Istoria Festivalului Sarmalelor (2008-2023) - Ediția a opta, compromisă de furtună!
Început timid. Era în prima duminică din septembrie 2008, buget redus… vreo 4.000 de lei. Sarmale gătite în curtea mătușii mele ”Maria Palii”, cam 3.500, participanți puțin peste 300, așa am început, din dorința de a păstra ce a mai rămas din tradiția noastră românească. Anii trec. Festivalul ia amploare. Edițiile curg una câte una până când, din cauza pandemiei, ia o pauză de 2 ani (2020-2021).
În anul 2018 este declarat pe postul de televiziune PRO TV ca fiind cel mai mare festival gastronomic din România, cu un record de 19.100 sarmale egal cu numărul de locuitori al urbei noastre din acel an.
2023 – Ediția cu nr. 13 vine cu noutăti: ne mutăm într-o nouă locație, la 100 de metri de complexul muzeal, tot în cartierul românesc al orașului. De ce? Pentru că spațiul din curtea muzeului devenise neîncăpător. Echipajele participante au crescut de la 10 la 15, iar numărul participanților este în continuă creștere. Un alt motiv ar fi bolboroseala unora dintre vecinii de cartier, pe care, din varii motive, i-am deranjat. Păi, fii de coloniști sau de moți, cum vă place unora să vi se zică… Eu o prefer pe prima, pentru că e mai dreaptă. Cum e cu patriotismul local? Sau cum se face că singura sărbătoare românească din orașul nostru nu-i pe placul unora dintre voi?
2023 – Toate pregătirile de marți până duminică curg după tiparul obișnuit. Duminică, ora 9. Ultimele retușuri. Ora 10, apar participanții, care, cu o măiestrie de invidiat, își ornează pavilioanele. Ora 12, se aprind focurile sub cele 15 ceaune. Ora 12.20, apar primii stropi de ploaie. Ora 12.30, ca din pământ se ridică o furtună, iar de aici și până la dezastru nu-i vreme decât de 20 de minute. Ora 13, totul se năruie. Toată munca noastră se duce pe apa sâmbetei. Ora 14, împreună cu primarul orașului decidem suspendarea ediției. Măsurile luate de organizatori au fost cele mai potrivite. Concurenții celor 15 ceaune pline cu sarmale (10.000) s-au retras pentru a le fierbe, împărțindu-le apoi celor nevoiași. Restul de 15.000 de sarmale fierte așteptau să fie împărțite din cantina Liceului Tehnologic.
Mesajul transmis către toți a fost acela că, începând cu orele 15.00, se vor distribui gratuit cele 15.000 de sarmale. Zeci de oameni se așează la rând în fața cantinei, pentru a primi o porție de sarmale. Cantina liceului devine neîncăpătoare, apare Lorenna, artista invitată de la București, dansatorii de la Zestrea Buduresei dau un recital pe cinste.
Ca în fiecare an, festivalul are și o latură caritabilă. În acest an, în intervalul de timp foarte scurt, am reușit să vindem bilete de tombolă, în sumă de 1.250 de lei, la care s-au adăugat donații până la suma de 2.000 de lei. Această sumă o vom dona copilului de 11 ani, Capata Bogdan, operat de curând la o clinică din Cluj Napoca, plus cele 5 obiecte electrocasnice primite pentru extragerea tombolei. Fotoliul-pat îl vom dona dlui Benea Dorinel, din Avram Iancu, care și-a pierdut locuința într-un incendiu devastator. Tot din bugetul festivalului am asigurat copiilor de la Cighid o excursie la Grădina Zoologică din Oradea, achitând toate costurile.
În încheiere, aș dori să vă mulțumesc tuturor: sponsorilor noștri, voluntarilor, echipei de organizare și, nu în ultimul rând, dlui primar și echipei sale.
Toate promisiunile noastre legate de buna organizare a evenimentului vor fi duse până la capăt, achitându-ne de toate obligațiile asumate.
În numele echipei „Oameni de omenie”, vă mulțumim tuturor.
Ioan SALA
Comentarii
Nu există nici un comentariu.