Promoția 1967/1968 a Școlii Generale Săldăbagiu Mic, comuna Căpâlna, doresc să realizeze, pe 15 iunie, prima lor întâlnire, după o jumătate de secol de la absolvire, într-un cadru organizat.

Este o inițiativă care cu siguranță va prinde viață, deoarece promotorul acestei idei, fostul absolvent Mihai Popa, este la fel de sprinten chiar după 50 de ani de la absolvire, iar setea lui de viață în ciuda „ghioceilor de la tâmple” este una mai mult decât vizibilă. „Cu ajutorul lui Dumnezeu sper ca ziua de 15 iunie să fie una de neuitat din viața noastră, a celor care în urmă cu 50 de ani am devenit  absolvenții școlii din Săldăbagiu Mic. Sigur, de-a lungul anilor ne-am mai întâlnit, însă doresc să avem o reîntâlnire în aceeași clasă unde a fost leagănul copilăriei noastre, de fapt una din cele mai frumoase perioade din viața noastră, ca a tuturor, de altfel, pe băncile școlii. Evident, mulți dintre foștii noștri dascăli au plecat la cele veșnice, ca și dintre foștii noștri colegi din păcate, de altfel, însă am convingerea că cei care sunt în viață vor răspunde prezent la citirea catalogului, după ce în prealabil clopoțelul va suna din nou pentru noi, foștii colegi, dar mai ales prieteni. Spun cuvântul prieten cu un argument foarte solid, acela că de-a lungul timpului mulți dintre noi am ținut legătura prin diferite mijloace, iar în ultima perioadă, datorită tehnicii moderne, aceasta a fost și mai strânsă”, a spus, plin de convingere, inițiatorul acestei întâlniri, Mihai Popa, stabilit în Ștei. „Aș mai dori, dacă evident se poate, să adăugați la numele fiecărui absolvent și porecla din sat, prin aceasta șansele de a fi în număr cât mai mare la întâlnire s-ar mări în mod considerabil”, a mai adăugat Mihai Popa, oferind și o poză de grup, bine păstrată, făcută în ziua absolvirii. Astfel, în rândul de sus, de la stânga la dreapta: Ioan Ban (cu porecla Ioanea Lii),  Gheorghe Todea (Ghițu Antiți Tolichi), Crăciun Gălășel (Crăciunea Petri Toli), Viorica Buna (Viorica Poiti), Ioan Faur (Nelu Petruchi), Mihai Zbârcea (Mihăița Teodorichi), Doina Popa (Doina Petri Brușului), Gheorghe Sferle (Ghițu Petruchi Toderuți), Gheorghe Buna (Ghițu Buhi), Ioan Iova (Ioanea Sandrului Ionichi), Mihai Popa (Mișu Sandru Brușului), Gheorghe Faur (Ghițu Niculai Vechi Vasalii), Ioan Todea (Nelu Ruzi), Aurica Popa ( Aurica Floari Pitarati). Rândul de jos: Viorica Iova (Viorica Puicului), Maria Ciungan (Măria Popii Șoichi), Ana Cuciula (Nuțica Mitri), Maria Cărăsan (Măria Nuțichi Mișchi Toderii), Dirigintele Viorel Jurcan, Veturia Todea (Turica Todosâi), Veturia Dărăban (Turica Deichi), Mina Iova (Mina Petri Haiului). „Toți care mai suntem în viață, cu mult respect pe această cale invităm toți dascălii care mai trăiesc să fie prezenți pe data de 15 iunie la deschiderea catalogului pentru a citi prezența, dar mai ales pentru depănarea celor mai frumoase aminitiri din acele minunate timpuri”, a mai specificat Mihai Popa. Cei interesați de acest eveniment sunt rugați să sune la numărul de telefon 0745 890 254, până cel mai târziu pe 1 mai 2018.