Află despre mine că-s tare nedumerit şi nu ştiu încotro să o apuc. Rus şi ai lui, pe care alegătorii lor, adică nevestele, îi numesc Grupul de la Cluj, mă înnebunesc să intrăm la guvernare cu orice preţ. Hrebe şi ăilalţi din vechea gardă, în schimb, mă presează să rămânem în opoziţie. Tot cu orice preţ. Atâta m-au tot sucit şi zăpăcit, zilele astea, că eu, unul, nu mai ştiu care e preţul cel mai bun pentru mine şi pentru partid. Pardon, pentru partid şi pentru mine, am vrut să zic. Aşa că, dragă Licuriciule, tu, care m-ai făcut om, te rog luminează-mă, să nu mai îmi zică prostănac Nea Nelu, care să ştii că nu şade degeaba în umbră. Cu drag, Mircea” * Nicholas Taubman răsuceşte scrisoarea între degete, în timp ce zidurile cenuşii şi oamenii transpiraţi se împleticesc sub privirea lui sticloasă: la ce naiba mi-a trebuie mie ambasada dintr-o ţară ca asta? Sigur, plictisitor nu e deloc, cum insinuează vechii săi prieteni din Roanoke, ce-şi închipuie că orăşelul lor e buricul pământului sau, cel puţin, o fărâmă din el. Uite că şi la Bucureşti te poţi simţi ca într-un buric al lumii. Ameninţările teroriste, planurile pentru domolirea arabilor, scutul antirachetă, dificila Rusie, blocajul G8, eşecul din Irak, reducerea emisiilor de gaze din atmosferă - nimic din toate astea nu contează în ţara asta stranie, prea ocupată cu toanele ei pentru a mai fi conectată la agenda lumii. Nici măcar chestiunile ce-i vizează direct nu-i stresează pe ciudaţii de români: nervii lui Putin sau scandalul închisorilor secrete ale CIA de pe teritoriul lor, de pildă. De când au intrat şi în Uniunea Europeană, parcă au tot timpul din lume pentru aiurelile lor. Din punctul ăsta de vedere, sigur, decât pedagogul unei clase de copii isterici, mai bine rămânea el boss-ul liniştit din lumea precisă a pieselor auto. Dar ce dinastie e aceea fără dramul de onorabilitate conferit de o ambasadă, fie ea şi-n România? Mai ajungea JFK preşedinte, dacă bătrânul Kennedy nu-şi aranja postul de la Londra? Bântuit, probabil, de astfel de dileme, ambasadorul american n-a fost, se pare, îndeajuns de convingător. A trebuit să se mai ducă o dată şi cel britanic la o întâlnire cu Geoană. OK, dă ca naiba amestecul ăsta în jocurile interne. Axa Washington - Londra - Bucureşti lasă impresia că funcţionează doar acum, când e vorba de o criză politică în România. Iar preşedintele Bush îşi ocoleşte, tocmai în aceste zile, unul din cei mai obedienţi mateloţi. Preferă să viziteze Bulgaria şi Albania, nu şi gazda bazelor americane, pe care Putin tocmai a ameninţat-o cu rachetele sale nucleare. Însă n-ar fi deloc indicat un popas în viesparul dâmboviţean. Nu numai că n-ar şti cu cine să discute, pentru că totul stă sub semnul unei relativităţi nesănătoase. Dar ar transmite şi un semnal ostil Rusiei, care se oţărăşte tot mai agresiv la o Românie ai cărei exponenţi se manifestă şi peste hotare ca bătuţi în cap de soare. Cum altfel să consideri propunerea lui Meleşcanu pentru manevre militare comune americano-ruso-româno-bulgare, făcută în plină criză internaţională, tocmai dintr-o ţară alergică la orice prezenţă rusească pe teritoriul său, după atâtea traume istorice? Desigur, românii au şi părţile lor bune: au aruncat sute de milioane pe nişte copăi vechi, botezate fregate britanice, iar acum îngroapă bani cu nemiluita într-o autostradă americană spre nicăieri şi nicicând. De aici, însă, până la a hăuli aiurea pe uliţele satului global în care au prins a arde nişte case - e o mare diferenţă. O fi pitoresc şi servil gălăgiosul populist reconfirmat masiv la Cotroceni, dar, după ce şi-a aprins propria ţară, e pe cale să dinamiteze stabilitatea internaţională prin fixaţia lui anti-rusească, potenţată de gafele altor oficiali habarnişti. Deocamdată, ne trebuie linişte la Bucureşti, Băsescu trebuie dublat de un om cu care să ne înţelegem, în rest n-au decât să se facă tâmpiţi între ei cât vor, o fi conchis Bush, aruncându-şi ochii peste ultima epistolă primită din România: „Dragă Licuriciule, pe aici toate-s cum le ştii. Negociem fiecare cu fiecare, ne suspectăm reciproc şi, în general, facem toţi pe nebunii. Eu sunt convins că-mi va ieşi scenariul, dacă mai pui şi matale umărul: conlucrare PSD - PD pentru decapitarea lui Tăriceanu, guvernarea monocoloră - mărul otrăvit pentru PSD, compromiterea lui la putere, după modelul parazitării de către PD a PNŢCD şi a PNL, apoi drum liber în alegeri pentru mine şi partidul meu. Ce zici, îi dai lui Mircică mutarea-n plic, să pot dansa liniştit, în vara asta, la mare, cu ţigăncile? Al tău, Traian”