Duminică, 2 octombrie - „Cântă pădurea” în Valea Crișurilor
Direcția Silvică Bihor, alături de Garda Forestieră Oradea și Fundația „Muzsikal as erdo”, organizează evenimentul cultural-artistic, deja tradițional, „Cântă pădurea”. Festivalul care, de la an la an, s-a bucurat de o audiență tot mai mare, se va desfășura duminică, 2 octombrie, în pădurea din apropierea Băilor 1 Mai, începând cu ora 11.00.
Anul acesta, „Cântă pădurea” împlinește 19 ani, în Bihor fiind cea de-a 7-a ediție. Printr-o serie de evenimente, programul oferă programe pentru toți membrii familiei, de la mic la mare. Aici, pădurea nu este doar un loc de desfășurare a evenimentelor, ci un spațiu/o modalitate de învățare, educație, artă și o adevărată sursă de refacere fizică și mentală.
Programul „Cântă pădurea” va cuprinde, printre altele, plimbări prin pădure cu pădurari, concerte de muzică clasică și populară, pregătirea tradițională a gemului de prune, sesiune de atelier pe tematica reciclării, prezentare despre compostare, meșteșuguri, atelier de conștientizare a mediului, lectura despre mediu, tur cu bicicleta, produse locale.
Artiștii, interpreții și ansamblurile care vor întreține atmosfera cu muzică clasică și populară sunt: Csik Janos și Mezzo, Filarmonica de stat Oradea, Filarmonica de stat județul Bekes din Ungaria, Teatrul de păpuși „Napsugar” din Bekescsaba, Școala de Arte din Oradea etc.
Programul „Cânta pădurea” în Valea Crișurilor se va desfășura ca urmare a unei cooperări exemplare dintre „pădurari” (administratorii de păduri), artiști locali, organizații civile și municipalitate.
„Scopul principal al evenimentului Cântă pădurea este ca, folosind puterea pădurii, a muzicii și a artei, să direcționeze vizitatorii spre un mod de viață sustenabil și conștient față de mediu. Valorile programului sunt actuale: conștientizare, consolidarea comunităților locale, importanța cooperării, susținerea valorilor locale și a agriculturii durabile, consumul produselor locale, păstrarea tradițiilor în Bazinul Carpatic, cunoașterea florei și faunei pădurilor, protectia mediului înconjurător, viața în armonie cu natura”, transmit organizatorii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.