În Beznea, Ceica, Sântandrei, Tileagd şi Oşorhei - Alte cinci platforme de deșeuri deschise
În localitatea Beznea, comuna Bratca, s-a deschis sâmbătă, centrul de colectare a deşeurilor voluminoase. În această săptămână, urmează să fie deschise platformele din localităţile Ceica, Sântandrei, Tileagd şi Oşorhei.
Sâmbătă, 14 septembrie, s-a deschis centrul de deșeuri în localitatea Beznea, din comuna Bratca. Locuitorii din comunele Bratca, Borod și Bulz vor putea depozita gratuit deșeurile în fiecare sâmbătă, între orele 10.00 – 18.00. „Centrul din Beznea (Dealul Vremești/ Berc) este administrat de operatorul Salubri SA Aleșd. Accesul la platfoma de colectare va fi permis doar vehiculelor cu sarcina utilă maximă de 1,5 tone, identificarea cetățenilor urmând să se facă pe baza cărții de identitate”, precizează Consiliul Judeţean Bihor.
În această săptămână, se vor deschide platformele de deșeuri din alte 4 localități. Centrele de colectare vor fi deschise o dată pe săptămână, între orele 10:00 – 18:00, conform următorului program: luni - Centrul de colectare din Ceica, destinat locuitorilor din comunele Ceica, Drăgești și Sâmbăta; marți - Centrul de colectare din Sântandrei, destinat locuitorilor din comunele Sântandrei și Girișu de Criș; miercuri - Centrul de colectare din Tileagd, destinat locuitorilor din comunele Tileagd și Brusturi; joi - Centrul de colectare din Oșorhei, destinat locuitorilor din comunele Oșorhei și Ineu.
Odată cu deschiderea noilor CAV-uri, bihorenii au la dispoziție 10 astfel de platforme în tot județul pentru depozitarea deșeurilor mari (Aleșd, Beiuș, Marghita, Salonta, Vadu Crișului, Bratca, Ceica, Sântandrei, Tileagd, Oșorhei).
Fiecare centru este dotat cu 12 containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a deșeurilor precum materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri cu conţinut periculos.
Platformele fac parte dintr-o rețea de 32 de CAV-uri, proiect inițiat de Consiliul Județean Bihor și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group, derulat în parteneriat cu primăriile.
Consiliul Județean Bihor și ADI Ecolect gestionează construirea și dotarea platformelor. Primăriile asigură condițiile necesare exploatării acestor centre de colectare separată a deșeurilor și emit regulamentul prin care acestea vor putea deservi și alte unități administrativ-teritoriale.
Acest proiect are scopul de a încuraja bihorenii să sorteze și să recicleze mai ușor deșeurile, prin aducerea lor la aceste centrele de colectare. Astfel, întreaga comunitate contribuie la protejarea naturii, reducerea poluării și previnirea depozitărilor ilegale a deșeurilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.