Interviu cu prof. univ. dr. Mihai DRECIN, de la Universitatea din Oradea - În ce calitate participaţi la această suită de interviuri, iniţiate de revista noastră, privind cunoaşterea vieţii şi activităţii lui Emanuil Gojdu? - Sunt directorul Departamentului de Istorie al Universităţii din Oradea şi unul dintre cei trei vicepreşedinţi ai Fundaţiei Gojdu - cu sediul la Sibiu. Veţi spune: de ce un orădean este vicepreşedinte al fundaţiei sibiene Gojdu? Pentru că, după cum se cunoaşte, macedo-românul Emanuil Gojdu s-a născut la Oradea. Aici a făcut primele şcoli şi le-a continuat la Budapesta, a devenit avocat, apoi a făcut carieră în lumea juridică a Imperiului dualist austro-ungar. În Oradea şi în Bihor există un veritabil cult pentru Emanuil Gojdu, marele român care prin Testamentul lăsat la moartea sa, prin banii pe care i-a acumulat din afaceri, dar mai ales din avocatură - fiind un avocat de excepţie, a facilitat câtorva mii de tineri transilvăneni să urmeze cursurile liceale şi universitare. Deci, Emanuil Gojdu a pregătit o parte din intelectualitatea transilvăneană de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, care în fond a realizat Marea Unire. - Vă rugăm să faceţi şi alte precizări care îl situează pe Emanuil Gojdu în mentalul românesc... - Sigur, în istoriografia românească, mai veche şi mai nouă, Emanuil Gojdu apare ca o personalitate "controversată". În primul rând, el a trebuit să se afirme în lumea politică şi intelectuală maghiară de la Budapesta, a fost obligat să facă o politică de echilibru între interesul naţional românesc, sentimentele sale indiscutabil româneşti şi faptul că elita politică maghiară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu privea cu ochi buni elitele celorlalte naţiuni care puteau, la un moment dat, să le pericliteze poziţia în statul dualist, insistând tot mai mult pe recunoaşterea unor drepturi fireşti. De aceea, unii dintre istoricii noştri care s-au ocupat de viaţa şi activitatea lui Gojdu îi scot în evidenţă şi accentuează unele cedări ale lui Gojdu, vis-a-vis de politica maghiară, alţii îi scot în evidenţă naţionalismul manifestat prin textul Testamentului său prin care, de fapt, îşi dă proba valorii lui de iubitor al naţiunii. - De ce noi, românii, suntem predispuşi să organizăm "campanii" pentru a face cunoscută valoarea unor oameni importanţi, cum ar fi, de pildă, cel despre care vorbim acum, de ce nu acţionăm cu fermitate, impunându-ne punctul de vedere? - Despre Emanuil Gojdu s-a scris suficient de mult şi până în 1918, s-a scris destul de mult în perioada interbelică, când mulţi dintre bursierii gojdişti au ajuns universitari, oameni politici în România Mare, în Ungaria şi Austria. Mai puţin s-a scris la sfârşitul anilor `40 şi în 1950, când regimul politic din ţara noastră era sub controlul Moscovei. S-a scris tot mai mult din momentul în care a început liberalizarea regimului comunist în România sub Gheorghe-Gheorghiu Dej, mai ales după 1965, sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu. Celui mai important liceu din Oradea i-a fost atribuit numele lui Emanuil Gojdu, iar personalitatea sa este venerată la nivelul tuturor generaţiilor de elevi gojdişti de la Oradea. Totuşi, este parcă un făcut că noi, românii, ne reabilităm personalităţile şi încercăm să le menţinem în mentalul generaţiilor tinere mai mult prin campanii, adică din când în când, la anumite cifre rotunde de la naştere şi de la moarte. Nu realizăm o activitate continuă, aş zice, după model nemţesc, ceea ce dovedeşte slăbiciuni din partea celor care conduc destinele culturii naţionale. Sigur, după 1990, Emanuil Gojdu a revenit în forţă prin acţiuni ca: sesiuni ştiinţifice, s-a ridicat o statuie în plin centrul Oradiei, unde se depun coroane şi flori cu ocazia zilelor legate de naşterea şi moartea lui Emanuil Gojdu, iar în 2002, când s-a aniversat bicentenarul naşterii lui Emanuil Gojdu, forurile bihorene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, Academia Română şi Mitropolia Ortodoxă a Ardealului au organizat un şir de acţiuni prin care Gojdu a fost redat memoriei româneşti, mai aproape de adevărul de până acum. Astfel, în februarie 2002, a fost organizată o Sesiune de comunicări ştiinţifice la Ambasada României de la Budapesta, manifestare reluată în oraşul Gyula (Ungaria). O Sesiune de comunicări a avut loc şi la Oradea, iar în 30 octombrie 2002 la Academia Română, în prezenţa preşedintelui acesteia, academicianul Simion, a primului-ministru de atunci, domnul Adrian Năstase şi a ministrului de Externe, domnul Mircea Geoană. Manifestarea a fost deosebit de reuşită, vernisându-se şi o expoziţie. Mai amintim Sesiunea ştiinţifică desfăşurată la Mănăstirea Sâmbată, sub patronajul Mitropoliei Ortodoxe de la Sibiu, care a încheiat ciclul acţiunilor dedicate bicentenarului naşterii marelui mecenat. În mod cu totul deosebit, se cuvine a fi amintită iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe şi a Prefecturii Bihor. Din fonduri guvernamentale, s-a reuşit să fie refăcut baldachinul de la mormântul lui Emanuil Gojdu de la Budapesta, care în acest an, în luna februarie, a fost remontat, moment căruia i-a fost închinată o ampla suită de manifestări. - În încheiere, câteva gânduri în legătură cu tergiversata problemă a retrocedării bunurilor ce aparţin de drept (prin Testament) Fundaţiei Gojdu de la Sibiu... - Din păcate, problema "Caselor Gojdu" de la Budapesta, care, potrivit Statutelor Fundaţiei, ar trebui să revină statului român, încă nu este rezolvată. Deşi partea română a depus eforturi în acest sens, se pare că guvernul de la Budapesta, care se pretinde mai european decât guvernul nostru şi toţi românii la un loc, în mod foarte subtil, caută să amâne sine die returnarea proprietăţilor către Fundaţia Gojdu. Dacă noi, românii, şi guvernele de la Bucureşti de toate coloraturile politice de după 1990, am înţeles că imobilele trebuie retrocedate foştilor proprietari, indiferent de originea lor etnică, eu cred că şi guvernul de la Budapasta ar trebui să-şi probeze europenismul pe care-l clamează cu orice ocazie. Altfel, noi dovedim că suntem europeni, iar Budapesta îşi încalcă încă acest statut. P.S. Redacţia ziarului "Crişana" care apare la Oradea a hotărât să publice (desigur, în reluare) toate articolele ce vor apărea în revista noastră în acţiunea Gojdu, desigur cu aprobarea acestei reviste. O altă iniţiativă lăudabilă: conducerea Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" a hotărât ca reportajele şi interviurile ce apar despre viaţa şi activitatea lui Gojdu să fie dezbătute în cadrul orelor de dirigenţie.