau integraţi în armata maghiară. Aceasta este adevărul istoric şi se cuvine să-l tratăm ca atare.