Ecoul duminicilor de altădată a răsunat din nou în inima Bihorului - „Danț pe Valea Mîșchii”
În satul Borod din Bihor, timpul parcă s-a oprit în loc. Peste 200 de dansatori, sosiți din zona Aleșdului și din localitățile învecinate, au dat viață unui tablou viu al satului românesc de odinioară, în cadrul evenimentului „Danț pe Valea Mîșchii”, cu ocazia căruia s-a filmat și un documentar impresionant.
Atmosfera a fost întocmai ca în duminicile de altădată, când, după Sfânta Liturghie, satul întreg se aduna în jurul muzicii și al dansului, la îndemnul preotului. Acest fragment din documentar a fost filmat în cea mai mare biserică de lemn din Bihor, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Beznea, datată din anul 1723.
Ulterior, echipa de organizatori a fost primită cu căldură de o doamnă octogenară, într-o casă autentică din sec. al 19-lea, păstrată ca pe vremuri. Aici s-a înregistrat o discuție despre ce a însemnat, de-a lungul timpului, dansul în viața comunității de pe Valea Mîșchii. La această întâlnire au participat: Florea Crișu - coregraf și specialist în arta dansului popular, Nicolae Gârz din partea Ansamblului „Bărdauța” din Borod și reprezentant al Asociației Etnos-Ethos, prof. Liviu Buțiu - managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, Mihai Venter - dansator în vârstă de 79 ani, păstrător al tradiției locale și al dansului și Viorica Martin, în vârstă de 84 de ani, păstrătoare a tradițiilor, a patrimoniului material de pe Valea Borodului și gazda casei. Discuțiile s-au încheiat firesc, cu un joc întins chiar pe vatră, în mijlocul casei.
Tarafurile tradiționale din Bihor, cu vioara cu goarnă și doba în prim-plan, au însuflețit danțul ce a urmat pe Valea Mîșchii, nu înainte ca dansatorii să fie primiți, rând pe rând, cu pâine și sare de către gazde. Muzica autentică a însoțit dansuri vechi, păstrate cu grijă în memoria locală, transformând evenimentul într-o adevărată lecție vie de folclor, toate documentate cu grijă de echipa de filmare și echipa responsabilă. Printre cei ce au dansat cu mândrie în cadrul acestui eveniment se numără ansamblurile „Datina” din Aleșd, „Dorulet” din Luncșoara, „Codrenii Bihorului” din Roșia, „Nuntașii Bihorului” din Oradea, Atelier de Joc Popular din Zalău și Grupul de Datini și tradiții din Negreni.
Pe lângă momentele coregrafice, participanții și vizitatorii s-au bucurat de bucate alese, pregătite de localnici din ingrediente locale, după rețete moștenite din bătrâni.
Documentarul dedicat acestor dansuri și tradiții este un proiect unic în România, inițiat de managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, prof. Liviu Buțiu, coordonat împreună cu Nicolae Gârz - Asociația Etnos-Ethos din Borod și realizat cu sprijinul Televiziunii Române și al Arhivei Naționale de Folclor – filiala Cluj. Filmările continuă și în săptămânile următoare, lansarea documentarul care va păstra vii dansurilor și obiceiurilor specifice Văii Mîșchii, va fi anunțată pe paginile de social media ale CCJB.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.