După 39 de ani de muncă, mare parte petrecuţi în magistratură, judecătorul orădean Gheorghe Groza a devenit pensionar cu acte în regulă, predând la începutul acestui an ştafeta mai tinerei sale colege Dana Cigan, cea care a câştigat concursul pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Oradea. Puţini ştiu însă că Gheorghe Groza a ajuns judecător după ce a ratat admiterea la facultatea de... chimie industrială.


După absolvirea Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Gheorghe Groza a fost repartizat ca notar la Notariatul de Stat în Beiuş. „Când am fost repartizat în Bihor, am zis că rămân două, trei săptămâni. Am stat 39 de ani."
Întrebat ce ar face dacă ar fi să o ia de la capăt, judecătorul spune zâmbind: „Probabil aş încerca din nou la chimie industrială..."
A intrat în magistratură pe 16 februarie 1974, întâi ca judecător la Beiuş, iar apoi la Judecătoria Oradea. Din 1991, magistratul a avansat la Tribunalul Bihor, însă a activat ca preşedinte al Judecătoriei Oradea până în 1993, când a fost promovat ca judecător la Curtea de Apel, întâi ca preşedinte al Secţiei Penale, iar apoi ca vicepreşedinte. Din 1 martie 2005, în urma unui concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, Gheorghe Groza a devenit preşedintele Curţii de Apel Oradea. Din februarie 2009, judecătorul a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fiind astfel primul magistrat orădean care a făcut parte, până anul trecut, din acest for.


„Nu am condamnat pe nimeni la moarte"
De-a lungul carierei, Gheorghe Groza a soluţionat mii de dosare penale, cu mii sau zeci de mii de inculpaţi. „Sunt mai multe cazuri pe care şi acum le ţin minte. Am judecat în '86 - '87 un dosar de delapidare cu 30 de inculpaţi şi peste 300 de martori. Era vorba despre un şantier de construcţii şi paguba a fost de câteva zeci de milioane de lei, pe vremea aceea. Au fost condamnaţi toţi inculpaţii, inclusiv directorul, la închisoare. Într-un astfel de dosar puteam, atunci, să dispun condamnarea la moarte. Am avut echilibru şi nu am făcut-o. În toată cariera mea nu am condamnat pe nimeni la pedeapsa capitală", spune fostul preşedinte al Curţii de Apel Oradea.
Deşi avea dreptul să o facă, Gheorghe Groza nu a deţinut niciodată o armă. În schimb, a apelat la protecţie atunci când a fost cazul. „Am fost ameninţat cu moartea chiar în sala de judecată. Am fost ameninţat şi din penitenciar. O perioadă delicată pentru mine a fost prin 2000, când eram preşedintele Secţiei penale la Curte. Primeam telefoane noaptea, ameninţări cu moartea şi aşa mai departe. Deşi stăteam aproape de instanţă, am solicitat o maşină care să mă ducă şi să mă aducă la muncă. Problemele s-au rezolvat ulterior", povesteşte Gheorghe Groza, precizând că, în schimb, s-a întâlnit şi cu situaţii în care persoanele pe care le-a condamnat s-au reabilitat, şi-au întemeiat familii şi i-au mulţumit ulterior.

Unitatea, cea mai mare realizare
Deşi o mare parte din cei aproape 40 de ani de carieră i-a petrecut în funcţii de conducere a unor instanţe bihorene, magistratul Gheorghe Groza se fereşte să îşi expună realizările ca manager. Crede că cele mai mari reuşite ale sale sunt legate de unitatea pe care a reuşit să o creeze între judecători şi între judecători şi personalul auxiliar. „Toţi cei cu care am lucrat sunt oameni deosebiţi şi le mulţumesc pentru asta. Cea mai mare realizare a mea a fost că am creat o unitate între judecători şi personalul auxiliar. Am trăit o experienţă minunată alături de colegii mei. Una deosebită a fost şi prezenţa mea în CSM. Am avut ocazia să particip la întâlniri în străinătate pe sistemul judiciar, am participat la patru întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu legate atât de protestele din sistem din 2009, cât şi de rapoartele pe justiţie. Colegilor mei le mulţumesc pentru rezultatele bune pe care le-am obţinut împreună, iar dorinţa mea cea mai mare este să rămână în aceleaşi relaţii, să se respecte şi să ţină cont de faptul că cei din personalul auxiliar sunt aliaţii noştri", a precizat magistratul. În ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă justiţia în prezent, în opinia sa, unul dintre principalele neajunsuri este lipsa de personal. „Este cea mai mare problemă, alături de dotările materiale. La Oradea am reuşit, din 2005, de când am devenit ordonatori secundari de credite, să mai rezolvăm din dotări. De asemenea, am început demersurile pentru reabilitarea sediului Palatului de Justiţie şi am încredere că noua conducere va duce la bun sfârşit aceste demersuri", îşi exprimă convigerea judecătorul. Chestionat vizavi de un subiect sensibil, pensiile magistraţilor, proaspătul pensionar recunoaşte că s-au făcut şi greşeli. „Unii dintre colegii noştri, spre exemplu cei detaşaţi sau delegaţi ca directori de penitenciare, aveau o grămadă de sporuri. Pe vremea în care se calcula pensia faţă de veniturile din ultima lună, mulţi îşi luau atunci tot felul de sporuri şi sigur că se ajungea la o sumă foarte mare. S-au făcut şi greşeli, însă eu consider că după munca depusă şi stresul la care am fost supuşi, se justifică", mai spune magistratul.

„Am rămas orfan de mamă pe când aveam zece ani. Am avut, în schimb, un tată bun şi o soră mai mare care au avut grijă de mine. În ceea ce priveşte acum familia mea, sunt căsătorit, soţia mea, şi ea pensionară, a fost grefier şef la Judecătoria Oradea. Din prima căsătorie am două fiice şi sunt şi bunic. Nu am foarte multe regrete. Regret că în 1995 nu am dat curs solicitării de a preda la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea. M-am considerat un practician. Regret că a trecut timpul atât de repede şi trebuie să plec. O să stau să mă liniştesc o lună, două. Deocamdată mă simt aşa, ca în concediu. Nu cred că o să rezist mult să stau acasă şi să nu fac nimic. Nu mă văd avocat, aşteptând pe coridoare. Mă gândesc să fac politică" - Gheorghe Groza.

„Primul cuvânt care-mi vine în minte atunci când este vorba despre domnul preşedinte este echilibru. Pe lângă o foarte bună pregătire profesională, domnul preşedinte a ştiut întotdeauna să aşeze lucrurile, să determine prin simpla prezenţă aplanarea conflictelor şi să-l facă pe fiecare să fie conştient de propria valoare, nefăcând nicio diferenţă în funcţie de calitatea pe care o are, de judecător, grefier, arhivar sau personal contractual. Fiecare dintre noi, atunci când avea o problemă, avea o uşă deschisă şi de fiecare dată găsea un sprijin şi un ajutor concret. Fiind unul dintre cei mai buni judecători în materie penală, dacă nu cel mai bun, a ştiut să aplice legea în aşa fel încât pedeapsa să fie, aşa cum spunea profesorul Dongoroz, o bună măsură, neuitând că legea se aplică unui om. Nu voi uita că, la un moment dat, mi-a mărturisit că uneori noaptea se gândea dacă aplică o pedeapsă de doi, trei ani, pentru că nici măcar o zi petrecută în detenţie nu este uşoară. Mulţi dintre noi au crescut atât profesional, cât şi uman lângă domnul preşedinte, învăţând să fim nu numai grefieri sau arhivari, ci şi oameni, care pot să le zâmbească celor din jur şi să facă în aşa fel încât fiecare să plece mulţumit, chiar dacă nu şi-a rezolvat problema" - Cornelia Precup, grefier Curtea de Apel Oradea.