Cărarea inimii Munţii Bihorului şi Munţii Pădurea Craiului sunt despărţiţi, în celesta lor fiinţare, de una dintre cele mai pitoreşti şi zvăpăiate curgeri de apă existente pe pământ: Valea Iadului, afluentul, alături de Valea Drăganului, cel mai important al Crişului Repede. Râu care, până mai ieri, îşi merita cu prisosinţă numele, Valea Iadului izvorăşte din staţiunea Stâna de Vale, adunându-şi apele din numeroase pâraie şi şuvoaie, unele cu nume desprinse din legendă, altele care vorbesc despre întâlnirea cu omul şi cu viaţa atât de contorsionată şi, totuşi, atât de statornică a celei mai minunate creaţii dumnezeieşti: Izvorul Minunilor, Izvorul Eremitului, Cârligate, Părăuţa, Valurile Miresei, Ieduţu, Valea de Runc, Valea cu Calea, Valea Gugii, Văile Calului, Valea Lupului, Leşu, Peştera cu Apă, Izvorul Davelii, Valea Izvorului, Sălătruc, Valea Lungii, Izvorul Pancului, Valea Bisericii (Dişor), Valea Fatii, Cioroi, Valea Satului, Valea Sărăcelului, Valea Rea etc. De-a lungul văii, până la confluenţa cu Crişul Repede, se întind trei sate - Bulz, Munteni (Sărăcel) şi Remeţi -, precum şi o sumedenie de cătune, răspândite pe coamele munţilor şi prin rarişti de foioase, ascunse, în general, privirii, întemeieate de familii fugare din faţa vicisitudinilor istoriei şi axate pe "comunitatea de sânge", ele luându-şi numele de la "ăl bătrân", "moşul": Costeşti, Măteşti, Popeşti, Sturzăşti, Mujdieşti, dar şi Poiana, Tomnatic, Fruntineşti (de la Coasta Frunţii) sau Faţa Arsă. Dacă toate aceste toposuri nu adună mai mult de o mie de numere de casă şi în jur de patru mii de locuitori, o nouă aşezare, mult mai recentă, Coada Lacului - sat de vacanţă, întruneşte cam jumătate din numărul total al locuinţelor comunei Bulz, fiind cea mai aglomerată şi pestriţă aşezare din zonă, situată în amonte de Barajul de acumulare Leşu, într-o splendidă poiană, până în urmă cu 15-20 de ani fânaţă şi păşune aparţinătoare de Remeţi, Curăţele, Budureasa, Cresuia, Beiuşele etc. Farmecul ieşit din comun al Văii Iadului îl dau varietatea formelor de relief, pădurile de foioase şi conifere, apele tumultoase croindu-şi vad printre stâncării şi prăpăstii, într-un cuvânt - sălbăticia care încântă ochiul şi pasul turistului şi drumeţului sosit de te-miri-unde pentru a se recrea, părăsind buncărele de beton şi sticlă ale oraşelor. Altfel, zona este săracă, aridă, propice eventual pentru creşterea animalelor, pescuitului şi vânatului sportiv, exploatării lemnului şi extracţiei bauxitei, domenii care au susţinut material oamenii locului, bună parte dintre ei veniţi de pe alte meleaguri, în vremi de restrişte sau în căutare de lucru. De altfel, de la începutul secolului XVI, când este atestat documentar Bulzul, populaţia a crescut lent, ca şi extinderea aşezărilor, abia de pe la finele veacului al XVIII-lea având date certe pentru aceste localităţi, supranumite de autorităţile austro-ungare Valea Tâlharilor, fiindcă ele au fost populate de acoliţii răzvrătiţi ai lui Horea, care-şi căutau scăparea în munţi, de unde ieşeau la împărţirea dreptăţii ca nişte adevăraţi lotri, cărora le era mai dragă libertatea decât viaţa. Viaţă care va cunoaşte o prosperitate quasi-generală în anii socialismului, odată cu extinderea lucrărilor hidroenergetice şi de extracţie a bauxitei, a exploatării lemnului şi amenajărilor şi reamenajărilor silvice. Turism şi istorie Zona turistică Valea Iadului a fost "descoperită" relativ târziu, cam odată cu cea a Stânii de Vale. Începutul secolului XX, însă, mai ales primele decenii, au adus calea ferată industrială (forestieră), care, de la Gura Iadului (Stâna de Vale-haltă), s-a extins, peste 40 de km, până la staţiunea Stâna de Vale, facilitând transportul pe o rută în care sălbăticia, natura virgină, cu toate darurile ei divine, îşi dădeau mâna cu ospitalitatea ţărănească şi cu extraordinara bunăcuviinţă, hărnicie şi frumuseţe spirituală a românului de la munte, care, trăind mai aproape de Cel Ceresc, trăia mai aproape şi de semen, şi de darurile şi harurile unui mediu în care liniştea şi pitorescul erau îngemănate. "Şin-autobusul", vagoanele de călători deschise, "mocăniţele" care circulau cu 10-15 km/h gâfâind din toate încheieturile, drezinele sunt mijloacele de transport care, mai ales în timpul verii, purtau călătorii îndrăgostiţi de natură spre proaspăta staţiune Stâna de Vale, unde se tratau diferite afecţiuni psihiatrice şi psihice, ca şi boala lui Basedow, de unde se făceau drumeţii şi excursii în împrejurimile fantaste ale legendarului Izvor al Minunilor, la peşteri, cascade sau izvoare înnobilate cu virtuţi terapeutice şi catharsice. Clubul Turistic Bihor a purtat şi el intense acţiuni de popularizare a frumuseţilor şi minunăţiilor zonei, Valea Iadului devenind unul dintre locurile preferate ale turiştilor, poate şi datorită accesului mai uşor - pe linia ferată Oradea-Cluj, apoi de calea ferată industrială, cu un program riguros stabilit şi respectat. Pensiunile Fonagyi şi Sziksayi, din Remeţi, sunt renumite, ele oferind confort şi divertisment drumeţilor şi turiştilor împătimiţi, între cele două conflagraţii mondiale. Aici, venind dinspre Ciucea, s-au recreat şi poeţii de mare vogă atunci - Octavian Goga şi Lucian Blaga. Bătrânii satului îşi mai aminteau încă, prin anii `60 ai secolului trecut, de cuvântările lui Goga şi de plăcerea pescuitului la păstrăv a lui Blaga. Ba, mai mult, un arhitect renumit în epocă, Anton Szalerbeck, şi-a construit aici o casă de vacanţă, exemplu urmat şi de câţiva avocaţi orădeni. Să mai amintim că, pe la începutul anilor `50 ai celuilalt veac, un tânăr pictor - Coriolan Hora - realiza, pentru lucrarea de diplomă, trei tablouri de o enormă putere evocatoare, care pun în lumină o lume apusă, o combinaţie ciudată de Ev Mediu şi de pătrundere a industrializării capitaliste. A urmat o perioadă de "recesiune" a turismului, de aproape două decenii. Au contribuit din plin, la aceasta, noul regim politic, inundaţiile din `58, distrugerea căii ferate forestiere şi timpul necesar pentru construirea unui drum forestier modernizat, deşi îngust, apoi lucrările hodroenergetice, care s-au întins şi ele pe o perioadă destul de îndelungată. Ca-n socialism, desigur, cu cincinale în patru ani - jumate! Motelul Leşu şi Transilvania Tour Socialismul şi-a avut, însă, şi părţile lui bune. Cam spre finele edificării barajului de la Leşu, s-a construit şi un motel, cu două corpuri de clădire, care s-a dat în folosinţă în primii ani ai deceniului şapte al secolului XX. Erau construcţii moderne, cu toate dotările necesare. Sub "bagheta" managerială a d-lui Aron Alb, douăzeci de ani mari şi laţi s-a desfăşurat aici un turism de clasă. Fie vară, fie iarnă, gradul de ocupare a clădirii principale a întrecut aşteptările. Tabără pentru elevi, loc de cantonament pentru sportivi sau de desfăşurare a diferite simpozioane şi colocvii interjudeţene şi naţionale etc., Motelul Leşu a fost totdeauna o gazdă mai mult decât ospitalieră. Şi, fiindcă vara nu prididea cu cazarea turiştilor, dl Aron Alb, prin mijloace numai de el ştiute, a amenajat şi două campinguri, unul la Coada Lacului, şi o "ciupercă"-restaurant, şi unul la Bulz-Pustă. Dar, tăvălugul "revoluţiei" a înlăturat bruma de turism atât de greu şi cu multă trudă însăilată. Oamenii firmei "Aktaa", care şi-a întins ghiarele peste acest popas privilegiat, printr-un management extrem de prost orchestrat, au adus în stare de "faliment" unitatea, construcţiile degradându-se, iar turiştii începând să ocolească această perlă a Bihorului. A proliferat, în schimb, construcţia de case de vacanţă la Coada Lacului şi au apărut primele semne de agroturism, timide însă şi extrem de reduse ca număr. Cooperaţia cădea şi ea, iar urmaşele defunctului OJT erau în declin. Şi, totuşi, ceva trebuia să se întâmple! Ceva ce plutea în aer şi-şi căuta loc de manifestare... * Trecerea Motelului Leşu şi a celor două campinguri în "lanţul" Transilvania Tour a avut consecinţe imediate. În primul rând, prin declanşarea unui program de investiţii de amploare, vizând recondiţionarea clădirilor şi, apoi, dotarea şi mobilarea celor 59 de camere (cu două şi trei paturi), a restaurantului cu terasă, a barului de zi şi a încălzirii centrale, a parcării proprii. A fost achiziţionat şi terenul aferent campingului de la Coada Lacului, efectuându-se modernizări şi aici. Astfel că, astăzi, motelul şi căsuţele cunosc, parcă, o nouă viaţă, devenind neîncăpătoare pentru turiştii din Bihor şi judeţele limitrofe, dar şi din Ungaria, Austria şi Germania, care şi-au regăsit aici climatul propice unui concediu sau petrecerii week-end-urilor. În plus, clima blândă mai tot tot timpul anului, aerul ozonat, nepoluat, numeroasele căi de acces oferă posibilitatea şi condiţiile optime pentru drumeţii şi excursii - de câteva ore sau o zi, pe jos sau cu maşina - la Peştera Meziad, Stâna de Vale, Peştera Urşilor, Barajul Drăgan, Valea Drăganului, dar şi la cascadele şi peşterile din ţinut, Valea Iadului fiind cea mai bogată zonă carstică din ţară (cu peste 300 de peşteri, grote şi caverne înregistrate). Regăsirea de sine Omul se întoarce la natură pentru a-şi regăsi obârşiile şi pentru a se împărtăşi din marea taină a creaţiei. Dar şi pentru a se elibera de stresul cotidian şi a se energiza. Valea Iadului, prin frumuseţea de vis şi condiţiile deosebite pe care le oferă, este un astfel de topos natural, capabil a elibera şi regenera, a încânta şi a statornici dragostea pentru "sălbăticie" şi înaltă comuniune spirituală cu fanbulosul natural. Cine a urcat o dată dealurile şi povârnişurilor munţilor de aici, cine s-a cuminecat o dată la "preoţii" pădurilor de aici, cine a îngenuncheat într-o biserică-peşteră de aici, cine a ascultat o dată muzica divină a cascadelor şi pâraielor de aici, liniştea de început de lume a nopţilor, acela, în mod sigur, va veni şi a doua oară, şi va reveni mereu. Fiindcă aici, pe Valea Iadului, Dumnezeu s-a întrecut pe sine, conjugând materia şi visul, bucuria adâncă şi spaima, frumuseţea şi sălbăticia într-o armonie structurală fără seamăn. Fiindcă aici, zeii cuvântului au inventat legende şi cântece nepereche. Fiindcă aici, omul se regăseşte pe sine şi condiţia sa paradisiacă...