Motto: „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” (M. Eminescu).

TIMPUL necruțător a înghețat pe nesimțite 60 de ani. N-au fost zadarnici, ne-am clădit o iubită prietenie, creștină, bazată pe Cinste și Bunătate.

 

Terminasem anul II de facultate, elev al Marelui savant David Prodan și a asistentului său Alexandru Husar, devenisem o „mică piesă”: „Seniorul seminarului de istorie medie”, dar eu doream să devin doar arheolog de teren, cum am și fost – până azi, la pensie! Pe atunci eram foarte mândru, nu cu istoria medie, ci cu cea veche, profesorul Naum traducea „De origine et situ Germanorum. Momente mari!

La profesorul Ștefan Pascu mergeam la cursul despre Horea, cu colegii de la Istoria României. Într-una din zile, în banca a doua, în stânga, din față, se afla AMERICANUL zâmbitor, mereu zâmbitor, Keith Hitchins. Eu mergeam la acest curs, facultativ, din plăcere și respect pentru Horea, pentru erou și pentru profesor. Deci la cursul lui Ștefan Pascu ne-am întâlnit, Hitchins îi devenise doctorand. La cursul despre Horea ne-am împrietenit, pentru 60 de ani. În primăvară, era o zi friguroasă, am mers – per pedes – la Biserica lui Ştefan cel Mare, pe Feleac, și ne-am întors, din motive „simpatice”, tot pe jos. La „Hașdeu” (cantină) și la „Ursus” (autoservire) luam uneori masa cu americanul zâmbitor. Povesteam de Ferma lui din SUA (a vândut-o când a tipărit „Rumanian Studies” – revista, în Olanda, la Brill); povesteam despre bunicul meu dinspre mamă, „american” și el, o vreme, la Cleveland – Ohio. Și altele. M-a invitat în SUA, la Departamentul de Stat, să văd America, dar nu s-a putut. Și eu i-am cerut să mergem să vizităm Inidoara – județul meu „pătimaș”.

Mai târziu, venisem deja la Oradea, am făcut un mic ocol al Apusenilor (el venise la Oradea, pe la Ciucea): Beiuş, Rieni, Țebea, Brad, Chișineu Criș, Salonta.

La Beiuș l-am vizitat pe prof. Duma Suceveanu, Liceul „S. Vulcan”, Casa Ciordaș, la Rieni mica bisericuță, dar mare monument istoric, iar la Țebea, cu mereu minunatul meu moş şi prieten, Mogoşa, monumentele Panteonului nostru național: Stejarul, Biserica, Mormântul lui Avram Iancu, al lui Ion Buteanu. Apoi Muzeul Aurului din Brad, „blestemata salcie”, pe Ilie Măduța la Chișineu Criș, Muzeul Arany János din Salonta și „programam” o nouă ieșire în nord-est: Oradea – Negrești – Sighetu Marmației – Năsăud – Putna. Să ne întoarcem la marele Ștefan cel Mare și atunci Keith a exclamat:

Dar este, e a Doua Transilvanie și așa a rămas pentru noi până azi.

Își terminase teza de doctorat (la Pascu, nu la Prodan, să nu uităm!) și o publicase la Harvard. Mi-a adus un volum pe care-l păstrez, și azi, cu sfințenie.

Anii curgeau, curgeau, TIMPUL, dragul de el, îi înghițea. Cercetările sale mergeu înainte! Iar ale mele – furnică de teren, de asemenea. Mă iubea și mă stima și eu la fel. Au publicat (e la plural!), Hitchins monografia Andrei Șaguna, iar un alt american, mult respectat de mine, Nagy Talavera, monografia – e un monument – Nicolae Iorga.

Sunt daruri omenești pe care „americanii” mei – istorici – le-au făcut românilor – neamului meu românesc.

Acum am pe masă pentru noi, cele două volume:

Keith Hitchins – ROMÂNII, 1774-1866, București, 2018, 405 p.;

Keith Hitchins – ROMÂNIA, 1866-1947, București, 2017, 651 p.

Mai multe variante de Istorie modernă și contemporană: Harvard, Cambridge, Mss., Oxford, și multă, multă hărnicie și seriozitate, respect pentru poporul, neamul acesta din Carpați, care vorbește latineşte. Doream să mergem la Roma, la Columnă (să i-o explic „eu”), dar n-a fost să fie.

Dragă Keith, Dumnezeu să te aibă în pază și-ți duc dorul.

SIT TIBI TERRA LEVIS!

S. Dumitrașcu

Oradea, iulie 2021

Foto 1 şi 2: La Beiuş, Casa Ciordaş şi la CN Samuil Vulcan împreună cu prof.Duma Suceveanu
Foto 3: La Muzeul Ţării Crişurilor
Foto 4: Rieni, bisericuşa de lemn
Foto 5: Ţebea, la mormântul lui Ion Buteanu
Foto 6: Țebea, cu ghidul Panteonului național, Baciu Mogoşa